Personalitatea Elevului

In procesul pedagogic un rol important in desfasurarea unei relatii optime dintre profesor si elev il ocupa psihologia educatiei. Dupa cum se stie aceasta stiinta studiaza fenomenele si procesele psihice, spirituale ce au rol in descoperirea unor legi, principii, norme care fac posibila descrierea si interpretarea reala a acestora.

In stabilirea unei legaturi obiective si reale dintre professor si elev este necesara cunoasterea, studierea personalitatii intre cei doi factori profesor – elev, aspect ce ne conduce in a defini ca indestructibila relatia.

Personalitatea profesorului si a elevului este definita in psihologia educatiei fiind utila in viata individuala si sociala a omului fiind mediata in conditiile interne subiective.

Pentru definirea personalitatii se tine cont de complexitatea activitatilor, proceselor psihice, aspect ce ne conduce in a intelege ca legile psihologice, chiar daca se refera la fenomene subiective au o valoare obiectiva impunandu-se cu necesitate neputand fi incalcate.

Formarea personalitatii elevilor nu se poate realiza decat prin educatori cu o temeinica pregatire profesionala (de specialitate si psihopedagogica), de oameni cu ferme convingeri ca in mainile lor se afla, in mare masura, soarta acestora. 'In educatie totul trebuie sa fie bazat pe personalitatea educatorului, deoarece forta educatiei se revarsa numai dintr-un izvor al personalitatii omenesti', afirma Usinski. Influenta educatorului este hotaratoare in formarea sau deformarea personalitatii elevului. Actiunea poate fi pozitiva in mobilizarea energiei elevului, sau negativa, demobilizatoare, descurajanta.

Locul ocupat de personalitatea profesorului in cadrul cuplului educator-educat ramane un subiect de mare actualitate privind evolutia fenomenului educational. Acest lucru se explica prin faptul ca eficienta actiunii educationale depinde in buna masura de particularitatile personalitatii celui ce conduce aceasta actiune.In cadrul cuplului educator-educat,nu numai elevul se dezvolta ca o personalitate unica,ci si cel care conduce acest proces reprezinta o structurare unica de trasaturi bio-psiho-sociale.

Chiar daca educatorul cunoaste si a asimilat un model optim de comportament in activitatea didactica,amprenta personalitatii sale se va imprima evident,determinand un anumit,,stil didactic”. De aceea,credem ca putem vorbi si de o individualizare a modului de a preda.

Maiestria pedagogica poate insemna,in ultima instanta,o modalitate optima,dar unica de structurare a relatiilor dintre educator si educat in functie de particularitatile personalitatii fiecaruia dintre ei.

Profesorul este silit deseori sa constate ca aceleasi actiuni sau masuri pedagogice dau rezultate diferite, uneori contradictorii, in functie de particularitatile individuale ale elevilor carora li se aplica. Asa de exemplu lauda, ca forma de aprobare, are efecte variate asupra elevilor. Un elev trebuie laudat, pentru ca incurajarea ii sporeste increderea in fortele sale; fata de altul, profesorul trebuie sa mentina in rezerva pentru a nu-l indemna la autolinistire sau infumurare. Tot asa in problema pedepselor. Pentru unii elevi poate fi suficienta o observatie mai aspra, chiar pentru o fapta grava, in alte cazuri trebuie sa se aplice o pedeapsa severa pentru o greseala neinsemnata.

Transmiterea cunostintelor depinde de capacitatea profesorului de a clasifica, sistematiza, selecta, ierarhiza. Dar predarea cunostintelor nu depinde numai de aceste capacitati intelectuale. Predarea inseamna si comunicarea de atitudini, trezirea de interese si sentimente. Cele din urma implica transfer afectiv de la profesor la elev, contagiune, fuziune afectiva, daruire, pasiune din partea profesorului. Implicatiile afectivitatii in cadrul influentei exercitate de profesor asupra elevului pot fi mai bine intelese facand diferentierea intre semnificatie si sens, presupunand afectivitatea.

In activitatea didactica este necesara cunoasterea obiectului de predare deoarece trebuie sa furnizeze tinerilor experienta umana de specialitate inmaganizata de generatii. Acesta trbuie sa aiba un profil de educator calitatea de profesor pedagog imbinandu-se cu specialitatea fapt ce conduce la formarea unei personalitati pedagogice.

In modelarea personalitatilor elevilor in special pentru tanara generatie, o problema fundamentalao reprezinta alegerea si formarea educatorului. Educatorul trebuie sa dispuna de niste calitati esentiale si specifice, tinand cont de influenta sa asupra omului.

Intregul proces didactic se desfasoara pe un fundal afectiv imprimat de personalitatea sa pentru a fi convingator, pentru a putea constitui un exemplu, trebuie sa fie acceptat, simpatizat de elevi. De fapt, de multe ori, cand apreciaza modelul ideal de profesor sau profesorul preferat, elevii mentioneaza trasaturi extraintelectuale. De exemplu, sinteza insusirilor pozitive si negative, rezultate din aprecierea elevilor, vizeaza cu precadere aspecte neintelectuale: amabilitatea, entuziasmul, rabdarea, loialitatea, dorinta de a ajuta, de a intelege problemele copilului, stapanirea clasei, stimularea in activitate. Ei detesta mai ales sarcasmul, spiritul de dominatie, ironia, subiectivismul, indiferenta fata de nevoile lor.