Evaluarea educațională

Procesul de învăţământ integrează o suită de activităţi, între care se disting: predarea, învățarea și evaluarea.

Evaluarea este procesul de apreciere a calităţii sistemului educaţional sau a unei părţi a acestui sistem, vizând eficienţa învăţământului prin prisma raportului dintre obiectivele proiectate şi rezultatele obţinute de elevi în activitatea de învăţare.

Diversitatea situaţiilor didactice presupune aplicarea de strategii de evaluare. Aceste strategii sunt clasificate plecând de la două repere principale: cantitatea de informaţie asimilată de către elevi şi timpul la care se raportează evaluarea.

În funcție de calitatea de informație s-au stabilit:

a)evaluarea parţială când se verifică elemente cognitive sau comportamentale secvenţiale prin ascultarea curentă, extemporale, probe practice curente.

b)evaluarea globală când cantitatea de cunoştinţe şi deprinderi este mare datorită cumulării acestora. Verificarea se face prin examene şi concursuri.

În funcţie de timp, tipurile sunt:

c)evaluarea iniţială care se face la începutul unei etape de instruire prin teste docimologice, concursuri etc.

d)evaluarea continuă care se face în timpul secvenţei de instruire prin ascultarea curentă şi teze.

Dacă se combină cele două criterii, se ajunge la altă clasificare:

e)evaluarea cumulativă care se realizează prin verificări parţiale încheiate cu aprecieri de bilanţ asupra rezultatelor.

f)evaluarea continuă care se face prin verificări sistematice pe parcursul programului pe secvenţe mai mici, perfecţionând activitatea de instruire.

1.Metode de evaluare

Metode traditionale de evaluare:

- probe orale;

- probe scrise;

- probe practice;

- testul docimologic.

Examinările orale, constă in realizarea unei conversații prin care profesorul urmărește identificarea cantității si calității instrucției. Conversația poate fi individuală, frontală sau combinată.

Avantajele constau in aceea că se realizează o comunicare deplină între profesor si clasa de elevi, iar feed-back-ul este mult mai rapid. Metoda favorizează dezvoltarea capacităților de exprimare ale elevilor.

De multe ori insă obiectivitatea ascultării orale este periclitată, datorită intervenției unei multitudini de variabile: starea de moment a educatorului, gradul diferit de dificultate a intrebărilor puse, starea psihică a evaluaților etc. in același timp, nu toți elevii pot fi verificați, ascultarea fiind realizată prin sondaj.

Examinările scrise, se realizează recurgându-se la mai multe tipuri de lucrări: teze, extemporale, lucrări la sfârșitul unui capitol ș.a. Sunt practicate şi alte moduri de verificare scrisă, cum sunt: “lucrări scurte de tip obiectiv”, constând în câteva întrebări la care elevii răspund în scris, succesiv, corectarea făcându-se de către elevi, fie frontal - pe baza unei lucrări reuşite (model), fie prin schimbarea lucrărilor.

Elevii au șansa să-și prezinte achizițiile educației fără intervenția profesorului, in absența unui contact direct cu acesta.

Avantaje: realizarea unei aprecieri mai puţin influenţată de părerea pe

care şi-a format-o asupra elevului; fac posibilă verificarea tuturor elevilor referitor la însuşirea unui anumit conţinut, ceea ce favorizează compararea rezultatelor; oferă elevilor timizi sau celor care-şi elaborează mai lent răspunsurile posibilitatea de a expune nestânjeniţi cunoştinţele.

În schimb, comparativ cu examinările orale, verificarea prin probe scrise nu permite ca unele erori ale elevilor în formularea răspunsurilor să fie corectate pe loc de către examinator; nu este posibilă nici orientarea elevilor, prin întrebări suplimentare, către un răspuns corect şi complet.

1. Oana Iucu, Didactica științelor socio-umane, București, 2013.

2.https://iteach.ro/pg/blog/irina.junc/read/38674/conceptul-de-evaluare