Comunicare. forme ale comunicării umane

Comunicare.Forme ale comunicarii umane

Comunicare didactica.feed-back

Introducere

«Cuvântul este sunet si culoare, e mesagerul gândului uman »

Etimologia cuvântului: originea acestui cuvânt se gaseste în verbul latin comunico, care se presupune ca provine din adjectivul munis (care îsi face datoria, îndatoritor, serviabil).

Definitiile comunicarii (126 de definitii):

În sens comun, a comunica înseamna: a face cunoscut, a da de stire, a informa, a înstiinta, a spune (despre oameni, comunitati sociale), a se pune în legatura / în contact cu, a vorbi cu, a fi în legatura / în contact cu, a duce la

Comunicarea este procesul de transmitere de informatii, idei, opinii, pareri, sentimente, deprinderi, abilitati, fie de la un individ la altul, fie de la un grup social la altul; comunicarea este un atribut al fiintei umane.Nici un fel de activitate umana (cotidiana si/sau complexa) nu poate fi conceputa în afara procesului de comunicare.

Exemple de definitii:

1. Comunicarea este un proces în care oamenii îsi împartasesc informatii, idei si sentimente.

2. Comunicarea este un proces prin care o parte (numita emitator) transmite informatii (un mesaj) unei alte parti (numita receptor).

3. Comunicarea este activitatea psihofizica de punere în relatie a doua sau mai multe persoane, în scopul influentarii atitudinilor, convingerilor, comportamentelor destinatarilor si interlocutorilor.

4. Comunicarea reprezinta un proces de viata esential, prin care animalele si oamenii genereaza, obtin, transforma si folosesc informatia pentru a-si duce la bun sfârsit activitatile sau viata.

Astfel, comunicarea este o componenta esentiala a oricarei activitati, este o stare de spirit si un instrument. Se poate spune ca activitatea de comunicare este o activitate esentiala pentru om, si ea a devenit, în zilele noastre, un concept universal si atotcuprinzator.

Elementele de baza ale procesului de comunicare sunt transmitatorul sau sursa (persoana care initiaza comunicarea, transmite mesajul) si receptorul sau destinatia (persoana care primeste mesajul). Intre cele doua puncte ale comunicarii se afla mesajul (informatia) care se codifica într-un semnal.

Între transmitator si receptor se realizeaza astfel schimb de informatii, respectiv comunicari sau mesaje.

Mesajele se pot transmite prin intermediul limbajului VERBAL (cu ajutorul cuvintelor), al limbajelor NEVERBALE (cu ajutorul limbajului corpului, al spatiului, al timpului, al lucrurilor) si al limbajului PARAVERBAL, care este o forma vocala de limbaj neverbal (de exemplu tonalitatea si inflexiunile vocii, ritmul de vorbire, modul de accentuare al cuvintelor, pauzele dintre cuvinte, ticurile verbale, etc).

O comunicare (informatie sau mesaj) trebuie sa fie astfel transmisa încât receptorul sa o înteleaga, sa o poata receptiona, înregistra si accepta.Caci:

“Ceva exprimat (spus) nu înseamna neaparat deja ceva auzit. Auzit nu înseamna neaparat deja ceva înteles. Inteles nu înseamna neaparat deja ceva cu care sa fi de acord. A fi de acord nu înseamna deja ceva ce se va aplica. Aplicat nu înseamna nici pe departe mentinut.” De asemenea exista numeroase diferente între “a spune” si “a comunica “ sau între “a auzi” si “ a asculta”. “ A spune” este un proces într-un singur

sens, iar “a comunica” presupune transfer de informatie în ambele sensuri. Canalul reprezinta mijlocul fizic de transmitere a mesajului, numit si “drumul” ipotetic sau “calea” urmata de mesaj.

Clasificare:

– Canale tehnologice: telefoane, casetofoane, computere, video, pagere, radio

– Canale scrise: scrisori, rapoarte, afisiere, memo-uri, formulare, carti, reviste, ziare;

– Canale fata-n fata: conversatii, interviuri, întâlniri, prezentari, cursuri, lecturi.

Mijlocul tehnic sau fizic care transforma mesajul în semnal se numeste mediu

Mediul comunicarii poate fi oral sau scris, în functie de modalitatae de comunicare pe care o folosim; vorbim-ascultam-observam, deci comunicam în mediul oral, sau scriem-citim, deci folosim comunicarea în mediul scris.

Suportul tehnic al canalelor comunicarii cuprinde toate mijloacele tehnice care pot veni în sprijinul procesului de comunicare, cum sunt: telefonul, calculatorul, faxul, telexul, e-mail-ul, internetul, mijloacele audio-video.

Receptionarea mesajelor este facilitata de organele de simt. Modul în care este elaborat mesajul se numeste codificare. Operatiunea prin care interlocutorul analizeaza, interpreteaza si întelege mesajul în mod corect se numeste decodificare.

Tipuri de comunicare

Una dintre cele mai frecvente diferentieri utilizate in analiza comunicarii umane are la baza natura semnelor utilizate in codarea informatiilor si canalul de transmitere a mesajului astfel rezultat.

E

→ C

→ R

emițător canal receptor

Comunicarea umană operează cu un ansamblu de stimuli aparţinând la trei mari categorii de limbaj :

-limbaj verbal – graiul articulat şi înţelesurile transmise cu ajutorul cuvintelor

-limbaj paraverbal – înţelesurile dincolo de cuvinte, întregul bagaj de stimuli şi semnale transmise prin tonul, volumul şi ritmul vocii

-limbajul trupului – totalitatea semnalelor transmise prin postură, fizionomie, mimică, gestică, privire şi distanţe.

Variatele forme de comunicare pot fi clasificate de fapt după mai multe criterii:

CRITERIU TIP DE COMUNICARE

Tip de limbaj folosit

- verbală

- nonverbală

- paraverbală

Numărul de indivizi participanţi la procesul de comunicare

- comunicare intrapersonală (comunicare cu sinele)

- comunicare interpersonală (cu alţii)

- de grup

- comunicare de masă (prin institutii specializate, cu adresabilitate generală)

Contextul spaţio-temporal al mesajelor - directă (faţă în faţă)

- indirectă (mediată)

Intenţionalitatea comunicării - intenţionată

- neintenţionată

Obiectivele comunicării

- comunicare incidentală (fara scop bine stabilit)

- comunicare consumatorie (consecinţă a stărilor emoţionale)

- comunicare instrumentală (când este urmarit un scop precis)

Poziţia ierarhică în organizaţie

- comunicare ascendentă (cu superiorii)

- comunicare descendentă (cu subalternii)

- comunicare orizontală (emităţorul si receptorul au pozitii egale)