O foarte scurtă istorie a muzicii

Cultura muzicala in antichitate

Pana in prezent, istoria Orientului Antic constituie cea mai veche dovada a existentei lumii. Intins din estul Marii Mediterane si pana la oceanele Pacific si Indian, Orientul Antic a fost impartit in doua mari zone geografice: Orientul Apropiat si Extremul Orient.

Mesopotamia

Mesopotamia (Sumeria) este cunoscuta ca fiind una dintre cele mai vechi culturi din istoria omenirii. Din punct de vedere muzical, aceasta civilizatie a lasat in urma Cantecul de iubire al lui Susin, cea mai veche piesa muzicala cunoscuta pana in acest moment, care dateaza din anul 3.300 i. Ch. Din pictograme reiese faptul ca sumero-babilonienii utilizau harpa cu 11 corzi, flautul dublu, fluierul cu patru orificii si pecutie (tobe si sistre). Constructia acestor instrumente se baza pe cunostiinte solide de acustica. Ritmul cuvintelor se suprapunea lungimii silabelor si accentului, iar forma predilecta a cantecelor era strofa, refren.

China

Despre geneza muzicii in aceas-ta arie geografica vorbeste un vechi document chinez, in care se precizeaza: “Vantul sufla, oceanul murmura, pasarile cantau”. Instrumentele folosite de chinezi erau lauta, gongul si clopoteii, insotiti de voce si poezie. In China Antica, muzica si instrumentele sunt o consecinta a filosofiei, a teoriei muzicale, a acusticii si matemati-cii. Genurile muzicale preferate de chinezi erau imnurile in onoa-rea cerului sau pentru cinstirea stramosilor, odele pentru impa-rat, iar poezia era cantata cu sau fara acompaniament. Scara muzicala folosita era de 12 liu (12 sunete fixe), fiecare avand o anumita insemnatate.

Egipt

Cultura egipteana a lasat nenu-marate marturii, unele scrise (papirusuri), altele nescrise (pi-ramide sau opere de arta). Credinta cosmogonica a acestui popor lega fiecare sunet dintr-o scara formata dintr-o succesiu-ne de cvarte, incepand cu nota mi, de planete si de zilele sapta-manii, considerand ca acestea influenteaza viata indivizilor. In-strumentele utilizate erau pal-mele (pentru ritm), vocea, har-pa cu 3, 12 si 21 de corzi, flau-tul dublu, oboiul dublu, chitara cu 2-10 corzi, lira cu 6-10 corzi si titera cu 5 corzi. Arta muzicala era sincretica, continea momen-te lirice si de dans si era utilizata la festivaluri, ceremonii religioa-se sau funerare si in cadrul teatrului destinat zeilor (la care participa faraonul, alaturi de intreaga comunitate). Muzica consta in formule magice de fermecare sau vindecare si in imnuri procesionale, era cantata individual sau colectiv, iar melo-dia era preponderent diatonica, cu cromatisme ornamentale bo-gate executate rapid si cu por-tamente cantate preponderent de femei.

India

In India Antica, cultul naturii a fost inlocuit de brahmanism si budism, care au devenit religi de stat. Muzica veche indiana este in general monodica, la baza ei aflandu-se o scara muzicala dia-tonica alcatuita din sapte trepte si era o arta simbolica, care era menita sa trezeasca diferite sentimente si sa armonizeze. Scara muzicala indiana provine din impartirea unei octave in 22 de parti numite shruti, care in traducere exacta inseamna abia audibile. Shruti reprezenta si o unitate de masura formata din microintervale, cu succesiunea 4,3,2,4,4,3,2. Dintre aceste 22 de sunete, 7 sunt principale, putand fi notate aproximativ cu semnele muzicii europene. Sunetele in conceptia hindusa sunt de origine divina, iar denumirea notelor se ghida dupa numele celor sapte nimfe: Sha, Ri, Ga, Ma, Pa, Dha, Ni. Aceasta scara se numenste Raga si corespunde unui anumit climat emotional. Melodia india-na este foarte ornamentata, dar ramane monodica, eterofo-nica, improvizatorica si solistica. Instrumentele folosite erau percutia, vina, sitarul cu 7 corzi, ravanastram cu arcus, flaut, saranghi (un instrument cu arcus al carui timbru se asemana cu vocea umana) si rabab. Muzica indiana era sincretica, imbinand cuvantul cu muzica vocala, instrumentala, dans, costume si podoabe, toate sub denumirea generica de sangit.

Grecia

Frumosul la greci era realizat prin aplicarea unor numere, proportii sau masuri prin care se credea ca se atinge perfec-tiunea, aducatoare de echili-bru. Acesta trebuia sa imite realitate sau sa fie privit in perspectiva idealului. Frumosul in muzica reprezenta rigoare matematica si simetria propor-tilor, imbinate cu capacitatea de a trezi placeri senzuale, forte morale pisihologice, de a imita realitatea si de a se exprima prin horeia (poezie-muzica-dans). In conceptia grecilor, muzica este fie de origine divina, ca apanaj al zeilor, fie de origine pamanteasca, nascuta din imitatia naturii. Muzica este vocala, dar si instrumentala, la baza acesteia stand sapte moduri. Instrumentele folosite erau lira, chitara, aulos, flaut, orga hidraulica, naiul, fluierul lui Pann si sirinxul cu 7-9 tuburi. Genurile muzicale preferate de grecii antici erau imnul, oda, poemul, teatrul, si poezia religioasa greaca, ritmul fiind cel al silabelor limbii grecesti.

Imperiul Roman

Cultura si civilizatia romana este o intrepatrundere intre cultura popoarelor latine, cea greaca si cea egipteana. La romani, frumosul insemna ordinea si armonia partilor, care trebuia sa aiba un anumit as-pect vizual si auditiv. Instrumentele folosite erau tibia, chitara, harpa, trom-peta si instrumente pentru rit-mul dansului. Genurile predi-lecte erau poezia acompaniata, imnul si oda si erau interpretate de coruri de tinere si tinere