Estetica sublimului

Estetica este o ştiinţă umanistă. Deşi denumită ca atare şi atestată abia din secolul al XVIII-lea, mai precis în anul 1750, la apariţia lucrării “Aesthetica” a lui Alexander Baumgarten, preocupările de ordin estetic au existat încă din cele mai vechi timpuri. De când a existat frumosul şi plăcerea creerii şi contemplării lui, oamenii i-au cercetat sursele, legile, efectele, analizându-l până în cele mai mici detalii.

Definiţiile date esteticii s-au cristalizat în timp şi au căpătat o sintetizare în formulările contemporane. Un Dicţionar de filosofie pune încirculaţie această definiţie: “Disciplină filosofică, estetica studiază esenţa, legităţile, categoriile şi structura acelei atitudini umane faţă de realitate, caracterizată prin reflectarea, contemplarea, valorizarea şi făurirea unor trăsături specifice ale obiectelor şi proceselor din natură, societate şi conştiinţă sau ale creaţiei omeneşti (artistice). Aceste trăsături îşi capătă caracterul prin structurarea armonioasă, colorată sau expresivă, legată de semnificaţia umană pe care ea o include”. Această definiţie include toate formele de frumos pe care omul le percepe, şi cele din natură, şi cele din spaţiul social în care-şi desfăşoară activitatea, şi cele ale artelor.

Unii esteticieni, printre care şi Tudor Vianu, i-au în considerare în demersul de teoretizare al fenomenului estetic numai segmentul creativ, acele opere artistice create deliberat de omenire, înscrise în patrimoniul culturii la compartimentul arte, acesta incluzând recunoscutele şapte arte, între care se numără şi muzica. “O operă de artă este un popas de frumuseţe într-o lume urâtă sau indiferentă. ” – afirma Tudor Vianu în Estetica sa, continuând: “ Prin artă se introduce într-un punct al lumii o valoare care lipseşte restului ei. Cine se apropie de o operă artistică are conştiinţa limpede că pătrunde într-o lume deosebită de aceea a percepţiei comune şi a vieţii practice. Caracterul etero-cosmic al oricărei creaţii de artă este absolut evident. Funcţiunea pe care arta o îndeplineşte rezultă de altfel din această însuşirea ei, prin care sufletul omenesc se întregeşte, exercitându-se într-un fel de activitate pe care restul lumii n-are prilejul s-o determine.”

O definiţie formulată în Dicţionarul de termeni filosofici ne spune: “Categoriile estetice sunt noţiuni de largă generalitate care desemnează tipuri de relaţii afective şi care reprezintă instrumente de cunoaştere estetică a lumii.”

Categoria estetică a Sublimului aduce în formulare un termen din literatura latină care înseamnă înălţime, elevaţie. Astfel că sensul acestei categorii se referă la perfecţiunea şi grandoarea realizate în cuprinsul operei de artă.

„Critica facultăţii de judecare” de Immanuel Kant, traducere de Vasile Dem. Zamfirescu şi Alexandru Surdu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981

„ESTETICĂ MUZICALĂ” de lect.univ.dr. DORINA ARSENESCU

„Lumea ca voinţă şi reprezentare” de Arthur Schopenhauer, traducere de Emilia Dolcu, Viorel Dumitraşcu şi Gheorghe Puiu, Editura Moldova, Iaşi, 1995

Universitatea “Ovidius”

Facultatea de Arte

Interpretare – Muzicala Canto