Vinurile în Republica Moldova

1. Istoria vinificaţiei în Moldova

Viticultura şi vinificaţia ani de-a rîndul au rămas principalul gen de activitate al populaţiei. Confirmările acestui fapt pot fi găsite nu doar în documentele scrise şi vestigiile istorice, dar şi în folclor, obiceiuri, în limbajul cotidian al moldovenilor. Dezvoltarea multiseculară a acestui teritoriu este indisolubil legată de practicarea şi evoluţia vinificaţiei, proces care, sub aspect cronologic, a cunoscut mai multe etape:

- Perioada preistorică

- Perioada antică

- Evul Mediu

- Perioada nouă şi cea modernă

Perioada preistorică

În Moldova vinul se produce din cele mai stravechi timpuri. Forma spontană a viţei de vie a fost cunoscută pe acest spaţiu încă din epoca eneolitului, adică cu şapte mii de ani în urmă.

Viticultura constituia o preocupare a populaţiei deja în perioada tripoliană – pe cioburi de ceramică şi pe vase de lut, produse între anii 2700-3000 î.e.n., au fost identificate imprimeuri ale seminţelor de struguri, una dintre ele, conform opiniei specialiştilor în materie, aparţinînd incontestabil unui soi cult.

Prelucrarea (fermentarea) poamei şi producerea de vin a fost una din activităţile stravechi pe acest teritoriu.

Perioada antică

Dupa cum arată sapaturile arheologice efectuate pe teritoriul Republicii Moldova, cu aproximativ 2500 de ani în urmă coloniştii greci au familiarizat populaţia băştinaşă cu procedeele folosite de ei în vinificaţie, aceasta fiind una dintre ramurile-cheie ale economiei statului elen antic. Atunci pe meleagurile noastre a început „la scară industrială" (în raport cu realităţile acelui timp) producerea de vinuri pentru consum casnic şi pentru schimburi pe alte mărfuri.

Un nou impuls pentru dezvoltarea de mai departe a vinificaţiei a venit odata cu perioada de înflorire a Imperiului Roman, care pusese stăpînire pe teritoriile dacilor, inclusiv cele dintre Nistru şi Prut. Despre puterea acelui impact vorbeşte terminologia, care în popor se foloseşte pînă astăzi pentru tot ce este legat de producerea vinului.

Evul Mediu

În această perioadă istorică în mediul boierimii moldoveneşti s-a încetăţenit un specific „cult al vinului", fapt ce a impulsionat şi mai mult dezvoltarea vinificaţiei. Pentru plantaţiile de viţă-de-vie sunt repartizate terenuri considerabile, cunoaşte o perfecţionare tehnologia vinicolă, se construiesc numeroase hrube pentru păstrarea producţiei. La curtea domnească existau dregători, în a căror grijă se aflau viile şi cramele. Este semnificativ că pentru calitatea vinurilor, în special a celor care erau servite la masa voievodului, principalul dintre acestea, vel-paharnicul, raspundea literalmente cu propriul cap.

Din secolul XIV a început exportul de vinuri în Polonia şi Cnezatul Moscoviei. Pe durata perioadei jugului otoman (secolele XV - XVIII) livrările nu au încetat, ci s-au extins şi mai mult, cuprinzînd Ucraina şi Orientul. Anume din acea epocă începe istoria Moldovei în calitate de exportator permanent de loturi semnificative de vinuri.

Ortodoxia ca religie dominantă a contribuit şi ea la dezvoltarea vinificaţiei, aceasta deoarece vinul era folosit în ritualurile bisericeşti şi în uzul cotidian al templelor şi mănăstirilor. De remarcat că faţă de calitatea vinului bisericesc era înaintat un set de cerinţe destul de riguroase, formulate în „Slujebnicul" din anul 1699. Un alt fapt demn de atenţie este că manastirea „Novodevicii" din Moscova (Noua manastire de maici) rămîne pînă în prezent un mare comanditar al vinurilor de Purcari.

Din păcate, nu se ştie cu exactitate volumul vinurilor produse pe acele timpuri, dar cert rămîne că această marfă era inclusă plenar în schimburile naturale şi comerciale, aducînd un venit solid pentru Ţara Moldovei.

Perioada nouă şi cea modernă

O etapă distinctă a început odată cu încorporarea Basarabiei în Imperiul Rus la 1812. Aristocraţia metropolitană a facut o modă din „întemeierea de moşii vitivinicole", pentru care din Franţa se importau soiuri selecte. În rezultat, ramura a înregistrat o spectaculoasă dinamică de dezvoltare – ţinutul Basarabiei plasîndu-se pe primul loc în Rusia cu 50% din toate vinurile produse în Imperiu. Dacă la 1837 existau 13000 de desetine de vii si o producţie de 1 milion de vedre de vin, apoi la începutul secolului următor plantaţiile ocupau deja 74 000 de desetine, iar producţia vinicolă a ajuns la 15 milioane de vedre, din care doua treimi erau destinate exportului, inclusiv în Franţa, care la acea perioadă resimtea un deficit acut din cauza pierderii plantaţiilor sale.

Tot în epoca respectivă unele microzone vitivinicole istoriceşte statornicite au pornit pe calea obţinerii unui prestigiu dincolo de hotarele meleagului nostru. De exemplu, vinurile roşii de înaltă calitate, care provin din Purcari, judeţul Tighina, sunt larg cunoscute de trei secole. Ele au fost distinse în 1878 cu medalia de aur la Expozitia mondiala de la Paris. Familia imperială rusească achiziţiona vinurile de Purcari pentru vinoteca curţii. Din secolul XIX au început livrările de Negru de Purcari către casa regală britanică. Familia Romanov pînă la urmă a întemeiat în Basarabia şi o întreprindere vitivinicolă proprie, numita Romaneşti. Producţia acesteia i-a cucerit pe admiratorii rafinaţi din îtreaga Europa – atît suverani, aristocraţi, politicieni, cît şi oameni netitraţi.

Unul dintre cei mai buni vinificatori, P.C. Cazimir, la acea epocă a adus din Franţa şi a plantat pe moşia sa din apropierea Mileştilor Mici butaşi de soiuri noi progresive. Iar carierele de piatră părăsite el s-a gîndit să le folosească în calitate de depozit pentru producţia gata.

Din iniţiativa contelui M.S. Vorontov, general-guvernator al ţinutului, autorităţile ţariste au invitat colonişti germani, iar apoi bulgari şi găgăuzi pentru a valorifica Pustiul Getic – Stepa Bugeacului. Întreprinderea fraţilor Covaliotti, dotată cu cele mai performante echipamente pentru acea epocă, producea vinuri, care s-au învrednicit de două medalii de aur la Expoziţia agricolă basarabeană din anul 1903. Iar hrubele lor în două nivele, prevăzute pentru păstrarea a 30 de mii de vedre de vin, s-au păstrat în stare bună şi pînă astăzi. Cultura agrotehnică a gospodariei lor era într-atît de înaltă, încît la 1914 acolo a fost amenajată o vie-model.

În anul 1842 cu concursul contelui M.S. Vorontov a fost inaugurată şcoala de la Stăuceni în baza şcolii Nikitinskii , prima din Moldova instituţie de învăţămînt cu profil vitivinicol. Profesorii acestei şcoli mai tîrziu au pus bazele cunoscutei întreprinderi „Magaraci" din Crimeea.

Revoluţiile şi războaiele au stăvilit dezvoltarea constantă a vinificaţiei moldoveneşti. Doar în deceniul şase al secolului trecut s-a procedat la refacerea fabricilor de vin, apoi în deceniul şapte al secolului trecut şi-au amintit despre cariere şi hrube. Galeriile acestora au fost consolidate, lărgite, amenajate. Cricova, Mileştii Mici, Brăneşti sunt în prezent cele mai mari obiective subterane de depozitare a producţiei întreprinderilor de ramură. Ele reprezintă întregi oraşe cu străzi care se extind pe sute de kilometri şi spaţii pentru păstrarea vinurilor efervescente, a circa 30 de mii de tone de vinuri de soi şi a 2 milioane de sticle de colecţie.