Schizofrenia

Schizofrenia este o tulburare psihotică, caracterizată prin dezorganizare profundă a gândirii şi afectivităţii, afectând limbajul, raţionamentul, percepţia şi simţul identităţii, pierderea interesului faţă de alţi oameni şi de lumea din afară. Ea are o mare evoluţie cronică, adesea progredientă, marcată de episoade de intensificare a simptomelor psihotice, predominant pozitive, ce se desfăşoară pe fundalul sindromului negativ, constant ca prezenţă, dar de intensitate variabilă.

Include adesea experienţe psihotice, cum ar fi auzirea unor voci sau exprimarea unor convingeri ferme anormale, cunoscute ca idei delirante. Studiile OMS arată că sunt afectate 45 milioane de oamnei din întreaga lume. Începe la o vârstă tânără şi poate afecta funcţionarea persoanei prin pierderea unor abilităţi dobândite anterior.

Grupa schizofreniilor, delimitată astfel de E. Bleuler (1911), reuneşte afecţiuni psihiatrice grave ale vârstei tinere, care produc o modificare profundă, de durată şi cu serioase consecinţe pentru personalitatea bolnavului. Sunt cunoscute mai multe clasificări ale schizofreniei şi mai multe forme clinice. Constantin Enăchescu propune o clasificare care are un caractercât mai cuprizător atât teoretic cât şi practic, în sensul acesta identificând nouă forme ale schizofreniei:

1. Schizofrenia paranoidă al cărei tablou clinico-psihiatric este caracterizat prin prezenţa unui sindrom delirant-halucinator destul de bine sistematizat, automatism mintal şi bizarerii;

2. Schizofrenia catatonică caracterizată prin următoarele manifestări psihopatologice: tulburări din seria sindromului catatonic (agitaţie, stupoare, imobilitate, negativism, stereotipii, perseverare); autism; idei delirante ipohondriace; sărăcie afectivă;

3. Schizofrenia hebefrenică cu următoarele caracteristici psihopatologice: tulburări afective de tip maniacal; comportament verbal moriatic; tendinţă la preocupări abstracte, inadecvate vârstei şi nivelului de instrucţie intelectuală; precocitate; depresie şi anxietate; preocupări ipohondriace; stare de disforie;

4. Schizofrenia simplă caracterizată prin: sărăcie până la totala pustiire a vieţii psihice; îngustarea sferei intereselor; sărăcie afectivă, autism, bizarerii;

5. Schizofrenia ipohondriacă este caracterizată prin existenţa unui delir ipohondriac asociat cu cenestopatii şi o stare de anxietate;

6. Formele recurente sau periodice ale schizofreniei, cu caracter intermitent, mixte sau atipice cu un tablou psihopatologic care cuprinde scăderea atenţiei, iniţiativei şi energiei psihice; îngustarea sferei intereselor; sărăcie afectivă, autism şi bizarerii;

7. Formele pseudonevrotice ale schizofreniei cuprind în tabloul lor clinic elemente astenice; elemente din sfera manifestărilor isterice; preocupări obsesive; tulburări afective; bizarerii şi tendinţă la izolare morbidă;

8. Schizofrenia tardivă, care apare după 40 – 45 ani, are un aspect clinico-nosologic discutabil, contestat de unii specialişti;

9. Schizofrenia grefată este acel tablou clinic de alură schizofrenică, dezvoltându-se pe fondum mintal al unei oligofrenii, fiind cunoscută şi sub numele de hebefrenie grefată.

Majoritatea specialiştilor sunt de acord în a recunoaşte din punct de vedere psihopatologic, existenţa a două grupe principale de tulburări , cu valoare simptomatică, în sfera schizofrenieie: simptomele esenţiale, constante şi simptomele inconstante.

I. Simptomele esenţiale, constante:

a. Disociaţia intrapsihică ce constă în pierderea armoniei şi a continuităţii oricărei activităţi psihice în toate domeniile (gândire, limbaj, afectivitate, voinţă, tendinţe, comportament) şi care se manifestă prin următoarele:

• Inhibiţie, blocaj, negativism;

• Activitate impulsivă sau explozivă, stereotipă sau automată, ludică, manieristă, teatrală, etc;

• Pasivitate, sugestibilitate şi mimetism;

• Dedublarea personalităţii.

b. Disocierea între Eul bolnavului şi lumea externă, caracterizată în primul rând, prin pierderea contactului vital cu realitatea şi polarizarea exclusivă a bolnavului pe viaţa sa interioară, realizând forma de existenţă autistă, de „închidere în sine patologică” (E. Minkowski). În domeniu vieţii afective remarcăm dezinteres, inerţie, apatie

II. Simptomele inconstante:

a. Sindromul catatonic reprezentat prin:

• Inhibiţie, blocaj, negativism;

• Activitate impulsivă sau stereotipă;

• Pasivitate, sugestibilitate, mimetism

b. Delir, având următoarele caracteristici:

• Incoerenţă;

• Organizare paralogică de tipul gândirii onirice;

• Tulburări de comportament

c. Halucinaţii auditive, cenestezice sau fenomene de automatism mintal.