Rolul tartrului în producerea bolii parodontale

Tartrul dentar reprezinta un complex organo-mineral aderent de suprafata dentara sau alte structuri solide orale, lucrari protetice, aparate ortodontice, rezultat din mineralizarea placii bacteriene.

Tartrul contine, alaturi de substante minerale, si componente organice, comparabile cu cele ale placii dentare. Aceasta reprezinta un amestec de bacterii, leucocite, celule epiteliale descuamate si complexe polizaharide-proteine. Structura tartrului a fost determinata la microscopul electronic; ea este determinata de cristale anorganice de tip apatita, cu aspect de ace netede. Aceste cristale sunt orientate intamplator si contin dare de microorganisme calcificate.

Suprafata tartrului este rugoasa si acoperita de un strat de placa bacteriana nemineralizata, ce difera in zona supra si subgingivala. In zona supragingivala, domina bacterii filamentoase cu orientare in unghi drept fata de suprafata tartrului, in timp ce in zona subgingivala sunt prezenti coci, bacili si filamente fara orientare caracteristica.

Actualmente, se considera ca tartrul dentar nu constituie o cauza directa, determinanta in etiologia bolii parodontale, dar poate fi un factor favorizant.

tartrul determina un contact intim si foarte strans al placii bacteriene cu tesutul gingival, ceea ce face dificila abordarea si eliminarea placii prin manevre terapeutice uzuale (care sunt ingreunate de prezenta tartrului); tartrul se mareste in volum progresiv (ca un cristal mineral introdus in solutia hiperconcentrata a sarii respective) si produce leziuni gingivale, ulceratii, solutii de continuitate pentru penetrarea bacteriana in tesuturi.

In raport cu dispozitia sa fata de marginea gingivala libera si conturul papilei gingivale interdentare, tartrul dentar poate fi supragingival sau tartru salivar si subgingival sau tartru seric, in functie si de originea principala a componentelor sale: predominat din saliva si, respectiv, din extravazatul sanguin gingival.

Tartrul supragingival este un depozit organo-mineral de culoare alb-galben, consistenta redusa la inceput; imediat dupa depunere este friabil, moale, grunjos si se dizloca cu usurinta.

Localizari preferentiale: suprafata linguala a incisivilor inferiori, unde se depune in strat continuu; o cantitate mai mare de tartru se observa pe fata linguala a incisivilor centrali, in dreptul orificiilor canalului WHARTON; suprafata vestibulara a molarilor superiori, in dreptul orificiului canalului STENON; suprafata ocluzala a dintilor laterali lipsiti de antagonisti, cu o auto curatire si curatire artificiala deficitare.

In timp, consistenta si aderenta tartrului supragingival cresc, iar culoarea vireaza spre maroniu-negru, prin impregnarea cu pigmenti din alimente sau de hidrocarburi si nicotina la fumatori.

Tartrul subgingival este de culoare maroniu inchis spre negru, consistenta crescuta, dens, de cele mai multe ori foarte aderent, greu de dislocat, dispus in santul gingival sub marginea gingivala libera ...