Prevalenta mare a restaurarilor coronare si limitele materialelor utilizate in a reface pe termen lung morfologia functionala a dintelui, a facut ca evaluarea calitatii si functionalitatii restaurarilor sa reprezinte etape importante in activitatea medicului stomatolog.
Stomatologia contemporana, in ciuda progreselor evidente, se afla inca in stadiul in care tratamentul cariilor cavitare se realizeaza prin restaurari, a caror durata de functionare in mediul bucal depaseste rareori 10 ani.
Repetarea tratamentului la diverse intervale de timp va determina indepartarea succesiva de tesut dentar, prin reluarea etapei chirurgicale de preparare a cavitatii. Asadar, este foarte important ca obturatiile sa fie inlocuite cat mai rar posibil, doar cand nu exista alta alternativa a ameliorarii calitatii acestora, fara indepartarea lor.
Evaluarea calitatii restaurarilor, etapa obligatorie in cadrul examenului clinic, permite individualizarea inca de la inceput a anumitor simptome subiective care sunt in legatura cu restaurarile fizionomice. Putem intalni de la o simpla sensibilitate postoperatorie imediata, pana la dureri acute ce implica o afectare pulpara ireversibila, sau chiar pana la o necroza pulpara. Sensibilitatea postoperatorie se traduce prin dureri usoare, temporare ce sunt provocate in special de masticatie si mai putin de variatii termice sau agenti chimici. In aparitia acestor dureri putem incrimina: utilizarea unor solutii de conditionare tisulara in concentratie prea mare, sau un timp prelungit, avand ca rezultat cresterea permeabilitatii dentinare; absenta sau utilizarea incorecta a sistemelor de adeziune amelo-dentinare, cu instalarea percolarii marginale si penetrarea produselor bacteriene si salivare; complexitatea cavitatii (factorul C); cu cat vor fi mai multi pereti supusi adeziunii, cat si coeficientul liniar de expansiune termica diferit de cel al dintelui, pot provoca o sensibilitate postoperatorie mai intensa; Restaurarile din amalgam In general, examenul obiectiv al tuturor obturatiilor se face dupa ce acestea sunt curate, uscate sub o iluminare cat mai buna (uneori transiuminare cu fascicul luminos provenit de la lampi de fotopolimerizare). Adaptare marginala Atunci cand apar goluri sau santuri marginale acestea sunt rezultatul deteriorarii interfetei smalt/amalgam, ca rezultat al unei uzuri exagerate, al unei fracturi sau preparari incorecte. Sunt vizibile la inspectia directa, retentioneaza colorantul, iar la palpare cu sonda avem senzatia de agatare a varfului ei. Avand in vedere proprietatea amalgamului de a sigila el insusi spatiile de percolare prin depunerea produsilor de coroziune, unii autori indica dispensarizarea acestor leziuni atunci cand sunt mai inguste de 0, 5 mm si nu retentioneaza colorant (nu sunt semne de carie secundara). Spatiile mici accesibile, marginite de pereti de smalt gros pot fi corectate prin reconturare cu discuri abrazive sau reparate, fie prin aplicarea unui ...
Primești referatul în câteva minute,
cu sau fără cont
