Morală și etică medicală - definire delimitarea obiectului de studiu

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Morala se înscrie în realitate şi se inspiră din fapte trăite şi observate pentru a preciza reguli şi principii de bună credinţă.

Etica este știința moralei. Definirea “eticii” este o problem complexă având în vedere pluralismul societății în care trăim, multitudinea de opinii și varietatea de norme morale, legale, cultural și sociale pe care acest conscept le include. Chiar dacă standardele etice se crează și se respectă la nivel personal, ele au impact asupra întregii societăți.

Din punct de vedere al eticii sunt patru principii:

- Respectul pentru autonomie

- Evitarea acțiunilor ce pot determina un conflict

- Bineficiența(a face bine)

- Justiția

Termenul etica derivă de la termenul grecesc έθος şi din latinescul moralis şi se referă la conceptual de “conduită”, “caracter”, “obişnuinţă”. Etica este a treia ramură a filosofiei, după ontologie şi epistemologie care are ca obiect de studiu scopul existenţei umane şi condiţiile fericirii. Deci, termenul etica indică ramura filosofiei care studiază fundamentele obiective şi raţionale care permit distingerea comportamentelor umane bune, corecte sau legitime în contrast cu comportamentele rele sau nepotrivite din punct de vedere moral. Etica ar putea fi definită şi ca o căutare a unor criterii care stabilesc individului un mod adecvat de a-şi folosi libertatea personală.

Astfel, etica generală se ocupă de confruntarea acestor întrebări pentru a oferi un răspuns. În acelaşi mod chiar şi etica sănătăţii va încerca să ofere diferite răspunsuri , din punctual său de vedere, la diferite întrebări.

Dar pentru a înţelege conceptul de sănătate trebuie să îl punem în corespondenţă cu termenul de boală. Aşa cum am anticipat, sănătatea este considerată ca fiind absenţa bolii şi viceversa, boala este absenţa sănătăţii. În acelaşi timp, deşi s-a încercat mereu să se facă diferenţierea dintre sănătate şi boală, sunt situaţii în care este foarte greu să se găseasca distingerea dintre acestea. Un exemplu în care sănătatea şi boala se intersectează e cea a sănătăţii mintale: în formele de disconfort psihic este greu să se definească starea completă de boală şi când este vorba de sănătate.

Deşi este mereu în dezvoltare, conceptul de sănătate a avut întotdeauna marca moralităţii, din momentul în care se discută despre bunăstare, de sănătate bună, conceptul are ca replică dimensiunea vieţii bune, implicit al conceptului de fericire.

2. Contextul aparitiei bioeticii

Bioetica a aparut intr-un context social ale carui framantari si asteptari i-au provocat in mod natural nasterea. Contextul anilor 70, in care aceasta a aparut, era caracterizat de anumite fenomene sociale si culturale. Mai intai evolutia stiintei, inteleasa ca simpla cunoastere a lumii si a elementelor ce o formeaza, si evolutia tehnicii ce constituie punerea acestor cunostinte in serviciul sporirii calitatii vietii umane si a exercitarii unui cat mai mare control asupra lumii si a elementelor ei. Aceasta evolutie a atins un stadiu numit re-volutie, in care s-a impus re-cunoasterea faptului ca suma cunostintelor stiintifice pe care spiritul uman le-a transfomat in tehnica, pe de o parte, au pus in mana omului instrumente atat de puternice capabile chiar sa distruga obiectul cunoasterii-lumea, pe de alta parte sensul in care cunostintele stiintifice erau aplicate in tehnica lasa sa se intrevada acelasi viitor sumbru.

Apoi, in fata evolutiei stiintei si a tehnicii a inceput sa se formeze o constiinta generala ca omul este pentru planeta sa precum cancerul pentru un organism viu. La aceasta s-au adaugat acele comportamente ce au constituit unul dintre subiectele cele mai fierbinti ale secolului trecut, de la experimentele asupra oamenilor din lagarele naziste pana la atitudinile rasiste ale medicinei din Statele Unite, care, in numele progresului stiintific, au transformat fiinta umana in instrument al acesteia, in mijloc al evolutiei tehnico-stiintifice.

S-a naruit astfel mitul neutralitatii etice al stiintei si a aparut tot mai clar necesitatea ca stiinta sa aiba o con-stiinta care sa imprime acesteia, si in special stiintelor vietii, o directie de dezvoltare si de aplicare in tehnica care sa opreasca si sa modifice acel comportament uman nociv vietii. Aceasta stiinta punte, menita sa ofere o constiinta stiintei si transformarii ei in tehnica, trebuia sa fie o stiinta interdisciplinara care sa adauge cunoasterii stiintifice reductioniste a vietii si o cunoastere etica a modului in care omul trebuie sa se comporte fata de viata. Astfel a luat nastere bio-etica.

Bioetica si testarea genetica

Recentele descoperi din cercetarea genetica au facut posibila identificarea bazelor genetice ce determina unele boli umane, deschizand calea pentru individualizarea unor strategii de prevenire, detectare precoce si tratament. Aceste descoperiri promit mult in ceea ce priveste imbunatatirea starii de sanatate. Dar, in acelasi timp, informatia genetica poate fi folosita incorect pentru discriminarea sau stigmatizarea individului. De exemplu, unor oameni li se poate refuza locuri de munca sau beneficii datorita posesiei unor caractere genetice, chiar daca aceste caractere nu constituie o piedica pentru realizarea muncii respective. In plus, unele dintre aceste caractere pot fi mai frecvente in anumite grupuri rasiale si etnice, ceea ce face ca aceasta discriminare sa fie mai frecventa in aceste grupuri.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Morala si Etica Medicala - Definire Delimitarea Obiectului de Studiu.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
11 pagini
Imagini extrase:
11 imagini
Nr cuvinte:
4 674 cuvinte
Nr caractere:
24 379 caractere
Marime:
41.83KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Medicină
Predat:
la facultate
Materie:
Medicină
Sus!