Semiologia tulburărilor afective la animalele de companie

1. Introducere

Faţă de orice aspect al ambianţei, in orice moment al existen-ţei sale, omul și animalul dezvoltă o “trăire”, desfăsoară o atitudine bogată în nuanţe şi variabilitate, pe măsura afectivitaţii sale.

Afectivitatea este procesul psihic cel mai legat de personalita-te, prin intermediul căruia omul îşi manifestă caracterul personal, ca existentă originală, unică, irepetabilă.Prin trăsăturile sale afective, care-i conferă subiectivitatea, însul îşi manifestă unicitatea în lume.

“ Psihicul este o modalitate de manifestare a energiei universale, printr-un complex de tendinţe şi în continuă miscare.Teologismul intrapsihic reprezintă un act psihic determinat de o cauză ( psihică sau organică) latentă sau manifestă. Elementul afectiv stă la baza psihodinamismului ( geneza vieţii afective), fiind văzut in viaţa psihică ca un complex de tendinţe care se găesc într-o miscare continuă, fiecare proces psihic fiind dependent de o energie psihică afectivă” (6).

În doctrina lui Freud, afectivitatea deţine locul cel mai important în mecanismul elaborărilor psihomotorii din punct de vedere atât filogenetic cât si antogene-tic.”Energia psihică derivă din afectivitatea ce-o posedă întregul organism”( Regis si Hassen)” (6).

Extinderea acestei psihologii s-a bazat pe numeroase cercetarii clinice şi psihologice, ajungând la concluzia că întreaga dinamică a energiei vitale psihice se află sub dependenţa afectivitații (5).

Afectivitatea o găsim odată cu energia vitală. La cele mai elementare fiiniţe găsim tropisme. Aceste tropisme ar fi primele şi cele mai simple manifestări ale afectivitaţii în studiul biologic din cursul evoluţiei ei deoarece, paralel cu crescânda complexitate a organizaţiei somatice, s-a efectuat si complexi-tatea mecanismelor proceselor vieţii psihice afective.

Baza caracterului uman sau animal nu se realizează doar prin trasături considerate “constante” ale afectivitaţii, ci şi prin manifestări “dinamice” ale vieţii afective şi prin sentimente. “Sentimentele sunt intotdeauna trăite de om, ca având o legatura directă cu personalitatea sa. “Sentimentele sunt percepute de om ca o expresie a propriei sale personalitaţii”( P.M. Jacobson – 1958) (7)

Într-o societate din ce în ce mai stresată sau grabită, în care lipsa de considerație față de semeni devine un mod obisnuit de viață, oamenii creditează animalele cu care conviețuiesc cu calități pe care acestea nu le posedă în realitate, dar alinierea indusă de o societate în perpetuă schimbare, frustrările diverse și lipsa de încredere în semeni îi fac pe oameni să atribuie sentimente și calități specific umane animalelor lor (9).

Totodată, specialiștii veterinari analizează trăirile psihice ale animalelor de companie și în relație cu exprimările clinice de factură psiho-comportamentală pe care acestea le manifestă față de proprietarii lor, exprimarea sentimentelor canine concretizându-se în conduita comportamentală a animalelor.

Datorită acestor aspecte, asteptărtile pe care proprietarii de animale de companie le au față de atitudinea acestora sunt mai aproape de comportamentul uman decat de cel animal (9).

Emoţia este acea stare tipică şi particulară care exprimă răsunetul afectiv al raportului dintre subiect şi obiectele, fiinţele sau fenomenele lumii inconjuratoare. Emoţiile au o manifestare spontană, bruscă sau de lungă durată. După tonalitate, emoţiile se împart în:

- emoţii stenice ( măresc capacitatea de efort psihic)

- emoţii astenice ( scăzând capacitatea de efort psihic) (10).

În stările afective elementare includem starea de afect, caracterizată printr-o puternică încarcătură emotională, cu debut brusc şi o desfaşurare furtunoasă, însoţită de modificări mimico-pantomimice şi neurovegetative (tahicardie, oscilaţii tensionale, paloare sau îmbujorarea feţei) (5).

Starea de furie, de mânie este considerată o reacţie emotională primitivă, caracterizată printr-o capacitate scăzută de coordonare a răspunsurilor, a activităţii psihomotorii, printr-o înaltă tensiune afectivă care limitează câmpul conştiinţei la acel eveniment conflictual. Aceste stări trebuie deosebite de stările de afect patologic, în care se tulbură luciditatea constiinţei, subiectul pierzând astfel capacitatea de discernământ şi de apreciere critică a faptelor sale şi a constiinţelor acestora (5).

2. Tulburări ale stărilor afective

În psihopatologie, tulburările stărilor afective au fost apreciate după urmatoarele criterii: natura ( polaritatea ), intensitatea, forţa, labilitatea, conţinutul, adecvarea motivaţională sau motivarea delirantă.

Coabitarea strânsă cu omul a dezvoltat, în mod semnificativ, latura afectivă a animalelor de companie, putându-se identifica la acestea multe dintre urmatoarele procese : senzația, percepția, emoția, afectul, sentimentul, pasiunea și dispoziția (10). Având în vedere existența acestor entități și la animalele de companie, exact ca la om, vom întâlni și la acestea doua categorii de afecțiuni nervoase :

a) Nevrozele- reprezentând situații în care animalele (câinii) dezvoltă obiceiuri inadecvate drept protecție împotriva anxietății de natură necunoscută (10).

Universitatea „Spiru Haret”

Facultatea de Medicină Veterinară