Insuficiență hepatică - etiopatogeneza și complicații

1. INTRODUCERE

Insuficienţa hepatică este un sindrom , care rezultă din funcţia hepatică inadecvata.

Aceasta poate fi rezultatul distrugerii bruste si masive hepatice, sau, mai frecvent, la sfârşitul agresiunii hepatice progresive.

Eşecul se poate manifesta ca inadecvare a unuia sau mai multe dintre funcţiile majore

a ficatului , metabolismului energetic in special , de detoxifiere şi de excreţie , producţia de bilă, şi secreţia de proteine.

Modificările hepatice sunt de multe ori recunoscute de biochimie sagvina , imagistica, sau biopsie hepatică , dar disfuncţii severe clinice in insuficienţă este mai puţin frecventă.

Ficatul este un organ cu foarte mare capacitate funcţională şi a potenţialului de regenerare , şi mulţi dintre plasmă proteine produse de către ficat sunt furnizate

din abundenţă , aşa că de multe ori agresiunile hepatice nu provoacă semnificativ clinic

disfuncţie hepatică.

Rolul central al ficatului , în mai multe funcţii sistemice înseamnă că , bolile de ficat se poate manifesta ca leziuni sau disfuncţii în altă parte , de exemplu , în creier , piele ,

de sânge, şi la nivel intestinal.

Atunci când ficatul este afectat de cauze accidentale bruste cel puţin in 70 - 80% din masa sa funcţionala , există semne clinice de insuficienţă hepatică acută.

În aceste cazuri, capacitatea ficatului de rezervă este redusa şi modificări degenerative apar variind de la o infiltrare regionale la necroza , lipidoza în funcţie de agentul etiologic.

2. NOTIUNI DE STRUCTURA SI FUNCTIE ALE FICATULUI

Ficatul este cel mai mare organ parenchimatos cu greutatea de aproximativ 3% din greutatea corpului la adulţi şi 5% din animalele tinere.

La câini şi pisici este împărţită în şase lobi care sunt separati profund până la hilus , ce permite ficatului şa se desfăşoare în timpul respiraţiei.

Ficatului se află în partea de mijloc şi dreapta a abdomenului cranian. Vezica biliara se află în partea dreaptă a ficatului între lobul pătrat şi dreapta medial la partea diafragmatică.

Ficatul este înconjurat de coaste, şi este, prin urmare, în mod normal, nu este palpabil. Stomacul se află aproape de partea viscerală a ficatului şi poziţia sa este foarte mult, determinată de mărimea a ficatului

Ficatul contine diferite tipuri de celule, din care celulele parenchimale sau hepatocitelor predomine. Alte tipuri de celule sunt celulele endoteliale, epiteliului de duct biliar, Kupffer şi grăsimi - depozitarea celulelor.

Fig. 1 – Ficatul , topografie si aspectul macroscopic al ficatului la caine

Hepatocitele sunt aranjate în formă de plăci de celule un strat gros , care radiaza în jurul venei terminale hepatice , formal numite vene central ( fig. 2 )

Fig. 2 - Microanatomia ficatului normal Placi de hepatocite sunt înconjurate de spaţiul perisnusoidal limfatic Disse şi sânge sinusoidal. Fluxul de bilă în canaliculi este opus fluxului de sânge

Membranele libere sinusoidale de pe ambele laturi ale hepatocitelor sunt separate de sinusoide , de un strat de celule celulele sinusoidale (endoteliale şi a celulelor Kupffer); între hepatocite şi straturile de celule sinusoidale este spaţiul perisinusoidal de Disse.

Celulele endoteliale au aspect de sită cu multe deschideri , chiar molecule mari, dar nu celule, pentru a trece din sinusoide în şi din spaţiul Disse.

Spaţiu perisinusoidal este începutul a sistemului limfatic hepatic

Fluxurile limfei în direcţia opusă celei a sângelui , la fel ca bilă in canaliculi.

Celulele sinusoidale sunt foarte eficiente în eliminarea endotoxinelor si particule , cum ar fi bacterii

Membranele hepatocitelor adiacente formeaza canaliculii biliari sigilate de către jonctiuni stranse Membrana canaliculara are o funcţie de specialitate excretor.

Fluxurile bilei din canaliculi în scurt conductele de colectare, care alimentează în ductule bilă din zona portalului. Ductule şi conductele mai mare biliare sunt căptuşite cu cellule cuboidale epiteliale