Previzualizare referat:

Extras din referat:

Definiţie

Influenţa porcului (IP) este o viroză respiratorie acută a porcilor de toate vârstele, caracterizată prin febră, alterarea stării generale, tuse si dispnee, terminată de obicei prin vindecarea completă în răstimp de câteva zile.

Istoric, răspândire şi importanţă

În anul 1918 a fost observată şi descrisă pentru prima dată la porci, în SUA, o boală respiratorie care în scurt timp a afectat milioane de porci. Faptul că această epidemie a porcilor a coincis în timp cu cea mai mare epidemie de gripă umană, cunoscută în istorie, care a făcut peste 20.000.000 de victim umane soldate cu decese, cu care avea de altfel şi unele asemănări clinice, l-a determinat pe Koen să creadă că sursa de infecţie pentru porci au fost oamenii, iar pe alţii că sursa de infecţie pentru oameni au fost porcii, fără ca lucrurile să se fi putut transa într-un fel sau altul, prin cercetări de laborator. Presupunerile lui Koen au fost confirmate parţial de Shope care, în 1930-1931 a izolat pentru prima dată agentul etiologic al bolii de la porci (care a fost şi primul virus gripal izolat, în general), dovedind apoi că acesta este într-adevăr un virus gripal înrudit cu virusul gripei umane A, izolat ulterior (1934) de Francis (4). Demonstrarea retroactivă a unei interrelaţii epidemio-epizootologice dintre gripa umană şi cea porcină din 1918 nu a mai fost posibilă multă vreme din cauză că virusul care a produs marea epidemie din 1918 nu fusese izolat. Mai recent, compararea virusului care a generat pandemia din 1918 cu tulpina virală porcină a devenit posibilă cu ajutorul RT-PCR, existând probe de pulmon conservate, provenite de la personae decedate din cauza marelui flagel din 1918, numit şi gripa spaniolă. Analiza secvenţelor nucleotidice a celor două virusuri a demonstrat identitatea genei NP (4).

După 1980, numărul semnalărilor de IP în Europa a mai crescut dar virusul izolat din acestea, de cele mai multe ori nu era cel clasic, suin (H1N1) ci unul (H1N1) de origine aviară, care tindea să substitue tipul clasic. În plus, au fost notate mai multe semnalări de IP cu tulpini H3N2, subtip comun cu cel întâlnit în gripa umană.

Heinen aaL1. INFLUENŢA DURATEI PROCESULUI DE INMUIERE ASUPRA UNOR PROPRIETĂŢI GEOMETRICE ALE BOABELOR DE FASOLEconsideră că IP este una dintre bolile cu cea mai mare prevalenţă în toată lumea. După datele furnizate de autorul citat, prevalenţa infecţiei (calculată pe baza examenelor serologice la porcii graşi) cu H1N1 şi H3N2 a fost în intervalul 1990-1996 de 92% respectiv 57% în Belgia, 73% şi respective 62% în Spania, 55%, respectiv 51% în Germania şi 60%, respectiv 30% în Olanda.

După Loeffen, citat de Heinen , IP trebuie considerată responsabilă pentru mai mult de 50% din izbucnirile endemic de boli respiratorii acute din Olanda, în intervalul 1996-2000.

Importanţa economică este destul de mare, deoarece în cursul epidemiei aproape toţi porcii înregistrează o stagnare sau un regres în sporul în greutate. Într-un număr de cazuri, care fac complicaţii bacteriene, pierderile sunt mai mari din cauza costului tratamentelor, a rămânerilor în urmă cu dezvoltarea şi a mortalităţii. La acestea se adaugă si o reducere a performanţelor reproductive .

IP prezintă însă un mare interes ştiinţific si pentru epidemiologi, deoarece porcul dispune de receptori celulari atât pentru virusurile de origine porcină, cât şi pentru virusurile de origine umană şi aviară, putând să joace un rol aparte în lanţul epidemiologic al gripei umane, ca sediu al întâlnirii unor tulpini virale de origini diferite şi al reasortărilor genomice, generatoare de noi virusuri patogene.

Etiologie

Virusul influenţei porcului (VIP) are toate caracterele generale, morfologice şi biologice, comune fam. Influenzaviridae şi genului (tipului) Influezavirus A.

Fig. 1 + Fig. 2 aaL1. INFLUENŢA DURATEI PROCESULUI DE INMUIERE ASUPRA UNOR PROPRIETĂŢI GEOMETRICE ALE BOABELOR DE FASOLEImagini ale virusului H1N1 la icroscopul electronic

De la porc, cu rare excepţii, tulpinile de VIP izolate aparţin fie subtipului H1N1, în variant „clasică” sau a celui de origine aviară „avianlike”, fie subtipului H3N2, comun cu cel de origine umană. Cele două variante ale subtipului H1N1 produc imunitate încrucisată parţială, având o structură antigenică de suprafaţă comună, cu unele mici diferenţe .

Reasortările genomice survenite între tulpini de virusuri gripale de origine umană şi cele de origine animală (cel mai adesea fiind incriminatecele de origine porcină) se crede că stau la baza apariţiei unor noi tulpini de virus, capabile să producă importante pandemii.

Cu o frecvenţă mult mai mică, de la porc au fost izolate şi alte subtipuri de virusuri gripale: H1N2 în Japonia, H3N1, H1N2 în Marea Britanie, H4N6 în Ontario, dar fără putere de propagare în populaţia de porcine (12, 18).

Cu totul sporadic au fost semnalate la porc şi infecţii cu tipul C sau numai anticorpi faţă de antigene de tip B sau C, dar fără a li se fi putut preciza semnificaţia.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Gripa Suina.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
14 pagini
Imagini extrase:
14 imagini
Nr cuvinte:
4 802 cuvinte
Nr caractere:
24 520 caractere
Marime:
815.05KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Medicină Veterinară
Predat:
la facultate
Materie:
Medicină Veterinară
Sus!