Biotehnica transferului de embrioni la rumegătoarele mici

Introducere

Ca şi la rumegătoarele mari, folosirea transferului de embrioni la ovine se practică cu scopul multiplicării descendenţei femelelor cu înalt potenţial genetic peste posibilităţile naturale ale speciei, introducerii de noi genotipuri prin importul de embrioni congelaţi şi asigurării bazei morfo-fiziologice ale unui model modern de cercetări fundamentale în reproducţia animalelor şi biologia celulară.

Reglarea şi controlul funcţiei de reproducţie la ovine sunt influenţate considerabil de factorii de mediu. La latitudini mai mari de 35o, ovinele au un sezon de reproducere limitat, care începe către sfârşitul verii şi se încheie către finele sezonului de toamnă. În decursul unui an, funcţia sexuală la oaie se caracterizează prin alternarea a două perioade:

- o perioadă de anestru fiziologic, cuprinsă între sfârşitul iernii şi începutul verii;

- o perioadă de activitate sexuală, cu derularea mai multor cicluri sexuale, cuprinsă între sfârşitul verii şi începutul iernii (10-14 săptămâni după cea mai lungă zi).

Anestrul fiziologic se datorează atât factorilor materni (anestru de lactaţie), cât şi factorilor climatici (anestru sezonier), efectul acestor factori suprapunându-se.

Periodicitatea sexuală sezonieră este atribuită influenţei modulatoare a fotoperiodismului, temperaturii, umidităţii şi alimentaţiei asupra unui ritm ciclic anual de bază, condiţionat genetic. Factorul principal în stimularea funcţiei sexuale la oi este reprezentat de reducerea progresivă a numărului de ore lumină, iar cel subordonat este scăderea temperaturii şi schimbarea alimentaţiei.

Din punct de vedere reproductiv oile sunt considerate ca animalele zilelor scurte. Fotoperiodismul reglează funcţia de reproducţie la oi prin intermediul melatoninei, hormon secretat de glanda epifiză. Lumina acţionează asupra glandei epifize prin excitaţiile provocate la nivelul retinei, apoi pe calea nervilor optici, acestea ajung la nucleul suprachiasmatic care controlează secreţia melatoninei. Pentru activitatea secretorie a epifizei se impune o ritmicitate nictemerală bine pronunţată. Concentraţia melatoninei este mai ridicată în timpul nopţii, când celulele epifizei îşi intensifică activitatea şi determină liberarea noradrenalinei de la nivelul terminaţiilor nervoase din apropierea pinealocitelor. Noradrenalina stimulează biosinteza melatoninei. Epifiza controlează momentul apariţiei maturităţii sexuale şi sezonul de reproducţie. Melatonina reglează funcţia de reproducţie prin schimbarea secreţiei hormonilor gonadotropi. Nucleul suprachiasmatic are rolul unui mecanism biologic care determină reacţiile fotoperiodice, prin intermediul acţiunii asupra epifizei, care este subordonată acestuia. O dată cu micşorarea zilei lumină, secreţia melatoninei creşte şi activează funcţia sexuală.

Factorii de mediu trebuie să aibă un anumit nivel pentru a influenţa pozitiv funcţia de reproducţie: temperatura aerului 8-18°C, umiditatea relativă 65-85%, durata zilei lumină - 4-7 ore. Alţi factori ai mediului ambiant (relaţiile dintre indivizi, masculi/femele, femele/miei, nivelul alimentar) au un rol modulator în blocarea sau declanşarea activităţii reproductive. Utilizarea acestor factori (de ex. efectul mascul) permite să se controleze mai bine perioadele de reproducţie.

Gradul de ovulaţie variază în timpul sezonului de reproducţie. Nivelul acestui indice este maxim la mijlocul perioadei sexuale. Oile ţinute la temperaturi scăzute, în timpul verii, încep sezonul de reproducţie mai devreme decât cele care în sezonul estival, au fost ţinute la temperaturi obişnuite acestui anotimp. Oile expuse stresului termic în orele de dinainte sau de după estru, prezintă tulburări de fecunditate. Variaţiile raţiei de hrană (date de variaţiile disponibilităţilor alimentare) determină oscilaţii ale nivelului de fertilitate. La latitudini medii, variaţiile fotoperioadei rămân factorul principal care declanşează activitatea reproducţiei la oi (Thimonier J. şi colab., 1986).