Marii matematicieni ai lumii

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Si matematicienii, ca orice fel de oameni, au si ei micile lor defecte sau cusururi, care nu sunt în general defecte privind ordinea morală. Marea majoritate a matematicienilor si si aproape totalitatea celor de valoare sau de geniu au fost de o rectilinitate morală si intelectuală perfectă. Voi trece sumar în revistă, în ordine cronologică, câteva anecdote semnificative si amintiri din viata matematicienilor de frunte, începând cu matematicienii din epoca de aur grecească si terminând cu cei din secolul nostru.

Pitagora (565 - 500 î.e.n.)

Prima descriere asupra operei lui Pitagora si a scolii sale de la Cronota (Italia de sud) apare abia la 130 de ani de la moartea sa, astfel încât a fost pusă la îndoială însăsi existenta lui. Dar, dacă nu ar fi trăit, cum s-ar fi transmis tabla înmultirii al lui Pitagora si teorema de geometrie numită a lui Pitagora, care stabileste relatia dintre ipotenuză si cele 2 catete ale unui triunghi dreptunghic?

Pitagora a fost totusi mai mult un filozof mistic decât un matematician. Discipolii săi, pitagoreii , au spus că "numărul este stăpânul universului". Pitagora si pitagoreii, care au activat până la jumătatea a doua a secolului al VI-lea î.e.n., au pus problema studiului cantitativ al naturii, au început teoria numerelor la eleni, au făcut studiul matematic al muzicii si al acusticii. Pe lângă descoperiri geometrice, pitagoreii au arătat că Pământul este un glob, au avut teorii imedicale proprii etc. Ei considerau ca numerele sunt esenta adevărată a lucrurilor.

După o legendă, Pitagora ar fi murit în flăcările scolii sale de la Crotona, scoală incendiată de fanatici religiosi, dusmani ai învătăturii pitagoreice.

Euclid (330 - 275 î.e.n.)

Strobaeus povesteste următoarele despre Euclid: Cineva care a început să studieze geometria de la Euclid, după ce a învătat întâia teoremă, l-a întrebat: "Dar ce folos voi avea eu învătând aceste lucruri? ". Euclid îsi chemă sclavul si-i zice: "Dă-i acestuia trei oboli, fiindcă el vrea să câstige din ceea ce învată."

Arhimede (287 - 212 î.e.n.)

Sunt cunoscute multe legende despre Arhimede. Ca si marii matematicieni de mai târziu (Newton în special), când Arhimede era preocupat de o problemă de matematică, uita unde se află; ba mai mult, uita si să mănânce. Asa, de pildă, într-o zi pe când făcea baie în apa mării îsi dădu seama că a descoperit celebra sa lege de hidrostatică: un corp scufundat în apă suferă din partea acesteia o presiune din toate părtile, care contrabalansează exact greutatea volumului de apă dezlocuit. In momentul când Arhimede a descoperit intuitiv acest principiu, pe când înota în apă, s-a reîntors la mal si s-a îndreptat gol spre casă, strigând: " Eureka, eureka", ceea ce în vechea elenă se pronunta "evrica, evrica" si înseamnă "am descoperit" sau "am găsit". Ce se întâmplase, ce problemă se pusese si el descoperise solutia?

Regele Hieron al III-lea al Siracuzei, dăduse unui bijutier o anumită cantitate de aur ca să-i facă o coroană. Bijutierul făcuse coroana, dar - fiind necinstit - înlocuise o parte din aur cu argint de aceeasi greutate ca si greutatea de ar pe care o primise. Regele a bănuit falsificarea si i-a dat lui Arhimede să-i rezolve problema si să-i spună cât aur si cât argint are coroana. Arhimede s-a chinuit mult s-o rezolve dar nu a reusit până nu a descoperit principiul de hidrostatică enuntat mai sus. Ast-zi elevii de clasa VIII-a (dacă nu mă însel) stiu să rezolve, pe baza unei experiente si unor calcule usoare de algebră, această problemă, în care intervin densitătile aurului si argintului.

Se stie de asemenea de o altă exclamatie a lui Arhimede, pronuntată în fata lui Hieron, exclamatie care este dată azi în toate cursurile de fizică elementară atunci când se explică pârghiile. Arhimede, primul care a studiat si a stabilit legea pârghiilor, ar fi spus (ni s-a transmis aceasta printr-un text doric): "Dati-mi ceva pe care să pot sta si vă voi ridica Pământul". Regele i-a cerut lui Arhimede o explicatie mai palbabilă a acestei afirmatii. Atunci Arhimede i-a arătat lui Hieron o corabie pe care o trăgeau la mal, greu de tot, multi marinari si i-a spus că o va trage singur mult mai simplu. Si a făcut demonstratia cu ajutorul macaralei, trăgând singur si usor corabia la mal.

Arhimede îsi desena figurile pe nisipul plajei, pe pământ bătut sau în cenusă pusă pe o pardoseală ori pe propriul să corp, uns în prealabil cu untdelemn; pe corp trasa figurile cu ajutorul unghiei. Când generalul roman Marcellus a cucerit în anul 212 î.e.n. Siracusa din Sicilia, orasul lui Arhimede, un soldat roman a dat peste acest geniu contemplându-si cercurile pe care le desenase pe nisip. "Nolite turbare circulos meos!" (nu-mi strica cercurile) i-a strigat Arhimede soldatului; dar romanul, iritat, l-a înjunghiat cu spada, omorându-l.

Descartres (1596 - 1650)

In lucrarea sa capitală " Discours de la methode ", apărută în iunie 1637 la Leyde în Olanda, este inserată următoarea maximă a sa: " Dubito, ergo cogito; cogito, ergo sum " (Mă-ndoiesc, deci cuget; cuget, deci exist). Francezii au înăltat în satul de nastere al lui Descartes, La Haye (azi localitatea Descartes) din Touraine, o statuie, pe care este trecută această maximă.

Descartes a fost matematicianul căruia îi plăcea să petreacă diminetile în pat, meditând. Aceasta, chiar pe timpul când copil fiind, învăta în colegiul iezuitilor din La Fleche, unde rectorul le pere Charlet, întelegând delicatetea fizică si valoarea copilului, îi îngăduia să stea în pat cât vrea si să vină la cursuri când doreste. La colegiul din La Fleche a cunoscut Descartes pe Mersenne, care i-a fost pe urmă bun prieten sfătuitor, protector si reprezentant stiitific.

Regina Cristina a Suediei, excentrica nordică atât de cunoscută, l-a chemat pe Descartes în toamna anului 1649 la curtea sa ca filozof. Cristina în primea pentru întretineri stiintifice iarna, la 5 dimineata, în cameră fără foc si cu geamurile deschise. L-a făcut astfel să răcească si să dea în congestie pulmonară, care l-a adus la moarte în februarie 1650.

Fermat (1601 - 1665)

Desi fiul lui Pierre de Fermat, Clément-Samuel, a publicat opera tatălui său, se cunoaste relativ putin despre viata intimă a acestui mare autodidact în matematici, de profesiune magistrat. Se stie, de exemplu, despre o constrovesră care a avut loc prin scrisori între Fermat si Descartes privitor la metoda lui Fermat referitoare la trasarea tangentelor duse la curbe, metodă care stă la baza descoperirii calculului diferential. In aceste discutii Descartes l-a făcut pe Fermat "gascon" (voia să înteleagă fanfaron), pe când Fermat nu si-a pierdut sângele rece si i-a scris totdeauna într-o formă de curtoazie afectată. Si cel care avea dreptate în problema matematică ridicată era Fermat.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Marii Matematicieni ai Lumii.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
20 pagini
Imagini extrase:
20 imagini
Nr cuvinte:
11 009 cuvinte
Nr caractere:
53 677 caractere
Marime:
46.01KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Matematică
Predat:
la facultate
Materie:
Matematică
Profesorului:
Gratiela Ghic
Sus!