Titluri verbale și titluri nominale în presa românească

Stilul nominal - specific, e drept, titlului in genere dar mai ales celui de carte - a fost foarte raspandit in presa romaneasca din timpul totalitarismului si era inca predominant in paginile ziarelor de la inceputul lui 1990. Pentru tendinta de evitare sistematica a frazei vii, a enuntului complet, cu un verb care sa fixeze actiunea in timp si in spatiu si sa-i evoce agentii individualizati, stau martore sutele de titluri din anii '50-'80, de genul ,,Bogat si insufletitor raport muncitoresc", ,,O arta a constiintei patriotice, revolutionare "

etc. In stilul publicistic al ,,limbii de lemn" se strecura, cel mult, cate unul dintre verbele a caror valoare abstracta le permite sa se transforme in simplu instrument de conectare, uneori de echivalare, a doua formule fixe, a doua lozinci: demonstreaza, constituie, asigura s.a. Exceptiile se intalneau cel mult in rubrica sportiva (,,Echipa Romaniei s-a calificat... ") sau in pagina externa (,,In Japonia a fost construit...") - singurele care mai aveau acces la eveniment si la temporalitate. Tiparul cel mai raspandit a fost cel al

constructiilor interpretabile ca apozitionale sau ca eliptice, cu structura specifica unor definitii: ,,Femeile - prezenta activa in... "; ,,Munca, factor hotarator..."; ,,Realegerea, chezasie sigura a... " etc.

Dupa decembrie 1989, modelul ultra-uzat a continuat sa apara, nu intamplator insotit de metaforismul conventional si rudimentar: ,,Initiativa fiecarui taran, <<rasadul>> cel mai pretios din gradinile de legume " (Adevarul 27.01.1990). Majoritatea presei romanesti a inceput insa, prin reactie, un proces de dinamizare a titlurilor; enuntul de tip verbal (,,Pe cine aparau atacatorii? " - RL 4.02.1990) avea sa devina in scurt timp modelul dominant.

Prezenta verbului intr-un titlu e simptomatica pentru definirea unei atitudini de aderare la real si de individualizare a actului de comunicare. Se stie ca doar enuntul are valoare de adevar: titlurile nominale risca sa ramana in domeniul sensurilor abstracte si generale, al potentialitatilor care nu ating criteriul adevarului, al corespondentei cu realitatea.

Desigur, este esentiala distinctia dintre diversele modalitati discursive, titlul adaptandu-se si tipului de text, sugerand deci tonul predominant deliberativ, argumentativ sau informativ al unui articol.

Tiparul titlului narativ, folosit intens in presa romaneasca din ultimul deceniu al secolului al XX-lea, cuprinde, intr-o propozitie sau intr-o fraza scurta, rezumatul unei povesti simple, cu personajele sale principale.

Titlurile in trei timpi, impuse chiar de la aparitia sa (in 1992) de cotidianul Evenimentul zilei si imitate apoi de multe alte publicatii in cautare de succes la un public cat mai larg, rezuma stirea in forma unei micro-naratiuni centrate pe insolit, pe contraste, pe contrazicerea asteptarilor cititorului. Desi par sa se supuna unei reguli de concizie, titlurile cuprind date care nu au nici un rol in declansarea si in desfasurarea actiunii; uneori, chiar date care nu se vor regasi in text.( ,,La 8 km de Mircesti, / val de sinucideri intr-o linistita comuna ieseana " (EZ 190, 1993, 2).)

Desemnarea epica

O data cu stirea de senzatie, a revenit, in stilul gazetariei romanesti, tiparul de desemnare a unui eveniment prin nominalizare si localizare. Titluri precum Asasinatul din Bulevardul Carol (EZ 505, 1994, 1) sau Misterul scheletului din strada Rasnov (EZ 422, 1993, 1) reiau traditia formulelor socante, curente in secolul trecut, parodiate de Caragiale in Groaznica

sinucidere din strada Fidelitatii. Tiparul desemnarii autonomizeaza si reliefeaza un fapt, transformandu-l in eveniment; utilizarile sale contemporane mizeaza probabil si pe un efect

difuz de trezire a ecourilor de lectura, a conotatiilor genului senzational. Se intalneste des o

varianta a tiparului de mai sus, si mai marcata de apartenenta la genul jurnalistic: desemnarea unei persoane prin functia sa narativa - de agent al actiunii violente - asociata identificarii spatiale: oras, cartier, strada. Titlurile vorbesc de Violatorul din Herastrau (,,500.000 lei recompensa pentru identificarea violatorului din Herastrau ", EZ 285, 1993, 1; ,,Violatorul din Herastrau a fost arestat! ", EZ 306, 1993, 1; dupa o vreme: ,,Violatorul din Herastrau a fost condamnat la 6 ani inchisoare ", EZ 504, 1994, 8), de Strangulatorul sau Sugrumatorul din Labirint (,,Pe capul strangulatorului din Labirint a fost pusa deja recompensa de 500.000 lei ", EZ 299, 1993, 1; ,,Lovitura de teatru: Sugrumatorul din Labirint este sotul victimei! ", EZ 303, 1993, 1; ,,A inceput procesul <<sugrumatorului din strada Labirint>>, EZ 503,

1994, 8), de Spintecatorul din Rostov (EZ, editia de pranz, mai 1993), de Spargatorul din Bistrita (UC 5, 1994, 6) etc. Si in acest caz actioneaza ecouri si analogii indepartate (cu ,,Jack Spintecatorul ", de exemplu); efecte discret parodice sunt produse de contrastul dintre senzationalul cu aparenta exotica al faptei si banalitatea unor locuri familiare cititorilor. Uneori se mizeaza pe rezonanta mitica a unui nume: in cazul Labirintului evitandu-se, pe cat e posibil, cuvantul ,,strada ".Strategia cea mai interesanta din punct de vedere lingvistic este insa folosirea sufixului de agent - tor: derivatele substantivale pe care acesta le produce presupun in genere o relatie constanta (prin durata, repetitie) intre agent si actiune, nu doar pe cea rezultata dintr-o singura intamplare. Desemnarea unui ins ca Sugrumatorul din Labirint e decodabila printr-o perifraza generalizatoare: acesta nu e ,,cel care a sugrumat ", ci ,,cel

care sugruma"; este sugerata astfel, printr-o formula in care se ascunde hiperbola, posibilitatea, chiar probabilitatea repetarii actului.

Indiferent de categorie, desemnarile pot fi justificate daca au relevanta narativa, daca se leaga de actiune sau de cadrul in care aceasta se desfasoara (,,Un actor s-a spanzurat din greseala intr-un spectacol", Libertatea 2173, 1997, 1; ,,La mina Lupoaia a murit un miner", ib., 24; ,,Un hot a cazut de la etajul 9 dupa ce a furat