Organizarea Structurală a Unității Economice

1. Locul şi rolul organizării structurale în

managementul unităţii economice

Organizarea ca funcţie a managementului vizează realizarea activităţilor prin care se pun bazele conceperii sistemului şi ale asigurării condiţiilor optime pentru funcţionarea acestuia.

Altfel spus, organizarea este funcţia managementului care realizează determinarea, enumerarea şi gruparea activităţilor necesare, precum şi complexul de măsuri menite să asigure realizarea obiectivelor printr-o folosire cât mai raţională a resurselor materiale, umane şi de altă natură.

Dacă organizarea procesuală răspunde la întrebarea CE trebuie făcut- pentru îndeplinirea în cele mai bune condiţii a funcţiunilor întreprinderii şi a funcţiilor managementului, organizarea structurală trebuie să răspundă la întrebarea CINE, CÂND şi CUM acţionează- pentru ca obiectivele să fie îndeplinite.

În cazul sistemului întreprindere, elementele sale reprezintă numai condiţiile materiale ale acestuia, care pentru a deveni sistem funcţional este necesar ca:

- acestea să se regăsească în totalitatea lor;

- să se realizeze proprietăţile lor funcţionale;

- să se determine formele şi mijloacele raţionale de unire şi de acţiune reciprocă;

- cu ajutorul formelor concrete de muncă să se stabilească legăturile raţionale dintre elemente şi prin aceasta să se creeze condiţiile pentru desfăşurarea proceselor în sistemul respectiv. (Vagu, P., Dumitru, G., 1972, p.95).

Cea mai mare parte a acestor cerinţe sunt satisfăcute prin organizarea structurală a întreprinderii.

2. Definirea structurii organizatorice şi a elementelor

fundamentale ale acesteia

Structura organizatorică a întreprinderii reprezintă ansamblul posturilor şi compartimentelor de muncă ce o compun , modul de constituire, grupare şi subordonare a acestora, precum şi principalele legături ce se stabilesc între ele în vederea asigurării îndeplinirii în cele mai bune condiţii a obiectivelor unităţii economice.

Ea exprimă modul în care se alcătuieşte (realizează) un ansamblu, pornind de la elementele sale constitutive.

Structura organizatorică se bazează pe câteva elemente fundamentale, dintre care se evidenţiază:

1) postul;

2) organismele sau compartimentele de muncă;

3) legăturile structurale;

4) structurile organizatorice tip;

5) sistemul delegării de atribuţii;

6) normele de conducere (de structură).

(A se vedea modul de definire a acestora)

2.1. Tipurile de structuri organizatorice

Pentru gruparea activităţilor în concordanţă cu funcţiunile întreprinderii şi funcţiile managementului, constituirea compartimentelor de muncă şi stabilirea legăturilor între acestea, subordonarea şi gruparea compartimentelor, există o diversitate de posibilităţi dintre care în practică s-au impus doar câteva, care au condus la stabilirea unui număr limitat de tipuri de structuri organizatorice.

Principalele tipuri de structuri organizatorice sunt:

- structura ierarhic-liniară;

- structura funcţională;

- structura ierarhică cu organisme de stat major;

- structura ierarhic-funcţională (mixtă);

- structura de tip matricial.

În paragrafele următoare vom prezenta principalele caracteristici ale acestor tipuri de structuri, avantajele şi dezavantajele pe care le conferă, domeniile de activitate şi unităţile economice pentru care se recomandă.

2.1.1. Structura ierarhic-liniară

Structura ierarhic-liniară este primul tip de structură cunoscut în managementul întreprinderilor, care a avut o largă răspândire la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX. Are la origine sistemul de conducere din armată, având două caracteristici de bază importante:

- se respectă cu stricteţe principiul unităţii de conducere;

- managerii au un caracter universal, în sensul că ei conduc unitatea încredinţată din toate punctele de vedere, luând decizii în toate domeniile, de la cel tehnic la cel financiar-contabil.

Structura ierarhic-liniară se prezintă schematic ca în figura 1