Resursele Umane și Creativitatea

Resursele umane

şi creativitatea

"Imagination is more important than knowledge."

Albert Einstein

1 Creativitatea - atu major al resurselor umane

Printre altele, rolul important al resurselor umane în societate şi în or-ganizaţie se datorează unei caracteristici pe care numai fiinţa umană o deţine - creativitatea.

Creativitatea este o idee la fel de veche ca şi omul, care în întreaga sa istorie a creat: obiecte, maşini, oraşe, poeme, sisteme etc.

Celebrul sociolog american, Abraham Maslow, afirma că "viaţa este un amestec personal de rutină şi creativitate". Cu toate acestea, istoriceşte, societăţile umane au fost mai degrabă conservatoare decât inovatoare (schimbările s-au realizat cu preţul unor violenţe revoluţionare). Această tendinţă naturală explică, în parte, faptul că până în anii 70 creativităţii nu i s-a acordat un foarte mare interes.

Schimbarea a intervenit atunci când producţia de idei şi inovaţii a cre-atorilor spontani a început să fie insuficientă în raport cu nevoile economice ale societăţii. Aceasta este perioada în care creativitatea începe să fie studi-ată pentru ca societatea să dispună de un număr suficient de indivizi flexibili şi inovanţi.

Toate publicaţiile pe care le citim astăzi conţin declaraţii sau analize pe tema: "soluţiile trecutului nu mai funcţionează, este momentul să venim cu idei noi. Deci haideţi să inovăm!".

1.1 Conceptul de creativitate

De origine latină, dar preluat din franceză în limba română, conceptul de creativitate are numeroase definiţii, uneori alambicate şi tautologice. Cele mai simple ar fi: "creativitatea este capacitatea de a crea" şi "a crea înseamnă a produce idei originale şi utile combinând elemente ce existau deja".

Elementul definitoriu al creativităţii este deci generarea de idei noi, în timp ce inovarea presupune şi efectuarea de schimbări pe baza acestora.

Cuvântul "creativitate" este relativ nou, dar interesul pentru aceasta a început din antichitate: Platon, Heraclite, Aristotel etc. Matematicianul francez Jacques Hadamard este cel ce descrie pentru prima dată cele patru faze ale procesului de invenţie: pregătirea, incubarea, iluminarea, verificarea.

Unii autori consideră noţiunea de creativitate, introdusă de Gordon Allport, în 1937, ca fiind nu numai o serie de însuşiri şi funcţii parţiale, ci ansamblul de calităţi ce generează noul; iar alţi autori consideră că termenul de creativitate a fost folosit pentru prima dată de Jacob Levi Moreno - "pă-rintele sociometriei" - pentru a desemna "facultatea de a introduce în lume un oarecare lucru nou".

S-a pus adesea întrebarea dacă aptitudinea de a crea este specifică fiinţei umane în general sau caracterizează numai anumite grupuri (elitele). S-a ajuns la concluzia că dispoziţia de a crea existăîn stare potenţială la toţi indivizii, dar această capacitate variază de la o persoană la alta sub influenţa multor factori (inteligenţa, educaţia, mediul, curiozitatea, motivarea, nivelul cultural etc.).

S-au elaborat numeroase mijloace de investigaţie pentru cunoaşterea şi măsurarea aptitudinilor, inteligenţei, emotivităţii, atitudinilor, sub formă de teste, chestionare, fişe de observaţie şi alte instrumente.

W. Stern introduce noţiunea de "coeficient de inteligenţă", calculat prin raportarea vârstei intelectuale (stabilităîn funcţie de rezultatele obţinute la teste) la vârsta cronologică.

După 1950, centrele de cercetare încep să se preocupe tot mai mult de creativitate, creşte numărul publicaţiilor şi cursurilor referitoare la aceasta.

1.2 Rolul creativităţii şi aplicarea ei în întreprindere

Creativitatea este necesară ori de câte ori trebuie inovat ori introdusă o schimbare originală într-o situaţie.

Nevoia de a crea poate fi determinată de existenţa unei disfuncţionalităţi (există o problemă reală), dar şi de dorinţa de a progresa, de exemplu, fără a exista disfuncţionalităţi reale, pentru a întări poziţia în raport cu concurenţa, din spirit de competiţie.

Există trei mari familii de aplicaţii ale creativităţii:

- crearea, invenţia, inovaţia;

- rezolvarea problemelor;

- optimizarea a ceea ce există.

Creativitatea este necesară pentru cei ce vor sau au de îndeplinit cel puţin una din aceste trei misiuni. Dar şi pentru toţi cei ce vor să aibă putere asupra derulării propriei lor existenţe.

În funcţie de circumstanţe, creativitatea este diferită:

- artistică sau tehnică;

- intelectuală sau aplicată;

- ameliorare sau creaţie pură;

- generalizare sau creaţie nouă;

- descoperire/cercetare;

- idee nouă sau asocierea a două idei cunoscute;

- modestă sau grandioasă.

Treptat, stimularea creativităţii devine soluţia de rezolvare a crizelor, de implementare a schimbărilor, de răspuns la rămânerile în urmă ale unor ţări faţă de altele, ale unor întreprinderi faţă de altele.

Pentru întreprindere sunt foarte importante inovaţiile în domeniul produselor şi tehnologiilor, dar nu trebuie deloc neglijate inovaţiile în alte departamente (sisteme informaţionale, structuri organizatorice, procedee decizionale ş.a.). Pe plan mondial se manifestă tot mai accentuat tendinţa de proliferare a acestora din urmă, ceea ce va duce la optimizarea activităţilor în cadrul întreprinderilor.

În S.U.A., tehnicile creative au fost în mod original imaginate de ingi-neri pentru ingineri, în Europa continentală, părinţii creativităţii au fost res-ponsabilii de marketing care, prin temperament şi prin funcţie au descoperit înaintea altora beneficiile ce pot fi aduse rapid prin utilizarea metodelor neconvenţionale.

Lansarea unui nou produs înaintea altora, găsirea celei mai ingenioase modalităţi de a evidenţia avantajele sale, dinamizarea echipelor de cercetare şi dezvoltare, mobilizarea forţelor de vânzare, iată obiectivele care au permis a demonstra rentabilitatea investiţiilor în domeniul creativităţii şi au permis practicienilor a-şi consacra energia cercetării metodologice.

Funcţia de resurse umane a fost mult timp reticentă. Până recent, ea a investit mai degrabă în menţinerea poziţiilor decât în valorizarea resurselor şi gestiunea schimbării. Datorită crizei, situaţia a evoluat considerabil şi abordarea creativă a căpătat titlu de nobleţe.

Până la sfârşit, direcţiile generale au început să se detaşeze şi să accepte necesitatea; după triumful informaticii, distribuit asupra sistemelor centralizate, s-a reuşit, de asemenea, dezvoltarea unei organizări fondate pe inteligenţă şi creativitate.

Spunem pur şi simplu că modelul capetelor ce gândesc şi al membri-lor care execută şi-a arătat limitele: întreprinderea, societatea de astăzi au nevoie de toate talentele, fără excepţie. Rămâne problema coordonării lor.