Problematica leadershipului

Problematica leadershipului (a fenomenului conducerii) a exercitat inca din cele mai vechi timpuri o mare atractie atat pentru teoreticieni cat si pentru practicieni din cele mai diverse domenii (sociologie, politologie, filosofie, psihologie, managmentul organizational, etc. ). Liderul este definit, in general, ca un individ sau persoana din grup caruia I s-a dat sarcina de a directiona si coordona activitatile de grup, sau care, in absenta unui lider desemnat, are cea mai mare responsabilitate pentru realizarea acestor functii in grup (Fiedler, 1967). Fenomenul conducerii (leadership) nu reprezinta altceva decat maniera sau modul in care sunt realizate aceste responsabilitati asumate liderului. Fenomenul conducerii se concretizeaza cel mai adesea fie in indeplinirea unei sarcini, fie in realizarea unui comportament care va permite mentinerea coeziunii grupului. Teorii implicite despre leadership au existat din cele mai vechi timpuri sub forma diferitelor sfaturi si prescriptii bazate pe experienta si transmise de la o generatie la alta sau de la mentor la discipol. Cu timpul, aceste intuitii s-au structurat, dand nastere astazi la o serie de structurate si validate de date empirice. In continuare, voi face o scurta incursiune in aceste teorii.

In 1906, Karl Marx afirma ca a deveni lider nu inseamna nimic mai mult decat a fi omul potrivit la locul potrivit. In Anglia insa, liderul era privit ca un mare om, nascut pentru a conduce (Carlyle, 1907). Teoriile ulterioare elaborate de psihologi, avand la baza dovezi empirice, pot fi grupate in doua mari categorii: a. teorii ale fenomenului subordonarii (caracterisiticile liderului sau subordonatului); si b. teorii ale dinamicii leadershipului. Din prima categorie fac parte: 1. Teoria trasaturilor; 2. Teoriile comportamentale; 3. Teoriile contingentei; 4. Teoria modalitatii si a scopului; 5. Teoria deciziilor normative si 6. Teoria comportamentala modificata. Teoria trasaturilor postula ca indivizii trebuie sa detina anumite caracteristici mostenite sau innascute pentru a fi un lider eficient. Aceasta teorie nu a fost insa sustinuta de datele empirice. S-a dezvoltat prin urmare o noua teorie care punea acum accent nu pe trasaturile individului ci pe comportamentele sale in calitate de lider. Pionierii acestei paradigme au fost cercetatorii de la Universitatea Statului Ohio, cercetarile lor devenind cunoscute sub numele de studiile Statului Ohio. Conform teoriilor comportamentale, comportamentul liderului este orientat fie spre consideratie, spre cultivarea relatiilor interpersonale, fie spre structura, spre structurarea sarcinilor si obtinerea de performante. Dar performantele unui grup sau eficacitatea liderului depind nu doar de lider, de comportamentele sau trasaturile sale, ci si de situatie, idee ce sta la baza teoriei contingentelor. Eficienta liderului depinde in plus fata de toria anterioara, gradul in care situatia de leadership ofera liderului controlul si capacitatea de ...