1 DEFINIREA MOTIVAŢIEI
În prezent, în cadrul întreprinderii, motivarea este un termen des utilizat. Complexitatea conceptului face dificilă o definiţie simplă, unanim acceptată. Nu a fost posibil încă să se găsească un răspuns mulţumitor la întrebarea “Ce anume îi face pe lucrători să muncească eficient?”. Dificultatea este determinată de faptul că orice cercetător trebuie să facă unele presupuneri privind motivele comportamentului pe care l-a observat sau înregistrat. Ca urmare, în toate raţionamentele privitoare la motivare va exista întotdeauna un anumit element de
subiectivitate. Putem, totuşi, să reţinem următoarea definiţie:
„Motivarea este o modificare psihologică şi fiziologică care se produce în fiinţa umană ori de câte ori apare o nevoie; pentru satisfacerea acelei nevoi, individul adoptă un comportament care vizează refacerea echilibrului psihologic şi fiziologic”. (Larousse)
Putem spune ca motivatia este foarte importanta in atingerea scopului. Motivatia studiaza “de ce”-urile comportamentului uman. Abordarea complexa a motivatiei include teoriile de expectanta, echitate si recunoaste situatiile cu care se confrunta oamenii in mod curent.
Organizatia, firma in general, poate face fata schimbarilor cerute de competitivitate si progres prin orientarea eforturilor managerilor spre motivatie si satisfactia angajatilor.
“Motivatie” -; provine din cuvantul latin “movere” = deplasare, prin urmare motivatia reprezinta suma energiilor interne si externe care initiaza si dirijeaza comportamentul spre un scop care odata atins va duce la satisfacerea unei necesitati .
Teoria motivaţiei acordă importanţă preponderentă factorilor interni, adică nevoilor (dorinţe, tensiuni ori stări conflictuale) în explicarea comportamentului oamenilor. Se apreciază că factorii interni imprimă comportamentului o esenţă care face ca răspunsul să nu mai poată fi redus la o simplă reacţie faţă de stimuli percepuţi. Astfel, pentru unul şi acelaşi stimul răspunsul se va diferenţia de la o persoană la alta, în funcţie de tipul nevoilor active (tipul de nevoi care prin presiunea provocată determină persoana să-şi concentreze efortul în direcţia acelor obiective care asigură satisfacerea lor).
Determinarea comportamentului în funcţie de specificul nevoilor care caracterizează diferitele persoane deschide o perspectivă mai largă pentru a înţelege diversitatea acţiunilor care caracterizează eforturile pe care le depun pentru a-şi îndeplini atribuţiile de post.
Locul central este atribuit MOTIVELOR în explicarea comportamentului - de unde şi denumirea de TEORIEI A MOTIVAŢIEI.
MOTIVELE desemnează acele tipuri de nevoi care sunt active. Nevoile active provoacă o tensiune internă care determină orientarea persoanei, a acţiunilor ei în direcţia satisfacerii acestor nevoi. De aici rezultă că o anumită stare de nesatisfacere a nevoilor constituie o condiţie sine qua non pentru ca acestea să fie active, adică pentru a se constitui drept motive în alegerea unei anumite conduite (Maslow).
Faţă de teza stării necesare a nesatisfacerii nevoilor, pentru a păstra capacitatea de a motiva comportamentul, poate fi exprimată de o anumită rezervă, atât datorită lipsei unei cercetări riguroase care să demonstreze această necesitate cât şi pentru că unul dintre modele le constituite pornind de această teorie (modelul ierarhiei nevoilor) scoate în evidenţă existenţa unor nevoi a căror satisfacere nu anulează rolul în declanşarea comportamentului ci din contră îl amplifică (de exemplu nevoia de stimă).
La un moment dat, în cazul uneia şi aceleiaşi persoane poate să subziste mai multe nevoi nesatisfăcute, deci active. Dintre acestea, la acţiunea unui stimul numai una devine operantă, adică numai una dintre ele va orienta comportamentului persoanei respective în direcţia alegerii aceluiaşi scop care să producă satisfacerea, când scopul este realizat. Până acum nu s-a reuşit punerea la punct a metodei care permite precizarea nevoii active care devine operantă la nivelul comportamentului. Totuşi, ipotetic, se porneşte de la premiza că aceasta va fi reprezentată de acea nevoie activă care deţine cel mai ridicat nivel de nesatisfacere şi deci va exercita presiunea cea mai mare pentru a fi satisfăcută. Nevoia care devine operantă formează motivul comportamentului respectiv, orientat spre satisfacerea nevoii. Motivele sunt reprezentate de o diversitate de nevoi care devin operante în anumite situaţii. Motivele sunt grupate în două mari categorii:
a) motive înnăscute;
b) motive dobândite.
Motivele înnăscute sunt determinate de nevoi fundamentale (de rang inferior) pe măsură ce aceste nevoi devin operante. Nevoile fundamentale sunt general comune tuturor persoanelor vizând nevoia de hrană, de îmbrăcăminte, de locuit etc. (sunt denumite şi nevoi fiziologice).
MOTIVELE DOBÂNDITE prezintă mari diferenţieri de la o persoană la alta şi depind de ambianţa psiho-socială în care se formează şi evoluează persoana. Aceste motive dobândite sunt motivate de nevoi de rang superior pe măsură ce devin operante. Nevoile de rang superior desemnează nevoia de stimă, de realizare profesională, de afirmare culturală etc. (de autoactualizare). Tendinţa de a restrânge geneza motivelor la perioada copilăriei pare a fi forţată. Apreciem că geneza motivelor este posibilă atâta vreme cât capacitatea de învăţare se păstrează şi în condiţiile unui mediu dynamic
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
