Instituțiile publice europene

Uniunea Europeana este o entitate politică, socială şi economică, dezvoltată în Europa, ce este compusă din 27 ţări. Este considerată a fi o construcţie sui generis, situându-se între federaţie (o federaţie din limba latină fœdus este un stat format dintr-un număr de state care au transferat o mare parte din suveranitatea lor unei noi entităţi, supraordonată acestora, numită guvern central "federal”. Într-o federaţie, statutul de autoguvernare al statelor componente este stabilit prin constituţie şi nu poate fi schimbat prin hotărârea unilaterală a guvernului central) şi confederatie (confederaţia este o uniune de state independente sau de unităţi teritoriale autonome, înfiinţată pe baza unui acord internaţional, prin care se determină condiţiile de asociere a statelor şi de funcţionare a acestora).

Uniunea Europeana nu dispune de pesonalitate juridica, ea fiind mai degraba un concept politic decat unul juridic, deoarece nu substitute Comunitatile europene, ci le inglobeaza intr-un ansamblu mai larg . Statele membre ale Uniunii Europene isi pot transfera competentele la aderare, doar unui organ comunitar, cum este Banca Central Europeana, nu şi Uniunii Europeane.

Ideea de Uniune Europeană datează din 1814 când Saint-Simion propunea o construcţie europeană având drept fundament alianţa dintre Franta şi Anglia, sugerând crearea unui “mare Parlament”.In anul 1848 Victor Hugo aduce în discuţie idea de “Statele Unite ale Europei”. In 1922 austriacul Richard Coudenhove-Kalregi, prin mai multe articole publicate, milita pentru crearea unei Uniuni Panaeuropene după modelul SUA. Pentru a stimula acest proces, după un an, el a creat la Viena mişcarea “Pan-europa” care mai târziu va avea o mare influenţă asupra planului Marshall şi consecinţe importante pentru imaginea ulterioară a Europei. In anul 1926 în cadrul Congresului de la Viena, reprezentanţii a 24 de state propuneau crearea unei “Uniuni Europene”.

Dacă la început obiectivul esenţial, imediat era acela al cooperării paşnice dintre statele europene, astăzi ambiţia este diferită: construcţia unei Europe care respectă libertatea şi identitatea tuturor popoarelor ce o compun; numai prin unirea popoarelor sale, Europa îşi va putea controla destinul şi dezvolta un rol pozitiv în lume.

Deviza Uniunii Europene "Unită în diversitate" a fost folosită pentru prima dată în 2000 şi a fost pentru prima dată menţionata oficial în Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa, încheiat in 2004. Semnificaţia devizei este ca, prin Uniunea Europeană, europenii îşi unesc eforturile pentru a lucra împreună pentru menţinerea păcii şi pentru prosperitate, şi că numeroasele culturi, tradiţii şi limbi diferite care coexistă în Europa sunt un atu pentru continentul nostru. Deviza apare în cele 20 de limbi oficiale în postere publicate cu ocazia zilei de 9 mai.

Aparitia Comunitatilor Europene are la baza declaratia ministrului francez de externe Robert Schuman, care la data de 9 mai 1950 a prezentat un plan, pus la punct impreuna cu Jean Monnet, comisar al planului de modernizare a Frantei de dupa razboi. Planul Schuman a devenit realitate la 18 aprilie 1951 prin semnarea la Paris, de catre 6 tari europene (Belgia, Olanda, Luxemburg, RF Germania, Franta, Italia) a Tratatului instituind Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO), care a intrat in vigoare la 23 iulie 1952.

Prin urmare, Uniunea Europeana este rezultatul procesului de cooperare si integrare care a inceput in anul 1951, intre cele sase tari europene fondatoare. Dupa cincizeci de ani in care au fost patru valuri de aderare, respectiv

- 1973: Danemarca, Irlanda si Regatul Unit;

- 1981: Grecia;

- 1986: Spania si Portugalia;

- 1995: Austria, Finlanda si Suedia,

Misiunea Uniunii Europene este de a organiza relatiile dintre statele membre si intre popoarele acestora, intr-o maniera coerenta, avand drept suport solidaritatea.

Principalele obiective sunt:

- promovarea progresului economic si social (piata unica a fost instituita in 1993, iar moneda unica a fost lansata in 1999);

- sa afirme identitatea Uniunii Europene pe scena internationala (prin ajutor umanitar pentru tarile nemembre, o politica externa si de securitate comuna, implicare in rezolvarea crizelor internationale, pozitii comune in cadrul organizatiilor internationale);

- sa instituie cetatenia europeana (care nu inlocuieste cetatenia nationala dar o completeaza, conferind un numar de drepturi civile si politice cetatenilor europeni);

- sa dezvolte o zona de libertate, securitate si justitie (legata de functionarea pietei interne si in particular de libera circulatie a persoanelor);

- sa existe si sa se consolideze in baza dreptului comunitar (corpul legislatiei adoptate de catre institutiile europene, impreuna cu tratatele fondatoare)