Înființarea unei pensiuni - Pensiunea Paradis

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Pensiunea va fi amplasata in zona Bran. Am ales zona Bran Moeciu pentru a amplasa pensiunea datorită numeroaselor obiective turistice care se găsesc în această zonă, ceea ce face ca turiştii care vin la pensiunea noastră să fie pe deplin motivaţi. Satele din zona Bran-Moeciu sunt situate pe drumul înspre Transilvania, în Ţara Bârsei - un vast podiş pe care îl străbate râul care îi dă numele şi care este înconjurat de munţii Bârsei, Bucegi, Ciucaşului şi Piatra Craiului. Regiune extrem de interesantă din punct de vedere folcloric şi etnografic, zona Bran-Moeciu a dezvoltat în anii din urmă cu succes turismul rural în orice sezon.

Cadrul natural prezintă particularităţi deosebite, datorită îmbinării armonioase a diferitelor forme de relief (munte înalt, platou, forma vălurită de-a lungul râurilor şi văilor ce străbat terenul modelat de o reţea hidrografică bogată), toate acestea creând un valoros potenţial economic şi turistic, slab exploatat până în prezent.

În zilele noastre, Branul a început să se dezvolte rapid, toată această evoluţie gravitând în jurul Castelului Bran, locul care a suscitat atâta şi atâta interes, socotindu-se că aici ar fi lăcaşul vampirilor, locul pe unde a trecut şi Vlad Ţepeş, supranumit Dracula. Au curs multă cerneală şi mult "sânge" în peliculele care s-au făcut pe marginea acestui subiect. Uneori, acest lucru simbolizează România ca entitate, lucru nedrept, atâta timp cât România are şi altceva de arătat. Ar trebui ca Branul să însemne altceva, un loc de amintire a unor vremuri de demult şi să nu se conserve neapărat o atmosferă morbidă, cu mult sânge şi teroare. Dar aceasta este latura negativă, atunci când analiza este mai atentă şi se opreşte asupra fiecărui detaliu. Desigur că şi la Bran este soare şi oamenii găsesc aici din plin ospitalitatea românească.

Prezentarea pensiunii

Pentru siguranţa şi delectarea turiştilor pensiunea este dotată cu iluminat exterior astfel încât turiştii care doresc pot lua parte la petreceri în aer liber noaptea. Clădirea este racordata la reţeaua de apă rece şi canalizare, la reţeaua de energie electrică şi la reţeaua de telecomunicaţii. Pensiunea este dotată cu o centrală termică proprie, asigurând prin aceasta apă rece şi caldă non-stop şi căldură. Pentru a crea o atmosferă intimă, familiară, turiştii sunt întâmpinaţi într-un salon de primire – living cu spaţiu amenajat pentru deconectare, lecturare, conversaţie. Turiştii pot viziona aici diverse înregistrări cu obiective turistice şi obiceiuri locale la un T.V. cu plasmă cu diagonală de 1 m, conectat la o antenă satelit şi la un sistem Home Cinema profesional. Tot aici turiştii se pot delecta lângă şemineu, citind cărţi sau alte materiale din biblioteca pensiunii care este pusă la dispoziţia lor. De asemenea mai avem o sală de jocuri dotată cu jocuri de societate: cărţi de joc, şah, table, Remi, o masă de biliard şi o masă de tenis de masă. Toate spaţiile sunt izolate fonic.

Arhitectura pensiunii a fost aleasă cu grijă, cu ajutorul unui arhitect, pentru a respecta încadrarea perfectă în stilul arhitectural local.

Pensiunea are o suprafaţă de 185 m2 concretizată în 10 camere repartizate astfel:

- 4 camere matrimoniale (fiecare este dotată cu un pat matrimonial);

- 3 camere duble (fiecare este dotată cu 2 paturi simple);

- 3 camere simple (fiecare este dotată cu 1 pat simplu).

Fiecare cameră are grup sanitar propriu, care respecta normele Uniunii Europene in materie de pensiuni. Camerele sunt izolate fonic, au perdele obturante, mobilier rustic de cea mai bună calitate, telefon, T.V. conectat la o antenă satelit.

Bucătăria este spaţioasă şi dotată corespunzător conform normelor în vigoare. Printre dotările bucătăriei se regăsesc: robot – mixer, cafetieră, cuptor cu microunde, hotă şi maşină de spălat vase.

Pensiunea mai are alte dotări şi amenajări: masă şi fier de călcat, maşină automată de spălat rufe, grătar în aer liber, locuri de joacă amenajate pentru copii şi poate oferi la cerere obiecte şi echipamente pentru practicarea sporturilor (schiuri, sănii şi biciclete).

Pensiunea dispune de o parcare auto luminata, cu 10 locuri de parcare, care se afla in spatele pensiunii, ceea ce confera o siguranta foarte mare autoturismelor turistilor.

Observații:

facultatea de stiinte ec

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Infiintarea unei Pensiuni - Pensiunea Paradis.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
15 pagini
Imagini extrase:
15 imagini
Nr cuvinte:
4 026 cuvinte
Nr caractere:
23 120 caractere
Marime:
51.08KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Management
Predat:
la facultate
Materie:
Management
Sus!