Impactul deciziei manageriale asupra facorului uman

Previzualizare referat:

Cuprins referat:

INTRODUCERE
CAPITOLUL I : Decizii de asigurare a personalului
1.Estimarea necesarului de personal
2.Recrutarea personalului
3.Decizii asupra selectiei salariatilor
CAPITOLUL II: Decizii de pregatire si motivare a personalului unei unitati economice
1.Formarea si perfectionarea profesionala a salariatilor
2.Motivarea salariatilor
CAPITOLUL III: Studiu de caz

Extras din referat:

Fara nici o indoiala, esenta managementului o reprezinta decizia. Fundamentul oricarei activitati manageriale eficiente il constituie deciziile temeinic fundamentate. In lumea complexa si contradictorie in care traim, adoptarea si aplicarea unor decizii performante, la nivel de organizatie si individ este din ce in ce mai dificila si necesara.

Locul Mangementului Resurselor Umane e bine precizat in contextul Managementului General. Astfel, in literatura de specialitate, aparuta pana in prezent, se pune accentul pe aspectele ce privesc relatiile, raportul, incepand cu recrutarea, selectia, incadrarea, perfectionarea si stimularea pe tot parcursul angajarii si terminand cu incetarea activitatii.

Cu alte cuvinte, Mangementul Resurselor Umane ar putea fi definit ca un complex de masuri concepute interdisciplinar, cu privire la recrutarea personalului, selectia, incadrarea, utilizarea prin organizarea ergonomica a muncii, stimularea materiala si morala pana in momentul incetarii contractului de munca.

Aceasta definitie corespunde sistemului " om-solicitari", unde omul ocupa locul central, fiind nevoit sa raspunda solicitarilor tuturor factorilor.

Sistemul "om - solicitari"

CAPITOLUL I : Decizii de asigurare a personalului

Resursele umane reprezinta un factor primordial in restructurarea economiei avand in vedere pozitia centrala detinuta in societate atat in calitate de factor de productie a bunurilor si serviciilor, cat si in calitate de consumator de bunuri si servicii. Datorita faptului ca si la nivelul organizatiilor si institutiilor factorul uman detine aceeasi pozitie privilegita, o atentie deosebita trebuie acordata procesului de asigurare cu personal, urmarindu-se aplicarea principiului "omul potrivit la locul potrivit". Decizia de asigurare a personalului trebuie sa aiba in vedere respectarea anumitor cerinte astfel: asigurarea organizatiei la momentul oportun cu angajati necesari din punct de vedere numeric calitativ; mentinerea unui raport rational intre diferitele categorii de personal; realizarea unei stabilitati ridicate a resurselor umane; respectarea prevederilor legale.

1. Estimarea necesarului de personal

La nivelul oricarei organizatii, managementul trebuie sa acorde o atentie deosebita previzionarii necesarului de personal din punct de vedere numeric, al nivelului de calificare si al structurii profesionale. Planificarea resurselor umane presupune compararea resurselor de personal existente cu nevoile de forta de munca, determinate in functie de specificul organizatiei si de sistemul sau de obictive. Unii specialisti disting 4 faze ale previzionarii resurselor umane, coresunzatoare diferitelor stadii ale acestiu proces, realizate in mai multe tipuri de organizatii.

Faza 1 consta in abordarea tehnocratica a necesarului de resurse umane pe o perioada intre 1 si 3 ani, bazata atat pe analiza strategica a evolutiei organizatiei si pe consecintele acesteia privind efectivul de personal, fondul de salarii, cat si pe simularile sau extrapolarile situatiei prezentate. Aceasta practica se intalneste in majoritatea organizatiilor.

Faza 2 consta in abordarea tehnocratica, dar si calitativa si voluntarista, centrata pe identificarea meseriilor, definirea posturilor, avand la baza orientarile strategiei pe o perioada de 5 ani. Aceasta practica presupune implicarea organizatiei in pregatirea diferitelor meserii prin planurile de formare profesionala si a celor de migrare a populatiei. Intreprinderile care desfasoara activitati multiple si au efective de personal importante (sectorul bancar, sectorul public, cel al asigurarilor de bunuri si persoane) urmeaza aceasta faza.

Faza 3 consta in abordarea participativa, previzionala si adaptiva care coordoneaza un anumit numar de activitati (recrutare, salarizare etc.) pentru optimizarea continua a resurselor umane ale organizatiei. Aceasta practica se regaseste in intreprinderi care poseda un sistem dezvoltat de control al gestiunii, organizeaza discutii anuale pentru apreciere profesionala si dispun de un plan strategic elastic.

Bibliografie:

1.Ovidiu Nicolescu - Sistemul decizional al organizatiei, Editura Economica 1998.

2.Ion Petrescu - Profesiunea de manager, Editura Lux Libris 1997.

3.Radu Emilian - Conducerea resurselor umane, Ed. Expert 1999.

4.Robert Mathis - Managemetul resurselor umane, Ed. Economica 1997.

5.Dan Anghel Costantinescu - Managementul resurselor umane, Colectia Nationala 1999.

6.Elisabeta Rusu - Decizii optime in management, prin metode ale cercetarii operationale, Editura Economica 2001.

7.A. Manolescu - Managementul resurselor umane, Editura Economica , Bucuresti 2001.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Impactul deciziei manageriale asupra facorului uman.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Diacritice:
Da
Nota:
9/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
12 pagini
Imagini extrase:
12 imagini
Nr cuvinte:
3 485 cuvinte
Nr caractere:
19 492 caractere
Marime:
38.02KB (arhivat)
Publicat de:
Anonymous A.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Management
Tag-uri:
manageri, impact
Predat:
la facultate
Materie:
Management
Sus!