Funcția de previziune

I. Introducere

Necesitatea obiectiva a conducerii activitatii unei comunitati omenesti organizate este determinata de aparitia si adancirea diviziunii sociale a muncii, in cadrul careia se produce specializarea si demarcarea tot mai neta a celei de conducere. La aceasta a contribuit inegalitatea, mai intai biologica, apoi, treptat, economica si sociala intre membrii comunitatilor omenesti, ceea ce a facut ca unii dintre acestia sa-si asume rolul de conducator.

Dintotdeauna, procesul de conducere a fost unul de orientare a oamenilor intr-un efort organizat. Astazi insa, conducerea nu mai reprezinta exclusiv o activitate prin excelenta practica, bazata numai pe experienta si intuitie, ci a devenit o forma specifica de munca intelectuala, cu o functie specifica in societate, bazata pe un fond continuu crescand de cunostinte.

Realizarea procesului de conducere presupune indeplinirea unor actiuni specifice, grupabile in cateva functii definitorii pentru rolul oricarui conducator, indiferent de pozitia acestuia. Nu exista astazi unanimitate in ceea ce priveste delimitarea acestor functii si numarul lor, realitate confirmata de opiniile unor autori de renume care propun game diverse ale functiilor conducatorului.

In tara noastra s-a ajuns la un consens cvasiunanim al specialistilor privind impartirea procesului de conducere in urmatoarele cinci functii: previziunea, organizarea, antrenarea, coordonarea si controlul.

Desi nu denumirea sau numarul functiilor conducatorului sunt esentiale, ci faptul ca un asemenea mod de abordare a procesului de conducere permite definirea si detalierea continutului sau, trebuie retinut ca o clasificare judicioasa a acestor functii trebuie sa respecte urmatoarele cerinte de baza:

- fiecare functie sa poata fi corelata cu oricare dintre obiectivele de conducere posibile;

- functiile nu trebuie sa cuprinda coincidente partiale de continut;

- intre functii trebuie sa existe legaturi de conditionare reciproca ce le integreaza intr-un proces unitar.

Prevederea, dar mai ales planificarea, sunt activitati de conceptie prin care managerul, indiferent de nivelul ierarhic pe care este situat – insa, in mod special, cei aflati pe cele mai inalte trepte ierarhice ale unei organizatii oarecare -, racordeaza necesitatile si posibilitatile viitoare la realitatile prezentului si ale trecutului.

Literatura de specialitate apreciaza in unanimitate ca eficienta intregului proces de conducere, de fapt a organizatiei, depinde strict de acuratetea si realismul cu care este realizat acest prim atribut sau set de activitati ale cadrelor de conducere.

Planificarea, ca atribut central al conducerii, are ca principale scopuri:

- stabilirea conditiilor care vor constitui cadrul obiectiv in care organizatia isi va desfasura activitatea;

- determinarea principalelor obiective ale organizatieo si a mijloacelor necesare atingerii lor;

- definirea procedurilor ce trebuie urmate pentru realizarea obiectivelor fixate.

Pentru realizarea planificarii – ca atribut al conducerii – in conditii de inalta eficienta a muncii trebuie respectate o serie de cerinte, care vizeaza:

- obiectivitate in aprecierea conditiilor si a posibilitatilor prezente si, mai ales, viitoare. Doar in acest fel planul are sanse de a se realiza, iar resursele imobilizate in acest scop sa fie utilizate conform destinatiilor si cu efectele stabilite;

- suplete in executarea planului. Astfel, orice modificare profunda a conditiilor (externe sau interne) care au fost avute in vedere la elaborarea planului trebuie sa atraga dupa sine ajustarea corespunzatoare a acestuia;

- stabilitate in executarea planului. Exista pericolul de a confunda supletea cu instabilitatea, de a modifica planul ori de cate ori mediul ambiant, in special, nu eolueaza, la un moment dat, asa cum s-a anticipat. Modificarea-ajustarea planurilor si a programelor nu trebuie acceptata decat dupa o fundamentare tot atat de serioasa pe cat a fost cea a planului initial;

- antrenarea intregului colectiv interesat de planul care se elaboreaza la fixarea si fundamentarea obiectivelor, a resurselor si cailor de realizare a performantelor de plan ce se vor stabili. Este o cerinta care subliniaza pregnant diferenta dintre managementul acestui moment si cel de la inceputurile stiintei conducerii.

Activitatile principale care se integreaza in cadrul atributului de “prevedere-planificare” sunt:

- prevederea si/sau previziunea, prin care se schiteaza viitorul organizatiei si a mediului ambiant in care aceasta isi desfasoara activitatea;

- elaborarea planurilor si/sau a programelor de activitate;

- transmiterea planurilor si/sau a programelor pana la obiectul conducerii, respectiv pana la acei membri ai organizatiei care au rolul de a le traduce in realitate.

II. Previziunea

Prevederea, anticiparea viitorului, a preocupat omenirea din cele mai vechi timpuri; un cunoscut proverb arab spune: „Exista trei epoci in viata unui om: trecutul care nu mai revine, prezentul care nu dureaza si viitorul pe care nu-l cunoastem”; astazi insa, datorita dinamicii fara precedent a vietii economice, datorita unei evolutii nu doar rapide ci si adesea cu consecinte greu de imaginat, previziunea joaca un rol deosebit.

Anticiparea viitorului, previziunile elaborate stiintific sunt singurele mijloace pe care managemerul le are la dispozitie pentru a evita risipa, cu ajutorul carora asigura folosirea rationala a tuturor resurselor organizatiei.

Firesc, anticiparea unor evolutii, adesea greu de inteles chiar si dupa ce au avut loc, nu poate fi facuta cu mare precizie, este totdeauna imperfecta, dar cunoasterea lor, chiar imperfecta, este preferabila ignorarii lor.

Ne este greu sa ne inchipuim un manager eficient care nu-si analizeaza deciziile dintr-o dubla perspectiva: aceea a consecintelor imediate (pe termen scurt) si, concomitent, cele pe termen lung.

Sunt atat de numeroase situatiile in care decizii cu consecinte favorabile pe termen scurt provoaca adevarate catastrofe pe termen lung, la limita, putand impinge organizatia pana in pragul falimentului (bine cunoscute sunt cazurile unor celebre companii din industria auto).

Cunoasterea viitorului este, in acest context, o conditie esentiala tocmai a eficientei intregului proces de conducere.