Avantaje și dezavantaje ale carierei în administrația publică

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Potrivit literaturii de specialitate, conceptul de carieră are mai multe înţelesuri:

• Carieră = avansare. Această viziune a carierei presupune mobilitate, de obicei ascensiunea într-o organizaţie sau în ierarhia profesională.

• Carieră = profesie. Potrivit acestui punct de vedere anumite ocupaţii constituie o carieră (manageri, profesionişti, militari), în timp ce alte ocupaţii sunt gândite ca „posturi” (ospătari, muncitori necalificaţi sau vânzători).

• Carieră = succesinea de posturi de-a lungul vieţii. În această viziune cariera reprezintă istoria unor posturi individuale. Alţi autori înteleg prin carieră succesiunea de funcţii, în ordinea crescătoare a prestigiului prin care trece angajatul în mod ordonat după o regulă previzibilă.

Administraţia publică se poate înţelege ca fiind una din instituţiile statului. Aceasta este formată la rândul ei din alte instituţii şi organisme permanente.

În România s-a conturat din ce în ce mai mult nevoia de profesionalizare a funcţionarilor publici. Datorită noilor probleme cu care ţara noastră s-a confruntat în special după perioada post-comunistă, în care s-au produs numeroase schimbări în cadrul statului şi funcţionării acestuia. Dintr-un sistem închis în care funcţionarii nu aveau accesul la carieră, ci doar erau siliţi să se supună regimului comunist, dupa căderea acestuia România a fost nevoită să se adapteze mereu la noile cerinţe ce aveau să intre în noul sistem, un sistem democrat.

Odata cu aderarea României în Uniunea Europeană, aceasta trebuia să răspundă anumitor standarde care să-i permită accesul în cadrul acesteia. România a fost nevoită să aducă în cadrul Administraţiei Publice oameni care să fie capabili să raspundă cerinţelor tot mai crescânde ale noului sistem european. Integrarea în cadrul Uniunii Europene solicită administraţiei publice să se încadreze în anumite standarde care să permită o dezvoltare continuă a sistemului administrativ.

În opinia teoreticianului C. G. Dissescu, administraţia publică este asemenea unui organ prin intermediul căruia omul poate să respire. Acesta asimila organele corpului cu structura administrativă a unui stat în care funcţionarii publici ocupă rolul principal, iar activitatea acestora, ca mod de întreţinere a organismului şi de funcţionare a sa.

Cariera în administraţia publică este dată de totalitatea situaţiilor juridice şi efectele produse, care intervin de la data naşterii raportului de serviciu până în momentul încetării acestuia.

În administraţia publică, managementul carierei într-o funcţie publică este asigurat de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, Autorităţile şi instituţiile publice şi funcţionarul public.

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici asigură managementul carierei în funcţia publică prin elaborarea cadrului legal şi a instrumentelor necesare organizării şi dezvoltării carierei în funcţia publică.

Autorităţile şi instituţiile publice aplică principiul legalităţii de şanse şi al motivării, iar funcţionarul public aplică principiile competenţei şi ale profesionalismului, în vederea dezvoltării profesionale individuale.

Cariera funcţionarului public se derulează, de regulă, în interiorul aceleiaşi instituţii sau autorităţi de administraţie publică, urmând stadiile:

•Explorare- formarea iniţială în cadrul instituţiilor de învăţământ, începutul vieţii active prin intrarea în corpul funcţionăresc, ocuparea funcţiei publice de debutant în cadrul unui serviciu, departament, compartiment;

•Stabilitate- ocuparea unei funcţii publice definitive, stabilirea traseului profesional individual şi organizaţional, valorificarea competenţelor, cunoştinţelor, acumularea experienţei profesionale, dezvoltare profesională;

•Mijlocul carierei- funcţionarul public poate alege să rămână pe aceeaşi funcţie sau să îşi schimbe traseul profesional prin promovare, delegare, detaşare sau transfer, ori poate apărea situaţia de declin a carierei, acesta fiind nevoit să părăsească funcţia;

•Eliberarea, retragerea sau pensionarea- stadiu concretizat prin părăsirea definitivă a funcţiei publice ocupate de funcţionar.

Avantajele şi dezavantajele carierei

Cariera în administraţia publică presupune atât avantaje, cât şi dezavantaje.

Printre avantajele carierei în administraţie se pot număra : stabilitatea şi continuitatea, care au devenit principii ale organizării şi dezvoltării carierei în funcţia publică, la care unii autori au adăugat şi inamovibilitatea şi avansarea.

Stabilitatea presupune dezvoltarea în timp a situaţiei profesionale a funcţionarului public de la recrutare până la sfârşitul activităţii profesionale.

Continuitatea reflectă posibilitatea funcţionarului public de a urma o carieră în administraţie în funcţia în care s-a angajat, având posibilitatea promovării şi avansării. Continuitatea poate fi interpretată ca fundament al activităţii administrative, asigurând echilibrul forţelor sociale.

Inamovibilitatea este o garanţie pe care statul o acordă funcţionarului său, că nu va fi suspendat sau revocat decât pentru cauze disciplinare.

Avansarea funcţionarilor a constituit temă de reflecţie pentru unii autori , în perioada interbelică, fiind reprezentată ca un drept de a fi înaintat al funcţionarului public. Se pleca de la concepţia conform căreia, pentru ca serviciul public să funcţioneze în mod corespunzător, se impune ca posturile care compun ierarhia să nu fie ocupate prin numirea unor persoane din afară. Ele impun cunoştinţe temeinice şi experienţă, de aceea urmează a fi ocupate prin avansarea funcţionarilor.

În general, se apreciază că liniile carierei guvernamentale au fost excesiv specializate. Astfel, avantajele de a asigura personalul cu pregătire şi experienţă vastă au fost contraargumentate de serioase dezavantaje. Aceste dezavantaje sunt: o ofertă inegală de personal calificat în anumite grupuri specializate, oportunităţi de promovare inegale în cele câteva scări ale carierei fragmentate, experienţa prea restrânsă pentru a pregăti angajaţii eficient pentru răspunderi administrative superioare, ritmul alert de adoptare a deciziilor, funcţionari slab pregătiţi, lipsa aptitudinilor sau a pregătirii necesare postului, salariul, responsabilitatea, rigiditatea sistemului, posibilitatea avansării pe criteriul vârstei.

Observații:

a fost prezentat in cadrul universitatii alexandru ioan cuza iasi, facultatea de economie si administrarea afacerilor

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Avantaje si Dezavantaje ale Carierei in Administratia Publica.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
12 pagini
Imagini extrase:
12 imagini
Nr cuvinte:
2 943 cuvinte
Nr caractere:
15 757 caractere
Marime:
18.37KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Management
Predat:
la facultate
Materie:
Management
Profesorului:
Clipa Ioan Cătălin
Sus!