Tudor Arghezi - Modernismul

Modernismul

Literatura română interbelică se caracterizează prin două tendințe majore, contradictorii - modernismul și tradiționalismul.

În literatura română interbelică, modernismul este o doctrină estetică promovată de Eugen Lovinescu prin intermediul revistei și al cenaclului „Sburătorul”. Modernismul introduce alte tehnici poetice, lărgește sfera de inspirație, propune noi atitudini lirice. Cele mai importante scrieri ale lui Eugen Lovinescu: „Critice”, „Istoria civilizației române moderne”, „istoria literaturii române contemporane”. Modernismul românesc s-a construit în jurul revistei „Sburătorul” (1919-1922 și 1926-1927), apărută sub direcția lui Eugen Lovinescu.

Principiile promovate de Eugen Lovinescu în cadrul direcției moderniste:

Teoria sincronismului și teoria imitației. Lovinescu afirmă că modernizarea unei culturi se realizează prin sincronizarea cu un spirit al veacului. Sincronizarea se produce în două etape: civilizația rămasă în urmă imită forme ale civilizațiilor dezvoltate și, în timp, le asimilează în manieră originală, critică și creatoare. Sincronizarea literaturii române cu spiritul veacului presupunea câteva mutații în plan tematic: trecerea de la o literatură cu tematică preponderent rurală la o literatură de inspirație urbană; cultivarea prozei obiective; intelectualizarea prozei și a poeziei; dezvoltarea romanului analitic.

Criticul lansează o teorie provocatoare în epocă; el susține prin teoria mutației valorilor estetice că valoarea estetică nu este constantă, ci, de-a lungul timpului, operele artistice sunt percepute diferit.

Cei mai reprezentativi poeți ai modernismului românesc sunt Tudor Arghezi, Lucian Blaga și Ion Barbu.

Poeziile lui Tudor Arghezi se pot grupa, în funcție de tematică, în următoarele categorii:

1) Poezia filozofică

a) arta poetică - „Testament”, „Rugă de seară”, „Flori de mucigai”;

b) poetul aflat în căutarea lui Dumnezeu - „Psalmi”

c) atitudinea poetului față de moarte - „Duhovnicească”, „De-a v-ați ascuns”, „De ce aș fi trist?”;

2) Poezia socială

a) estetica urâtului - volumul „Flori de mucigai”

b) revolta socială, universul țărănesc - volumul „1907 - Peizaje”

3) Poezia de dragoste - poeziile având această temă exprimă două atitudini:

a) reticență și amânare a clipei de iubire - poezii din vol. „Cuvinte potrivite”;

b) împlinirea erotică de tip casnic - poezii din volumele „Cărticică de seară”;

4) Poezia jocului, „a boabei și a fărâmei” cu prinde poezii care au ca temă lumea măruntă a naturii, micile viețuitoare, gâzele etc. sau universul familial în centrul căruia se află copiii și jocurile lor - poezii din volumele „Cărticică de seară” și „Mărțișoare”.

Trăsături ale liricii argheziene / elemente de modernitate:

a) T.Arghezi impune în literatura română estetica urâtului, așa cum procedase în literatura franceză Charles Baudelaire. Până la el, se considera că doar anumite aspecte ale realității sunt demne de a deveni material poetic. Arghezi va descoperi frumusețea și în zonele abjecției, în lumea mahalalelor și a închisorii; de asemenea, estinde estetica urâtului și asupra limbajului utilizând numeroși termeni populari sau de argou. Estetica urâtului înseamnă impunerea ideii că valoarea unei poezii nu este condiționată de anumite teme sau de un anumit limbaj; se poate obține o operă literară valoroasă și vorbind despre teme considerate până atunci nedemne și într-un limbaj popular, uneori chiar trivial.

b) Arghezi este cel care înfățișează pentru prima oară în literatura română împlinirea prin iubirea de tip casnic și ipostaza femeii-soție.

c) Caracteristicile limbajului poetic sunt ambiguitatea și expresivitatea. Limbajul este deseori șocant din cauză că sunt amestecate arhaisme, neologisme, expresii populare, termeni argotici etc.

d) Arghezi manifestă preferință pentru versul liber sau pentru combinarea diversă a unor elemente de versificație clasice.