Tipul avarului la plaut și în literatura universală

Tema este una generoasa si complexa in acelasi timp. Ne-am propus sa parcurgem un intinerar literar care sa ne poarte de la Plaut la marii comediografi ai literaturii universale ulterioare. Avaritia a constituit un subiect spumos pentru marii scriitori si primul lucru pe care l-am facut a fost sa cercetam definitia de dictionar a acestui cuvant. Avaritia provine, evident, din limba latina si inseamna atat zgarcenie, egoism, cat si lacomie, pofta nemasurata de bani, de avere. Dezvoltarea temei trebuie sa inceapa cu literatura antica, cu opera parintelui comediei, Plaut care evidentiaza in a sa Aulularia, pentru prima data, tipul avarului. Fabio Cupaiuolo considera ca protagonistul acesteia, batranul avar, Euclio este cel mai autentic personaj, foarte complex construit. Din alcatuirea acestuia s-au inspirat mai multi autori ai literaturii universale. Este vorba, bineinteles, de Moliere, in piesa sa Avarul, de Honore de Balzac, in Eugenie Grandet si chiar, in literatura engleza, William Shakespeare cu Negutatorul din Venetia. In Aulularia avem un tablou sugestiv al avarului si al avaritiei. Euclio, un batran zgarcit, a gasit ascunsa in pamant o ulcica de galbeni. Din aceasta clipa nu mai are liniste; norocul i-a zdruncinat mintea. Traieste tot timpul cu teama ca i se va fura comoara si cerceteaza necontenit locul unde a ascuns-o. Devine banuitor fata de toti si intra in panica usor, la orice gest, la orice miscare. Nu mai iese afara din casa si devine temator, pana si fata de copilul sau. Din nemiscarea ei, in locul unde a ascuns-o, ulcica blestemata domina toata activitatea casei. Lyconides, pentru a obtine ca Euclio sa-si dea consimtamantul la casatoria lui cu Phaedria, fiica acestuia, pune la cale furtul comorii. Scena de disperare a avarului, in momentul cand nu mai gaseste ulcica la locul ei, a devenit celebra: Sunt pierdut. m-au ucis. am murit! Unde sa alerg? Unde sa nu alerg? Stai! Stai! Dar pe cine sa opresc? Nu stiu, nu mai stiu nimic. sunt orb! Unde sa ma duc? Unde ma aflu? Cine sunt? Nu-mi mai am capul pe umeri, nu mai stiu ce e cu mine. Ah! . va rog, va implor, va cad in genunchi, veniti-mi in ajutor, aratati-mi pe acela care m-a furat. Iata-l, iata-l colo! Voi, voi, astia care va ascundeti sub hainele voastre albe si care va asezati pe banca, vreti sa pareti oameni cinstiti. Tu, tu, vorbeste! Hei, vreau sa te cred: chipul tau imi spune ca ai fi om cumsecade. Ce? De ce radeti? Va cunosc eu pe toti; stiu bine ca aici sunteti multi hoti. Ce? Nu? Nimeni nu a furat-o? . Ma sufoci, ma omori. Spune, spune o data, cine e?

. A, nu stii? Vai, vai nenorocitul de mine! Sunt pierdut. S-a sfarsit cu mine! . Izbitoare apare tonalitatea romana conferita intrigii: prologul este incredintat unui Lar familiaris, care joaca rolul Providentei si recompenseaza pietatea dovedita de Phaedria fata de el. Pe de alta parte, sentimentele lui Euclio, atitudinea lui din momentul descoperirii comorii, traumatismul provocat ...