Testament De Tudor Arghezi

Poemul Testament face parte din volumul de versuri Cuvinte potrivite, aparut in 1927, si deschizand, de altfel, acest prim ton arghezian. Spatiul poetic reprezinta un areal de afirmare a idealului estetic, intreaga exegeza argheziana fiind de acord cu faptul ca poezia reprezinta un adevarat manifest artistic. Intregul construct poetic este exemplar pentru poetica argheziana, versuri ca acestea, insa: Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite/Eu am creat cuvinte potrivite /Am luat ocara si torcand usure/Am pus-o cand sa-mbie, cand sa-njure, devin emblematice. Nu este o noutate, de altfel, faptul ca in poetica sa, Arghezi s-a folosit de limbajul cotidian. Nicolae Balota, in volumul Opera lui Tudor Arghezi, capitolul Drama cuvantului, face urmatoarea apreciere privind stilul arghezian: Cuvantul in sine este un mister. El deriva din verbul primordial si pastreaza, desi profan, o urma a sacrului. Si mai apoi: Jocul cu cuvintele nu este doar voios gratuita incrucisare a lor, ci e martuira directa, intruparea in verb a unei sfasieri. Cuvantul arghezian nu este doar expresia unei drame, ci insasi drama. Esential este faptul ca poetul nu ramane in afara spatiului rostirii. El este implicat in aceasta ivire a cuvintelor potrivite. Subiectul, exprimat sau inclus, eu, configureaza statutul eului poetic in acest proces complex de resemantizare a cuvantului.

Desi poezia argheziana pare mai degraba un joc de cuvinte, eului poetic ii sunt asociate in permanenta verbe ale facerii, ale zbaterii: am ivit, am prefacut, facut, am preschimbat, am luat, am pus, am facut.

Poemul cuprinde, asa cum afirmam, o buna parte a esteticii argheziene. O lume a unor noi valori se naste, un univers in care bunurile materiale, obiectele concrete nu mai au valoare. Mostenirea va fi deci, impovarata nu de numele obiectelor cu care fiinta poetica isi va inzestra urmasii, ci de renumele sau. Pentru ca, daca in acceptiune biblica, la inceput a fost cuvantul, in estetica argheziana important este numele celui care instituie o noua scara de valori, prin intermediul unei noi, carti, cu alte cuvinte, al unei noi estetici.

Aidoma cuiului arghezian, pe care, in fond, oricine il putea face, insa, vezi, nu m-am gandit, aceasta noua dimensiune poetica nu este, de fapt, nici atat de noua, si nici atat de moderna. Ea vine din limbajul generatiilor trecute care, prin vorbirea lor directa, adeseori bolovanoasa si, neingrijita au fost mai aproape de adevarurile fundamentale decat, perifrazele modernitatii. Mai mule decat atat, acest limbaj, incarcat de semnificatii primordiale, nu este la indemana oricui. El este un prag initiatic, pe care nu orice, ucenic vrajitor se poate incumeta a-l trece. Inglobarea limbajului popular, cotidian, grosier adeseori, frust si neocolit, in registru artistic, in cod estetic, altfel spus, nu reprezinta un loc comun, in plan estetic vorbind, iar autorul Cuvintelor potrivite isi asuma aceasta raspundere (estetica) fata de sine (eul poetic) ...