Sonet

Simbolismul a aparut in Franta in secolul al XIX-lea ca reactie impotriva parnasianismului si a romantismului retoric, manifestul literar al acestui current fiind articolul ''Le Symbolisme''scris de Jean Moreas.

Poezia ''Sonet'' se inscrie in lirica simbolista prin utilizarea simbolurilor, prin dramatismul trairii eului liric si prin cromatica.

O prima tema a poeziei este ''orasul''-''targul de provincie'' care este caracterizat de mahalale si crasme murdare. In viziunea poetului orasul este asemanator unei crasme murdare, strabatut de mahalale si putin luminat de felinarele care sunt in pragul stingerii.

O alta tema prezenta in text este cea a timpului, in text cadrul nocturn fiind prezentat intr-o gradatie care il face din ce in ce mai coplesitor si mai greu de evadat: in prima strofa avem ''o noapte uda, grea'', iar in cea de-a 2-a ''mai neagra noaptea pare''.

Degradarea fizica si cea a materiei reprezinta cea de-a 3-a tema a textului poetic.

''Tusirea seaca'' reprezinta inceputul unei degradari fizice, iar ''zidurile vechi ce stau in darmare '' adancesc sentimental de prabusire a intregii existente, marcand degradarea materiei impreuna cu sivoaiele de apa.

In text mai apare si motivul nebuniei care il cuprinde pe autor prin sentimentul ratacirii, al caderilor repetate, al betiei, prin nevoia continua de a vorbi pentru a scapa de singuratatea care il apasa dar si prin nepasare.

Poezia este structurata in 2 cadre.

Primul este cadrul exterior in care orasul este cufundat in intuneric, intr-o gradatie din ce in ce mai apasatoare. In acest cadru singurele surse de lumina sunt felinarele, dar ele nu pot risipi bezna grea deoarece se afla in pragul stingerii, dand doar o lumina ciudata, afumata si trista.

Cel de-al 2-lea cadru dezvaluie un univers dominat de intuneric, spaima si singuratate, in care singurele scapari sunt betiile. Orasul este apasator, iar atmosfera este sumbra si lumea se dezintegreaza din ce in ce mai mult.

Binele este coplesit de rau din orice punct de vedere: apa surpa case si ziduri, bezna invinge orice forma de lumina, iar starile eului liric nu se pot adaposti de acest macabru peisaj fiind caracterizate de spaima, haos interior si singuratate.

Incercarile de a evada, de a se desprinde de aceasta lume esueaza. Ratacirea pe strazile orasului, sub influenta alcoolului care ar fi trebuit sa-l sustraga din aceasta lume dominata de intuneric si spaima, se sfarseste cu intoarcerea acasa, cu esecul de a fugi de lume si de sine. Betia il schimba intr-o marioneta care face doar gesture mecanice, iar in final singura scapare pare a fi vorbirea continua, aceasta alungand singuratatea.

Textul poetic are influente luate si de la alti reprezentanti ai simbolismului: Edgar Allan Poe este mentionat facandu-se referire la halucinatie, operele acestuia bazandu-se pe aceasta viziune, iar prezenta lui Verlaine semnifica sentimentul de euforie, de visare.

In text sunt prezente figure de stil ca epitetul dublu ''noapte uda, grea'' sau ''rosii, afumate, triste, fara zare'' sau comparatia ''ca intr-o crasma umeda, murdara''.

Ironia si autoironia surprind transformarea intr-o marioneta si detasarea de sine: ''pasi de-o nostima masura'', ''bajbaiesc''.

Marcile subiectivitatii cuprind 2 componente: in catrene se utilizeaza verbe la persoana a doua dand senzatia de vorbire cu sine (te-neci, si-auzi), iar in tertine apar verbe la persoana 1.

Poezia lu Bacovia, este fara indoiala, inscrisa in simbolismul european prin atmosfera, procedee, cromatica si muzicalitate, definindu-l pe poet ca fiind : ''pictor in cuvinte si compositor in vorbe''.