Scrisoarea I

Apare in anul 1881, la 1 februarie, e publicata in revista Convorbiri literare si apartine ciclului de satire intitulat Scrisori, in care satira sociala se impleteste cu meditatia filozofica.

Tema reflecta cosmogonia (nasterea, evolutia si stingerea universului) si conditia geniului. Aceste aspecte sunt subordonate relatiei omului cu timpul.

? generale - fortuna labilis - fugit irreparabile tempus Structura si semnificatii 1) Tabloul I motivul contemplatiei Cadrul temporal este cel nocturn, acesta fiind timpul marilor revelatii, timp care favorizeaza meditatia, contemplatia: Cand cu gem ostenite sara suflu-n lumanare/ Doar ceasornicul urmeaza lung-a timpului carare. Asadar noaptea fixeaza cadrul de factura romantica (noaptea este sugerata in spatiul uman prin lumanarea aprinsa, iar in saptiul exterior, prin prezenta lunii). Stingerea lumanarii coincide cu aparitia lunii, care favorizeaza intrarea in spatiul contemplatiei, al visului. In aceasta atmosfera de liniste, se dezvolta antiteza timp uman timp universal: ceasornicul, care introduce motivul timpului, masoara conditia trecatoare a omului, inclusiv a batranuli dascal.

Lung-a timpuli carare constituie timpul universal, etern.

Luna, vesnica asemena timpului universal, este suverana pe cer; ea reflecteaza atat universul cosmic, cat si pe cel terestru si tot ea da masura suferintelor umane: Luna varsa peste toate voluptoarea ei vapaie, / Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreaga scoate/ De dureri pe care insa le simtim ca-n vis pe toate. 2) Tabloul al II-lea motivul lunii Luna apare aici ca un astru magic, de adoratie, simbol al puritatii (lumina ta fecioara), dar si in ipostaza de astru ce strajuieste peste imunitatile pamantului, peste marile pustietati si peste miscatoarea marilor singuratate. Astrul il duce pe cel ramas treaz in aspatiul visarii, in sfera irealului, a oniricului.

Viziunea asupra oamenilor e determinata de ideea egalitatii oamenilor in fata mortii, idiferent de conditia sociala. Destinul uman sta sub semnul fortuna labilis (soarta nestatornica): Desi trepte osebite le-au iesit din urna sortii/ Deopotriva-i stapaneste raza ta si geniul mortii; / La acelasi sir de patimi deopotriva fiind robi, / fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi! Diversificarea umana este imprevizibila si derizorie: Unul cauta-n oglinda de-si bucleaza al sau par, / Altul cauta in lume si in vreme adevar, / De pe galbenele file el aduna mii de coji, / A lor nume trecatoare le insamna pe raboj; / Iara altu-mparte lumea de pe scandura tarabii. Numele trecatoare sunt un simbol al efemeritatii lumii. In acest cadru apare imaginea dascalului, a omului de geniu, personaj prin excelenta romantic, alcatuit pe antiteza trup-spirit. Comparat cu eroul mitologic Atlas, condamnand sa sustina bolta cerului batranul dascal ilustreaza puterea divina a geniului. De asemenea, se contureaza contradictia romantica dintre imensitatea universului si precaritatea ...