Satul univers suprem

Suntem si vom fi totdeauna neam de tarani. De aceea, destinul nostru ca neam, ca putere culturala, atirna de cantitatea de aur curat ce se afla in sufletul taranului creatorul si pastratorul culturii populare, centru generator, binecuvintat si rodnic Voi incerca sa rectific aceasta tema atit de uzata, umilita in graiul nostru aspru. Poate ca suspina acum prelung si din aceasta cauza ma innebuneste s-o revad, s-o fac o dorinta, un nesfirsit. In ciuda visicitudinilor culturale din tara noastra, a regimului cu care ne luptam, satul va raminea mereu o preadulce floare a uitarii. Satul, pe parcursul mai multor secole, ne apare ca un univers in sine, acelasi in timp si spatiu. Nici o lege din afara, atita timp cit a fost considerat drept unicul rezervor spiritual al societatii, nu i-a putut afecta destinul (cu exceptia erei comuniste), pentru ca si le avea pe ale sale: obiceiuri, traditii, orientari clare, logice, verificate de vreme si capabile sa dea raspuns in stil propriu gindirii traditionale, oricarui aspect al existentei. In vremuri de ocupatie turceasca si ruseasca, vremuri de grea cumpana pentru cultura si existenta nationala, de invazie armata si idei straine taranului basarabean, satul a fost acela care a supravietuit, gasind solutii optime pentru a iesi din impas. A facut-o discret, spontan si sigur, tocmai pentru ca mecanismele sale au functionat normal, asemenea unui organism sanatos ce poarta in sine anticorpii maladiilor. Pentru mine, ca si pentru majoritatea consingenilor, satul este situat in centrul lumii si se revarsa in mit; este integrat intr-un destin cosmic, dincolo de al carui orizont nu mai exista nimic. Din punct de vedere sociocultural, prin caracterul sau de model general valabil si prin capacitatea sa de conservare a etnicului, satul a constituit deci baza etnogenezei neamului si devenise inca de pe timpul Daciei traiene forma de organizare administrativa si de existenta socioculturala. Limba care a fost o transplantare a latinei comune, vorbita neintrerupt in spatiul rural, a reprezentat intotdeauna un simbol al traditiei, confirmind parca din nou ideea ca si ea s-a invesnicit la sat. Vatra, casa, portul, o serie de profesiuni, ramuri, indeosebi agricultura si pastoritul, sunt categorii ale satului si eu, ca suflet de copil, de om imi sunt nespus de dragi. Conceptia estetica asa cum ne-o transpune creatia artistica prin coordonatele sale, cum sunt nemuritoarele opere Miorita, Manastirea Argesului, Doina, pictura murala, pictura pe sticla, sculptura in lemn, ceramica sunt creatii sintetizate ale satului romanesc. In sociodinamica culturii satului s-au identificat fenomene individualizate care, dupa cum spunea Ovidiu Papadima Cu cit cint, cu atita sint, se subliniaza ideea ca un N. Botgros, Z. Julea, V. Cojocaru sunt niste dimensiuni folclorice de un rar talent si de care experienta cintecului si-au insusit-o pe terenul liricii satului nostru basarabean. Artistul popular, poetul, omul ...