Sara pe deal Mihai Eminescu

Poezia Sara pe deal, redactata la Viena, intre anii 1871-1872, a fost publicata initial in revista Convorbiri literare, la 1 iulie 1885. Sara pe deal este o poezie de dragoste, prin care indragostitii descopera armonia sufletelor si frumusetea universului. Insa indragostitii nu se intalnesc efectiv. Intalnirea este proiectata in viitorul apropi8at si indragostitul isi imagineaza iubita asteptandu-l in amurg, la marginea satului.

Poezia este o idila, cu elemente de pastel, interferenta speciilor fiind o caracteristica a romantismului. Poetul realizeaza astfel un echilibru intre planul erotic si planul naturii.

Intalnirea dintre indragostiti va avea loc in mijlocul naturii, de aceea, poetul insista mai intai asupra planului descriptiv.

In ciuda bogatei palete descriptive, poezia nu este un pastel in genul acelora create de Vasile Alecsandri. Eminescu nu surprinde elementele naturii pentru a ne infatisa un tablou al ei, ci pentru a incadra si a sublinia intensitatea sentimentului de dragoste.

Structura compozitionala a poeziei este neobisnuit de complexa. In primele patru strofe, poetul creeaza o perspectiva panoramica a naturii.

Intaia strofa si a doua deschid perspectiva, iar primele trei versuri din strofa a patra o inchid. Ultimul vers din prima strofa introduce prezenta iubitei: Sub un salcam, draga, m-astepti tu pe mine, iar ultimul din strofa a patra introduce prezenta indragostitului: Sufletul meu arde-n iubire ca para. Acest vers declarativ are un dublu rol: inchide perspectiva panoramica asupra naturii si marcheaza trecerea la poezia de dragoste propriu-zisa. Ultimele doua strofe aduc in prim-plan persoana indragostitului si proiecteaza in viitorul apropiat intalnirea dintre cei doi.

Perspectiva asupra naturii, in cele doua parti ale poeziei este diferita. In prima parte, elementele cadrului sunt repetate prin intermediul ochilor iubitei; in a doua, reintalnirea potentiala dintre indragostiti este recreata din perspectiva indragostitului.

Timpurile verbale sunt de asemenea diferite. In primele patru strofe, toate verbele sunt la prezent; in ultimele doua, la timpul viitor; procedeul subliniaza, suplimentar, individualitatea planurilor poeziei.

Planul panoramic Perspectiva panoramica asupra naturii cuprinde doua dimensiuni: una terestra si o alta cosmica. Insa cele doua planuri nu sunt riguros delimitate. Planul privelistilor naturii se intersecteaza cu elementele planului uman, sugerand un paralelism psihic, realizat prin trecerea valorilor metaforice dintr-unul intr-altul. Eminescu nu deformeaza tabloul prin pete de culoare sau prin lipsa de claritate a desenului. Dimpotriva imaginile au o accentuata rigurozitate realista.

a). Intaia strofa contureaza elementele esentiale ale spatiului rural, dintr-o perspectiva inedita in epoca: Sara pe deal buciumul suna cu jale Turmele-l urc, stele le scapara-n cale, Apele plang, clar izvorand in fantane; Sub un salcam, draga, m-astepti tu pe mine. ...