Poezia și problema genurilor literare

Problema genurilor literare a starnit nenumarate controverse, ambiguitatile izvorand chiar din polivalenta intelesului termenului, caci cuvantul gen este folosit si cu alte sensuri - specie literara, clasa de obiecte sau fenomene care au proprietati comune. Dintre teoreticienii genurilor literare se impun in timp: Platon, Hegel (pornind de la Platon, Hegel considera genul epic = g. obiectiv, g. liric = g. subiectiv, g. dramatic = o sinteza intre cele 2 genuri), iar la noi, Adrian Marino care, in Dictionar de idei literare, avansa ideea ca discriminarea intre cele 3 genuri literare este generata de ipostazele eului creator. Genul liric este genul poeziei, dar nu numai. Termenul, liric, (derivat din denumirea unui instrument muzical, lira, insemnul zeului Apollo) a denumit in Grecia antica, orice fel de poezie, facuta pentru a fi cantata. Ulterior, indeosebi de la romantism incoace, poezia lirica a ajuns sa insemne creatia literara in versuri centrata asupra eului, asupra vietii launtrice, cu toata gama trairilor sufletesti - sentimente, emotii, stari, dispozitii afective, atitudini etc. Astfel, lirismul s-a identificat treptat cu esenta insasi apoeziei. Formal, poezia lirica se caracterizeaza in principal prin scurtime, densitate semantica si muzicalitate. In definirea poeziei (- vb. gr. poienin, a fabrica, a produce) s-au impus de-a lungul timpului 3 cupluri de enunturi, in mod egal considerate drept adevarate: 1. - Poezia are o elaborare oarecum facila, deoarece nu necesita munca de aranjare proprie textelor de dimensiuni mari, nici elaborarea unui univers fictiv si coerent. Ea este forma suprema a literaturii, este apanajul adevaratilor artisti, caci interzicandu-si facilitatile naratiunii, ea presupune o stapanire perfecta a resurselor de limbaj. 2. - Poezia este un mestesug al limbajului, ale carui realizari necesita tehnici precise, concrete si descriptibile. Conform savantului roman E. Coseriu, exista 3 cai de definire alimbajului poetic: a. - prin identificarea functiilor semnului lingvistic - R. Jakobson delimiteaza 6 functii majore ale limbii - emotiva, conotativa, referentiala, metalingvistica, fatica, poetica. b. - prin identificarea limbajului, cu stilul ca deviere, (R. Barthes); devierea, insolitarea, deformarea, de la o ipotetica si greu de definit norma califica limbajul poetic drept antilimbaj. In locul, devierii, E. Coseriu defineste limbajul poetic prin conceptul de actualizare. Pentru el, limbajul poetic este limbaj absolut: limbajul poetic nu poate fi deviere fata de de limbajul pur si simplu sau fata de limbajul de toate zilele, ci dimpotriva limbajul poetic, in care se actualizeaza, ceea ce tine deja de semn, este limbajul cu toate functiunile lui, adica e plenitudinea functionala a limbajului. c. - din perspectiva filosofica, perspectiva ce subliniaza functia creatoare a ...