Personajele basmului cult

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Opera ilustrativa: ,,Povestea lui Harap-Albde" Ion Creanga

Ipoteza

Ca si alte lucrari din eposul fabulos, ,,Povestea lui Harap-Alb", de Ion Creanga, isi sprijina actiunea pe prezenta unor personaje supranaturale, prin care miraculosul se invecineaza cu realitatea.

Fiecare dintre acestea are un rol bine determinat in drumul initierii personajului eponim, de la stadiul de novice, la acela de imparat Etern.

Argumentatie

Primul argument in favoarea ipotezei consta in rolul pe care-1 au personajele apartinand umanului in intriga basmului.

Inca din incipit, aflam ca doi frati (Craiul si imparatul Verde) traiau in doua tari indepartate si ca nu se vazusera de foarte multa vreme. intrucat imparatul Verde nu avea urmasi in linie masculina, ii scrie fratelui sau Craiul, cerandu-i pe unul dintre cei trei fii ai sai, pentru a-i lasa imparatia.

Aceasta este cauza (intriga) care determina plecarea de acasa a mezinului, hotarat sa strabata o lume bantuita de razboaie si haotica, aflata in asteptarea unui erou care sa-i aduca pacea si lumina.

Prin urmare, initierea iui Harap-Alb porneste din ratiuni practice, fetele imparatesti vorbind si comportandu-se ca niste tarani din Humulesti.

Al doilea argument in favoarea ipotezei consta in importanta personajelor - ,,confidente", a ,,sfatuitorilor" care il conduc pe fiul de crai, pana la sfarsitul initierii sale.

Printre acestea, pe primul loc se afla Sfanta Duminica, ,,deghizata" intr-o cersetoare umila pe care mezinul Craiului o intalneste in gradina parinteasca. Milostivita de tanarul craisor, ea il sfatuieste sa plece spre Verde imparat, dar numai dupa ce va lua cu sine calul, armele si hainele pe care le purtase tatal sau atunci cand fusese mire (adica, tot intr-un moment inaugural).

Avand darul predictiei. Sfanta Duminica il anunta pe ,,luminatul craisor" ca, nu peste multa vreme, va deveni imparat ,,care n-a mai stat altul pe fata pamantului asa de iubit, de slavit si de puternic".

Harap-Alb se mai intalneste de doua ori cu Sfanta Duminica, inaintea celor doua probe la care il supune Spanul: aducerea salatilor din Gradina Ursului si uciderea Cerbului solomonit. De ambele dati, contributia Sfintei este decisiva, aceasta nefiind doar un personaj-,,confident", ci si un factor demiurgic, fauritor al destinului personajului eponim.

Un alt sfatuitor al lui Harap-Alb este Calul. ,,Deghizat" si el sub infatisarea unei martoage, Calul isi va capata adevarata infatisare dupa ce este supus la proba jaratecului.

Calul este cel care il va ,,boteza" pe mezinul craiului, prin cele trei zboruri cosmice, in timpul carora tanarul atinge ,,soarele cu picioarele" devenind Om universal.

Tot Calul il va duce pe Harap-Alb spre cele trei probe initiatice, intr-un zbor printre astri care il face Stapan al timpului. in sfarsit, Calul este cel care-1 ucide pe Span, facilitand cea de a treia ,,nastere" a lui Harap-Alb, adica revenirea la conditia de print.

Dupa cum se vede, si Calul are rol demiurgic.^

Prin urmare, personajele ,,confidente" isi depasesc rolul de ,,sfatuitori", faurind, de fapt, destinul protagonistului.

Al treilea argument care sustine ipoteza consta in rolul personajelor negative, in drumul initiatic al lui Harap-Alb.

Cel mai interesant dintre acestea este Spanul, reprezentand o convertire a umanului in diabolic, indicata printr-o abatere de la norma: ,,insemnat" de la natura (prin lipsa barbii si a mustatilor), indica rautatea, fapt pentru care Craiul isi sfatuieste mezinul sa se fereasca ,,de omul ros, iara mai ales de cel span".

Aparandu-i in cale craisorului in padurea-labirint, Spanul il momeste sa coboare in ciudata fantana fara cumpana, poarta, de fapt, a Infernului. Aici are loc ritualul ,,semnarii" pactului faustian, nu inainte ca Spanul sa-si strige numele (,, Chima raului pe malul paraului"), care il defineste ca ,,schema" (emblema) a Raului.

De acum inainte, Harap-Alb apare ,,deghizat" in sluga, pana in clipa mortii rituale si a ,,invierii" rituale din final.

Dupa unele opinii, Spanul este insa un ,,pedagog" care il indeamna pe Harap-Alb sa treaca prin ,,muncile" fara de care n-ar fi dobandit conditia de imparat etern.

Alte doua personaje (apartinand himericului) sunt Ursul si Cerbul. Confruntarea cu acestea ii va aduce lui Harap-Alb privilegiul eternitatii, invingatorul preluand atributele invinsului, ca in mitul crengii de aur.

Al patrulea argument in favoarea ipotezei ar fi prezenta ,,ajutoarelor" lui Harap-Alb, datorita carora acesta va parcurge ultima parte a drumului sau initiatic.

Personaje himerice, reprezentand intrupari ale fortei cosmice (Gerila), sau modificari stihinice ale umanului (Flamanzila, Setila, Ochila), cei cinci prieteni il ajuta pe erou s-o dobandeasca pe fata Imparatului-Ros.

Harap-Alb il reprezinta pe Fat-Frumos din alte basme, dar valorile lui simbolice sunt mai profunde: ,,nascut" de trei ori pentru a uni trei ,,imparatii", el este un etern Print al Luminii.

Concluzia

In ,,Povestea lui Harap-Alb", personajele se afla sub semnul fabulosului, alcatuind o lume in care Binele iese invingator. Pretutindeni, vorbirea si atitudinile lor sunt taranesti, fiind plamadite in matca realitatii humulestene.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Personajele basmului cult.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Diacritice:
Da
Nota:
9/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
2 pagini
Imagini extrase:
2 imagini
Nr cuvinte:
996 cuvinte
Nr caractere:
4 623 caractere
Marime:
12.81KB (arhivat)
Publicat de:
Anonymous A.
Nivel studiu:
Liceu
Tip document:
Referat
Materie:
Limba și Literatura Română
Tag-uri:
basm, trasaturi, personaje
Predat:
la liceu
Profil:
Umanist
Specializare:
Filologie
Sus!