Prin dificultatea de a delimita cu exactitate, literatura fantastica poate fi comparata cu poezia, insusirea de baza a fantasticului reprezentand-o varietatea, multitudinea de aspecte sub care el se poate manifesta. Facilitand accesul catre o serie de lumi necunoscute, literatura fantastica dobandeste o misterioasa putere de atractie, lectura devenind o antrenanta, aventura a spiritului.
Literatura fantastica prezinta doua mari extreme: feeria si literatura stiintifico-fantastica. Feericul este un univers miraculos care i se suprapune lumii reale fara sa-i pricinuiasca vreo paguba sau sa-i distruga coerenta. Fantasticul, dimpotriva, se caracterizeaza printr-o intruziune brutala a misterului in cadrul vietii reale; el este legat in general de starile morbide ale constiintei care, in fenomenele de cosmar si de delir proiecteaza in fata ei imagini ale temerilor sale.
Un cercetator de marca al fenomenului, Tzvetan Todorov, pune un mare accent pe ezitarea cititorului si a personajelor in privinta naturii fenomenului perturbator. Daca cititorul (sau personajul care traieste ezitarea) opteaza pentru o solutie rationala, atunci naratiunea intra in sfera straniului, dimpotriva, daca el accepta o explicatie supranaturala, se patrunde in domeniul miraculosului. Fantasticul este deci identificat cu efemerul ragaz al ezitarii cititorului sau al pesonajului, el nu dureaza decat doar atat cat tine ezitarea. Definit in raport cu realul si imaginarul, fantasticul ii apare lui Tzvetan Todorov drept ezitarea cuiva care nu cunoaste decat legile naturale pus fata in fata cu un eveniment in aparenta supranatural. Definitia ideala a fantasticului inca nu a fost gasita si e putin probabil sa se gaseasca vreodata una in masura sa-l circumscrie sub toate aspectele sale.
Fantasticul exploreaza spatiul launtric; el este legat de imaginatie si exprima iesirea din automatismele zilnice, abandonarea rutinei, visul treaz al individului. Se stabilesc astfel relatii intre normal si supra-normal. Periodic redescoperit, conceptul de literatura fantastica a constituit de-a lungul anilor subiectul unor neintrerupte controverse. Fapt cert, in ciuda negarilor nu o data violente, in literatura romana exista o accentuata voga a fantasticului, intretinuta de aparitia unor scriitori si a unor opere de exceptie, ce se intorc periodic la inepuizabilele resurse ale fabulosului folcloric.
Operele studiate la care intalnim fantasticul sunt: Sarmanul Dionis, Moara lui Califar, La tiganci si Lostrita.
In ce priveste nuvela, mergand pe drumul deschis cu succes de Costache Negruzzi (Alexandru Lapusneanul) si continuat apoi de Slavici, Eminescu creeaza nuvela Sarmanul Dionis, cea mai reprezentativa pentru proza sa, pe care o citeste la cenaclul Junimea in septembrie 1872 si care, desi fusese primita cu reticenta, va fi publicata in Convorbiri Literare la sfarsitul lui 1872 si inceputul lui 1873. Sarmanul Dionis, in care se face simtita reflectarea subiectiva asupra ...
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
