Odă în metru antic

Romantismul a aparut la sfarsitul secolului al XVIII-lea, inceputul secolului XIV in Anglia, Germania si apoi in Franta, ca o reactie impotriva clasicismului. Romantismul cultiva sensibilitatea, imaginatia, tendinta de evaziune in vis, introducand noi categorii estetice precum: grotescul, macabrul, fantastical si noi specii literare: meditatia, poemul filozofic si nuvela istorica.

Evadarea din lumea reala se realizeaza prin intermediul evaziunii prin vis. Se acorda importanta sentimentelor si trairilor, acestea fiind in concordanta cu natura ocrotitoare.

Titlul poeziei trimite spre intentia lui Eminescu de a dedica textul lui Napoleon. In metru antic deoarece s-a inspirit in masura versurilor din antichitate, de la poeta Sapho. Ea a impus strofa saphica (versuri cu masura de 11 silabe, ultimul cuvant avand numai 5 silabe) In prima strofa sunt utilizate verbe la imperfect precum nu credeam sa-nvat a muri, inaltam pentru a arata countinuitatea actiunii in trecut, o actiune de nesfarsit, conditia omului de geniu, ca el este nemuritor, vesnic, ca poate depasi conditia ireversibila a timpului. Credinta ca exista nemurire si ca el se incadreaza in categoria vesnic tanara a celor care nu vor imbatrani niciodata. Isi dorea sa fie singur, izolat de ceilalti deoarece el era omul-geniu, inaltandu-si capul spre steaua singuratatii (geniul nu doreste sa fie alaturi de oamenii obisnuiti). Ceva-ul care schimba perceptia despre viata este suferinta care e datorata aparitiei iubirii, din referirea la mitologie, la Nessus si la Hercule. Sotia lui Hercule a avut o relatie cu Nessus, starnind o gelozie enorma a sotului, care decice sa-l ucida pe Nessus. Cu ultima putere, Nessus ii da o camasa sotiei lui Hercule si ii zice ca daca ii va da acea camasa lui Hercule, el o va iubi mereu chiar daca e mort. Sotia lui Hercule, credula, ii da camasa primita de la Nessus sotului ei si acesta moare in chinuri.

Suferinta eului liric provine din iubire. Suferinta e dureros de dulce, fiind exprimata de catre Eminescu prin oximoron. Mihai Eminescu utilizeaza acest cuvant cu o alta conotatie. Suferinta rasarise pur si simplu. Aparitia brusca si neasteptata a suferintei din iubire. Suferinta din iubire ii demonstreaza eului liric ca este muritor de rand si ca nu e nemuritor. Starea provocata de suferinta intensa din iubire este jalnica, de ardere interioara, ceea ce inseamna de fapt, chin, zbucium.

Eul liric se mai intreaba daca va mai gandi la fel ca si inainte, ca e nemuritor, fiind constient ca va muri si ca suferinta l-a schimbat mult prea mult. Intrebarea e aproape inutila, oricat va incerca, nu va mai fi la fel ca la inceput. Din momentul in care a descoperit ca e la fel ca si ceilalti, doreste sa nu fi iubit niciodata si sa fie nepasator fata de tot ceea ce era in jurul sau.

Sunt utilizate forme accentuate si neaccentuate ale pronumelui pe mine, ma si mie. ...