Octavian Goga Primul Volum

Poemele lui nu aveau nimic din exercitiile nesigure ale inceputului, iar poetul- tanar si aproape necunoscut- nu are timiditatea si emotiile primei carti. Comentariile critice, multe si unanime in aprecieri, fara reticentele primului contact cu un nou poet, nu se aratau deloc surprinse. Poetul era asteptat. Poezia lui nu era descoperita, ci aclamata: Iata, a sosit rapsodul patimirii noastre! - pare sa exclame una din, Tribunele ardelene, sub pana fostului sau profesor, Vasile Goldis. Iar peste timp, rememorand evenimentul de atunci, Ion Chinezu, marturiseste aceeasi stare de spirit, relatata doar la alta temperatura: totul e pregatit, lipsea poetul, si acesta s-a ivit in momentul oportun: e Octavian Goga.

Poezia lui se nascuse in conditiile istoriei transilvanene a vremii aceleia ca o realitate necesara, existand chiar daca nu era numita. Cantecul nu era al lui, ci al celorlalti, al, umilitilor din umbra al, celor ramasi in umbra, al, unei lumi si al unei istorii seculare.

In Semanatorul, Nicolae Iorga- asezandu-l pe poet alaturi de Cosbuc si Iosif- ii vedea virtutea in sufletul cu adevarat, local, in nota, ardeleneasca a poeziei sale.

Goga nu este doar un poet, din Ardeal, ci un, poet al Ardealului, sufletul unei iubiri lirice, pentru toti oamenii satului, Tinutului si terii sale ardelene. Titu Maiorescu este cel care va impune publicului literar romanesc de la inceputul secolului un portret al poetului, creionat in tente nu intru totul diferite- uneori chiar consecutive predecesorilor citati-, dar cu autoritatea acelei magistraturi critice care prezinta nasterea unei literaturi reprezentata de Eminescu, Creanga, Caragiale, Slavici etc.

Toata lumea a remarcat aproape fara exceptie, nu numai maturitatea debutului lui Goga, ci si caracterul hotarator pe care poemele din 1905 l-au avut pentru intreaga lui creatie.

Dupa 1905 poezia lui e tot mai saraca, culorile straine apar distonant. Primul volum inventase toate structurile operei sale, coaguland-o intr-o unitate relevanta, cu o sorginte formativa, asemenea unei sinteze apriorice.

Goga e un, poet tragic, o sensibilitate melancolica, elegiaca in linie eminesciana, vitalizata de o suprema vointa de putere in numele unei colectivitati, de un instinct al servirii unei cauze.

Ceea ce se observa imediat in poezia lui Goga si ceea ce ramane ca un prelung ecou al versurilor lui este starea de jale, de boala sufleteasca, chiar inexplicabil si intraductibil, asemeni dorului din poezia populara. S-a spus ca Goga e un poet al satului, autor al unei, monografii, care reface lumea originara a Transilvaniei. Dar satul poetului e sublimat in intregime in satul poeziei, el se rupe de istoria adevarata si de geografia reala a Craciunelului, a Rasinarilor sau a oricarui sat din Ardeal.

Satul lui Goga e un chip al tarii sale fictive, este tara insasi, dar nu printr-o amplificare a satului, la dimensiunile Transilvaniei intregi, ci prin intelegerea tarii ...

1. Octavian Goga- Poezii - Editura Albatros, Bucuresti -1980, Antologie, prefata, cronologie, note finale si bibliografie de Ion Vasile Serban

2. George Calinescu- Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent , Editura Minerva, Bucuresti, 1988, pp. 605-612

3. Marturisiri literare -1932- Octavian Goga