Intre marile teme ale liricii eminesciene, elogiul iubirii si al naturii isi are rezervat un loc special, prin lirismul si melancolia poeziilor, prin aspiratia eului catre absolut si perfectiune.
Ingemanate mereu, natura si iubirea se constituie intr-o singura tema in care spatiul poetic primeste valoare filosofica si este caracterizat de emotii puternice si sentimente profunde. Desi sunt aproape inseparabile, fiecare dintre aceste doua teme comporta o suita de motive, semnificatii si ipostaze proprii. Cultivarea cu predilectie a simbolurilor iubirii si naturii este unul dintre elementele decisive in integrarea liricii eminesciene in curentul romantic literar.
Natura cunoaste la Eminescu doua ipostaze: una terestra si alta cosmica. Natura terestra se manifesta la Eminescu in rotirea vesnica a anotimpurilor. Natura este umana, ocrotitoare, calda, intima sau trista, rece, in deplina concordanta cu starile sufletesti ale poetului. G. Ibraileanu atrage atentia asupra faptului ca: In privinta sentimentului naturii si al picturii ei, vom observa ca in prima faza Eminescu este mai obiectiv, mai dezinteresat. E drept, el nu are nici un pastel, nici o poezie consacrata numai naturii. Dar, cum am vazut, in poeziile lui de dragoste subiectiva, natura adesea-daca nu primeaza-e pe acelasi plan cu dragostea. Iar in poezia obiectiva, unde natura e un cadru, cadrul ia proportii intinse, ca de pilda in Calin, partea finala. In faza a doua, natura e intotdeauna in functie de sentiment, si foarte adesea expresia starilor de suflet. In orice caz este cadrul strict necesar al vietii. M. Eminescu este insa unul din marii poeti ai evocarii spatiului cosmic. Mentionam cateva momente din literatura si cultura universala, avand in vedere ca si cosmicul ca si timpul sunt teme relevante in creatia eminesciana: Imnul creatiunii din Rig-Veda (in traducere de Mihail Eminescu), in literatura indiana; Lucretiu- Despre natura lucrurilor si Ovidiu-Metamorfoze in literatura latina; V. Hugo-Crestinismul in literatura franceza; Mihai Eminescu- Rugaciunea unui dac, Scrisoarea I, Luceafarul in literatura romana.
Dragostea cunoaste dimensiuni de la suferinta, iubiri pierdute (Si daca. , Floare albastra, Lacul, Pe langa plopii fara sot. ) si dragoste fara speranta (De cate ori iubito, Daca iubesti fara se speri, Sara pe deal), la dragoste implinita (Calin, file de poveste, Poveste teiului, De ce te temi). In evocarea dragostei, natura este bogat colorata, flori de tei, trandafiri rosii, nuferi galbeni, flori albastre, romanite, ceea ce confera imaginilor o nota luminoasa in care visul da mister dragostei. Uneori, se intuneca devenind leaganul somnului si al mortii.
G. Calinescu situeaza natura-ca peisaj- in Moldova. Simbolul unor motive este revelator: teiul sfant- mireasma imbatatoare; singuratatea- plopul; copilaria- ciresul, nucul, marul; iubirea juvenila- liliacul; rusticitatea- salcamul. Apare, in poezia eminesciana, o vegetatie ...
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
