Eminescu este cel mai mare cantaret al iubirii in poezia romaneasca. Lirica sa are o particularitate deosebita pentru ca cele doua motive, iubirea si natura fuzioneaza intr-o poezie de maxima traire afectiva. Eminescu n-a scris pasteluri ca Vasile Alecsandri, dar nici idile ca si George Cosbuc; poezia lui este mai mult o egloga, in care natura este vazuta cu ochii intelectualului, si ea ofera prilejul unei puternice trairi erotice.
George Calinescu precizeaza in lucrarea sa Opera lui Mihai Eminescu, ca in general la romantici, cele doua teme se impletesc permanent, ca rezultat al viziunii romantice asupra naturii ca stare de suflet. In poezia lui Eminescu natura este stare de suflet, in sensul ca infatisarea ei depinde de sentiment. In creatile unde dragostea apare ca un vis frumos de fericire (Dorinta, Lacul, Floare Albastra, Lasa-ti lumea. etc) natura este incantatoare, de basm. Cu cat sentimentul iubirii este mai perisabil (Pe langa plopii fara sot, De ce nu-mi vii. Din valurile vremii, Sonete), cu atat va aparea o simbolistica a naturii cu elemente trecatoare sau sumar schitata: frunze care cad, pasari care pleaca, brume, ploi si ceturi, intinderi boreale.
In creatia lui Eminescu, motivul naturii este intalnit in doua ipostaze. Prima ipostaza este a unei naturi care devine simbol al cunoasterii, simbol metafizic. In aceste poezii vom intalni tablouri cu o natura a haosului primordial, o natura cosmica.
A doua ipostaza a naturii o intalnim in lirica erotica in care aceasta devine ocrotitoare. In aceasta natura elementele devin simboluri ale iubirii: codrul este o zeitate ocrotitoare; arborele afrodisiac, protector al iubirii poate fi teiul, salcamul sau plopul; izvorul exprima curgerea timpului, dar realizeaza si coloana sonora a versurilor; lacul, este oglinda frumusetilor terestre si cosmice, dar sufera alaturi de poet.
Pentru Eminescu iubirea este aspiratia spre un ideal, dar in acelasi timp reprezinta conditia indispensabila a creatiei, a vietii spirituale. Natura transpune idila intr-o atmosfera intima, creand o ambianta ocrotitoare si senzatia ca iubirea se aseamana cu perenitatea codrului si a luminii stelelor. Paralelismul celor doua motive, natura si dragostea, este realizat cel mai bine in poezia Si daca. unde este sustinut de paralelismul subiectelor si predicatelor: In poeziile de dragoste, Eminescu valorifica tablouri din natura rustica, de la tara; foarte rar a apelat la tabloul citadin si atunci doar pentru a exprima neimplinirea in planul afectiv: Pe langa plopii fara sot, Pe aceeasi ulicioara. Iubirea Iubirea apare in poeziile lui Eminescu ca o reverie senzuala, ca un amor jucaus, o impletire de bucurie si deziluzii. Sentimentul dominant al poeziilor erotice eminesciene este incarcat de melancolie; acest sentiment se numeste farmec dureros sau voluptate si durere. Acest sentiment poate fi incarcat de ironie si sarcasm impotriva femeii infidele.
Eminescu atinge punctul maxim al fericirii ...
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
