Moara cu noroc

Ioan Slavici face parte dintre marii clasii ai literaturii romane avand o contributie determinata in dezvoltarea prozei.

La Viena, Ioan Slavici il intalneste pe Mihai Eminescu. Tot aici va ajunge presedintele societatii Romania juna. Debutul literar si-l face cu o comedie intitulata Fata de birau, publicata in 1871 in revista Convorbiri literare. Se muta la Iasi, unde va partivipa la sedintele societatii literare Junimea, citind aici nuvela Popa Tanda. De-a lungul vietii Iona Slavici publica piese de teatru- Fata de birau, nuvele- Moara cu oroc, Padureanca, romane- Mara, povesti- Zana Zorilor, scrieri cu caracter memorialistic- Inchisorile mele. Prin nuvelele sale, Slavici fundamenteaza analiza psihologica prin crearea de personaje care au o viata interioara tensionata, determinata de aspecte exterioare de natura sociala.

In nuvelele sale sunt reliefate obiceiurile si datinile oamenilor de la sat, astfel incercand sa creeze un tablou al satului transilvanean sub aspect psihologic, moral si social, din perioada aceea.

Aparuta in volumul de debut Novele din popor, Moara cu noroc de Ioan Slavici s-a bucurat de o primire favorabila.

4. Definirea speciei: Nuvela Moara cu noroc, de Ioan Slavici este o opera epica in proza cu un singur fir narativ, urmarind un conflict interior (psihologic) si unul exterior (social), care-i confera operei caracter psihologic. Personajele sunt putine, conturate succinct, ce contribuie la profilarea protagonistului.

Nuvela prezinta o intriga riguros construita, cu fapte ce pun accentual mai mult pe definirea personajului principal, decat pe actiune.

5. Caracteristici/trasaturi ale operei: Hanul numit Moara cu noroc este rascruce de drumuri, un loc deschis invaziei raului, purifica, in fila, prin foc. La sfarsit, hanul devine o moara a Nenorocului. Spre deosebire de Hanul-Ancutei, care era un loc protector si privilegiat, aici hanul adduce ghinion si moarte.

Nuvela Moara cu noroc este o nuvela psihologica, realista de factura clasica.

Trasaturile nuvelei psihologice: prezinta conflictul interior al protagonistului, urmareste dezumanizarea treptata a protagonistului, si tehnicile utilizate in reflectarea conflictului psihologic si a zbuciumului interior.

Naratorul apeleaza la modalitati artistice diferite pentru realizarea analizei psihologice: monologul interior, dialogul, introspectia; elemente ce scot in evidenta zbuciumul din ce in ce mai distructiv al protagonistului.

Trasaturile realiste ale nuvelei sunt scoase in evidenta prin plasarea in timp si spatiu: Ardealul (Ineu) de la sfarsitul secolului al XX-lea si spatiul constiintei (al trairilor); existenta meseriilor (cizmar, arendas, porcar, judecator, jandarm, preot); statutul social determinat de avere, conceptia despre familie si despre femeia traditionalista, existenta etniilor (unguri- sluga Marti, tigani si romani); traditiile si obiceiurile (aparitia lautarilor tigani); sarbatorile ...