Miorița

Balada populara, Miorita, perla a literaturii populare romanesti, vorbeste despre o indeletnicire dintotodeauna a romanului: pastoritul.

In expozitiunea baladei este fixat cadrul natural in care se petrece actiunea: Pe-un picior de plai, / Pe-o gura de rai. Cele doua metafore: picior de plai si, gura de rai fixeaza cadrul edenic in care are loc fenomenul transhumantei (miscarea ciclica a turmelor de oi, primavara spre varful muntelui, la coltul ierbii, iar iarna spre ses, pentru iernat). Interjectia predicativa, iata marcheaza momentul coborarii turmelor, la vale. Turmele in numar de trei (numar fatidic) sunt insotite de tot atatia ciobanei. Unul dintre cei, trei ciobanei e, moldovean, al doilea, ungurean, iar al treilea, vrancean. Originile lor diferite vorbesc de unitatea poporului roman cu diversitatea lui. Ciobanelul ungurean si cu cel vrancean comploteaza impotriva ciobanelului moldovean: Iar ce ungurean/ Si cu cel vrancean/ Mari, se vorbira, / Ei se sfatuira. Cei doi se inteleg ca sa-l omoare pe ciobanul moldovean pe l-apusul soarelui, intunericul fiind favorabil faptelor reprobabile.

Aici in balada, autorul anonim foloseste o figura de stil rara, dativul etic, care sugereaza implicarea afectiva a naratorului: Ca sa mi-l omoare pe cel moldovean. Motivul crimei este unul economic: Ca-i mai ortoman (bogat in turme) / Si-are oi mai multe/ Mandre si cornute/ Si cai invatati/ Si cani mai barbati. Numarul mai mare al oilor din turma ciobanului moldovean, faptul ca oile sunt, mandre si cornute si insotite de cai, invatati si caini, mai barbati, starnesc invidia.

O miorita, plina de afectiune pentru stapanul ei, o miorita cu lana plavita, se arata nelinistita, Caci de trei zile incoace/ Gura nu-i mai tace. Ea are ceva de spus. In starea de anxietate care a cuprins-o, Iarba nu-i mai place. Vazandu-o atat de ingrijorata, ciobanelul moldovean o intreaba pe miorita, laie si bucalaie, de ce iarba nu-i mai place, daca este bolnavioara, fiindca, De trei zile incoace/ Gura nu-I mai tace. Se remarca in adresarea ciobanului catre miorita, abundenta formelor diminutivale ale substantivelor si adjectivelor, care sunt o marturie a iubirii stapanului fata de animalul fidel. Ciobanasul isi iubeste mioara, dar si ea nutreste aceleasi sentimente fata de stapanul ei. Adresandu-i-se, dragutului bace, miorita il sfatuieste sa-si dea oitele-ncoace la, negru zavoi unde se afla,, iarba si umbra pentru oi si ciobani.

Prezenta epitetului coloristic, negru folosit inaintea substantivului, zavoi are puteri prevestitoare, il pregateste pe cititor (sau pe ascultator) cu ideea mortii care il va pune la incercare pe ciobanasul moldovean. Mioara il mai sfatuieste sa-si mai cheme, si-un cane, dar nu unul obisnuit, ci pe, cel mai barbatesc/ Si cel mai fratesc. Repetitia vocativului, stapane anunta parca pericolul in care se afla ciobanul, ca va trebui sa fie aparat de cainele sau vrednic, pentru ...