Mihail Sadoveanu

Mihail Sadoveanu, prozatorul roman a carui suita epica inglobeaza peste o suta de volume si cu o longevitate literara impresionanta, a construit o opera vasta si aproape lipsita de caderi valorice, care cuprinde elemente romantice (legendar mitologice) si realiste.

Utilizand aproape toate formulele epice, inclusiv schita si nuvela, a cultivat toate speciile literare; capodoperele insa au apartinut povestirii si romanului. Naratiunea cu cadru a dat literaturii doua dintre acestea: Hanu Ancutei si Divanul Persian in 1940. Universul operei sale poarta amprenta istoriei, naturii, traditiilor, datinilor si obiceiurilor. Istoria poporului devine mitica, uneori fantastica, cu accente de revolta. Prozatorul urmareste conditia sociala si istorica a personajelor intr-un mediu legendar si reconstituie obiceiuri si ritualuri ciclice. Poezia lui Sadoveanu evoca natura originara, fabuloasa. Oamenii sunt parti constitutive ale naturii: Dumbrava minunata, Tara de dincolo de negura, Imparatia apelor, Maria sa Puiul Padurii, Noptile de Sanziene, Nada florilor. Povestirile unui neam arhaic si fabulos aduc in lumina conditia sociala a taranilor sau a lumii burgheze din targurile de provincie. Eroii sadovenieni reprezinta arhetipuri. Predomina retragerea in trecut si rezistenta in fata civilizatiei a taranilor: Dureri iinabusite, Crasma lui Mos Precu, Hanu Ancutei, Baltagul, Floare ofilita, Apa mortilor, Locul unde nu s-a intamplat nimic. Proza lui Sadoveanu evolueaza de la romantismul inceputurilor la sinteza originala dintre: spiritualitate, pitorescul arhaic, conditia istorica, uniunea om - natura, intelepciunea, echilibrul inconfundabil, credinta straveche combinata cu datinile. In plus, proza sa ramane expresia implinirii lirice si estetice.

Creator al unei fresce sociale si a conditiei umane, Mihail Sadoveanu continua traditia marilor povestitori.

Ceea ce deosebeste scrisul lui Mihail Sadoveanu de scrisul celorlalti prozatori ai nostri este constanta si continua fuziune dintre lirismul expresiei si predestinarea tiparului epic.

Avand inca din copilarie un talent innascut pentru povestire, fapt atestat, de altfel, de cele peste o suta de titluri, de generoasa noblete, cu care a incantat sufletul romanesc, generatii dupa generatii, de-a lungul a peste jumatate de veac de creatie literara, Mihail Sadoveanu este, in acelasi timp, si cel mai desavarsit poet al prozei noastre din toate timpurile.

"Pentru ca, spre deosebire de toti ceilalti, nu este carte, nu este pagina, nu este rand din Mihail Sadoveanu in care nimbul de poezie, zaimful care transfigureaza, haloul ce vrajeste, cu un cuvant lirismul ce invaluie totul sa nu fie in continuu prezent." (Lovinescu)

Esenta lirismului sau, fie prezenta de-a dreptul, fie substituibila, s-a infiltrat intr-o maniera acuta in porii operei sadoveniene, sfarsind prin a o intalni pretutindeni, indiferent de pasajul asupra caruia te opresti ca cititor si lector desavarsit.

Ipostazele lirice ale scriitorului, fiind atat de variate ar fi foarte dificil sa le prezentam pe toate. Ne vom opri in cele ce urmeaza asupra peisajului sadovenian - prin prisma romanului "Baltagul", din care vom extrage urmatorul pasaj , intru exemplificarea si sustinerea tezei noastre:

,,In zori de ziua, vineri in 10 martie, munteanca si feciorul ei au inchingat caii cei pagi si-au incalecat. ( ) Pe omaturi moi fasaia austrul si cerul era ca floarea de zlac. Gheorghita purta aninat in lat, in dosul coapsei drepte, baltagul. Vitoria potrivise si legase pusca cea scurta dinapoia tarnitei. Umblau alaturi inaintea saniei jidovului. Cand izbucni soarele in rasarit catra Bistrita, intai munteanca si pe urma flacaul isi facura de trei ori semnul sfintei cruci , inchinand capul spre lumina".

De asemeni, tot in aceasta opera de mare insemnatate, alaturi de pasajele destinate botezului si nuntii, descrierea ritualului inmormantarii creeaza atmosfera locala cu momente etnografice si folclorice dintre cele mai semnificative. In acest sens, Baltagul poate fi socotit o monografie a societatii umane constituite in muntii Moldovei din vremuri imemoriale.

Punand in balanta descrierile sadoveniene alaturi de cele ale lui Alecsandri, Odobescu sau Hogas - unde artificiul este intens prezent, putand atinge chiar momente de adevarata ostentatie, realizam faptul ca la el natura si fiinta sunt intr-o continua comuniune si, mai ales, echilibru natural.

"De la Soimii la Nicoara Potcoava, de la Cocostarcul albastru la Fratii Jderi si de la Hanul Ancutei la Aventura in lunca Dunarii, poezia naturii isi moduleaza cu inepuizare litania."

Drept izvor al lirismului sadovenian putem considera chiar umorul, folosit de autor pentru a sublinia nevoia de intelegere a fiintei umane.

Continuand a fi lirica, opera lui Sadoveanu nu inceteaza nicio singura clipa de a fi epica ( iar pentru a sustine aceasta ipoteza e necesar sa ne reamintim doar numeroasele sale titluri ce au imbogatit universul fictiunilor, creand tipuri de eroi in vesnicia literaturii).