Mihai Eminescu - dorința poezia iubirii și a naturii

Ca la toti mari poeti romantici, dragostea si natura sunt teme permanenete in creatia lui Eminescu. Natura este un cadru fizic pentru toate gesturile poetului, de la atitudinea meditativa filosofica la cea erotica. Infatisarea ei se constitue pe doua dimensiuni esentiale: una terestra, celalta cosmica, aflate de cele mai multe ori in interferenta. Mihai Eminescu e in primul rind un tulburator al spatiului cosmic, fie in mari proiectii ale genezei sau stingerii universale (Scrisoarea I, Rugaciunea unui dac, Luceafarul), fie prin multimea elementelor cosmice (stele, soare, luna, cer, luceferi) care impregneaza parca intreaga opera. Pe de alta parte este un cintaret frenetic al naturii terestre in vesnica rotire a anotimpurilor. Este o natura cu un contur precis geologic si ..floral.., salbatica si deopotriva familiara, mitica -- prin aspectele ei parapsihice si luxuriante; umana, calda, intima, ocrotitoare -- prin componentele ei sufletesti. Dragostea, poate mai mult ca la alti poeti, se afla intr-o permanenta consonanta cu natura. Natura este o stare de suflet, in sensul ca infatisarea ei, e dictata de un sentiment. Acolo unde dragostea apare ca un vis frumos de fericire (Dorinta, Lacul, Floare-albastra, Lasa-ti lumea ..., etc.) cadrul fizic este al unei naturi incintatoare, de basm: vara e in toi, ierburile au frageziune, sunetele si culorile se armonizeaza. Cind dragestea sa stins, sentimentului de dezamagire ii corespunde o natura, sumar ..veleitata.., cu plopi stingheri, cu cetuiri, brume si ploi, cu intinderi ..borede.., albe, nemiscate si reci (de cite ori iubita..., Pe langa plopii fara sot, De ce nu-mi vii, Din valurile vremii, Sonete etc. ).

Relatia aceasta, specifica poeziei eminesciene, este de factura romantica dar ea are (prin obsesia codrului ocrotitor, a naturii primitoare) si radacini in folclorul romanesc.

DORINTA. Poezia apare in numarul din 1 sept. 1876 al "Convorbirilor literare". Din variante, deducem ca poetul o concepuse initial ca pe o scrisoare de dragoste, adresata iubitei si semnata cu initiala E. Elemente de epistola pastreaza si textul definitiv, si, in primul rind, folosirea persoanei a II-a, a adresarii directe in toata poezia. Fata de primele variante, aceasta, ultima este mult mai concentrata.

O specie, e un mic poem pastoral, in genul idilei clasice, complicat in spirit romantic prin intensitatea visului de dragoste. Poetul aspira spre o iubire implinita, proiectind pe fundalul unei naturi feerice o poveste de dragoste ideala, in care gesturile se implinesc intr-un ritual al intelegerii si al armonicii depline.