Fantasticul este o categorie estetica data destul de recenta. In literatura culta abia scriitorii romantici sunt aceia care cultiva cu consecventa, la modul pragmatic, lumile, personajele si intamplarile fantastice. Cultul pentru fantastic tine in acest caz de un program estetic de factura anticlasicista, orientata spre toate formele de libertate a spiritului si spre eliberarea imaginatiei creatoare de limitele ei rationale si logice.
Pe de alta parte fantasticul este o categorie estetica deosebit de elastica si toleranta. Intr-un sens foarte general, tin de spatiul fantasticului si miraculosul, fabulosul, feericul, supranaturalul, neobisnuitul etc. astazi inca, specialistii in estetica si teoreticienii literari nu obosesc sa incerce izolarea fantasticului intr-o definitie cat mai putin relativa. Descoperim modele explicative ale creatiilor cu caracter fantastic in studiile lui Tzvetan Todorov, Roger Callois, Marcel Brion, Rene de Solier, Nicolae Manolescu si multi altii.
Tema lumilor fantastice este insa o tema cu o adanca si bogata traditie. Ea apare in mituri, basme, povesti, legende, balade, epopei, poeme eroice, povestiri, nuvele. Romanul insusi, care este o creatie a lumii moderne, face din spatiul lumilor fantastice un spatiu frecventat cu asiduitate. Dar fantasticul este prezent si in poezie, teatru, film, artele vizuale. El este rezultatul unei rafinari a anticei distinctii dintre mimesis si phantasia, el este un produs al fanteziei care, la randul ei, exprima nevoia omului de a se desprinde de conditionarile lumii exterioare, pentru a se concentra asupra fantasmelor, viziunilor, obsesiilor de natura interioara.
In acest sens, este fantastic tot ceea ce nu are legatura directa cu realitatea, ci cu visul, halucinatia, reveria, iluzia, utopia, misterul, straniul. Fantasticul sfideaza cauzalitatea, cronologia, contingentele vietii, judecata rationala si pretentiile stiintelor. El se invecineaza cu magia, sacrul si miticul. Repudiaza verosimilul si verdictul, cultiva ruptura planurilor existentei, tolereaza ceea ce este inexplicabil si refuza explicatia. Lumea fantastica este o lume cu propria ei organizare, cu propriile ei conditii de existenta, cu propria ei logica. Odata acceptat, fantasticul poate deveni un spatiu al unui alt tip de normalitate. El este antilogic, nu si alogic, pentru ca alogicul apartine deja absurdului.
Ar fi totusi prea mult sa situam fantasticul in pur imaginar. Situatia fantastica se naste in real, ea reprezinta un mod de a contrazice real. Presupune irealitatea unor intamplari, dar ofera si destule argumente pentru a le lua in serios cu toata convingerea. Asa cum sustine Tzvetan Todorov (Introducere in literatura fantastica), in literatura cheia fantasticului este ezitarea cititorului in fata unor optiuni explicative la fel de indreptatite. Acest adevar se vede cel mai bine in cateva din textele prezentate in aceasta sectiune.
Operele studiate care au ca tema principala fantasticul apartin atat ...
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
