Lucian Blaga Scriitor Canonic

Lucian Blaga s-a nascut in 9 mai 1895, in 1906 este inscris la liceul Andrei Saguna din Brasov. In 1910 apar primele poezii ale lui Blaga, 1914 debuteaza in filozofie cu insemnari despre Intuitia in filosofia lui Bergson. 1917 termina teologia si se inscrie la facultatea de filozofie din Viena. In 1919 sunt publicate Poemele Luminii de catre Sextil Puscariu. In 1920 Lucian Blaga isi ia doctoratul in Filozofie la Viena. In 1921 apare volumul Pasii Profetului. In 1923 este publicata drama Tulburarea apelor. In anul 1924 apare In Marea Trecere, 1929 Lauda Somnului, 1933 In cumpana Apelor, 1938 La Curtile Dorului, 1943 Nebanuite Trepte. Lucian Blaga este un scriitor reprezentativ al literaturii romanesti care s-ai concretizat vocatia creatoare in dramaturgie cu opera Mesterul Manole, in eseistica, dar mai ales in poezie. Poezia lui Lucian Blaga isi motiveaza unitatea interioara si dimensiunile prin relatia eului poetic cu universul. In creatia poetica a lui Lucian Blaga se disting trei momente distincte care corespund unor ipostaze ale eului poetic: I. In primele doua volume: Poemele luminii si Pasii profetului apare un eu stihial care se simte parte integrata marelui Tot (intregului). Reprezentativa pentru aceasta etapa a creatiei armane poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, poezia care ofera in linii mari o schita a viziunii sale poetice.

Astfel insusi titlul poezieisugereaza dorinta eului liruc de a nu distruge tainele lumii printr-o gandire rationala ci dimpotriva de a le amplifica prin creata sa. Verbul la forma negativa nu strivesc este folosit in sens metaforic punand in evidenta refuzul eului de a diminua tainele.

Expunand ideea ca mintea, ratiunea este capabila sa distruga misterul cunoasterii, eul isi propune sa nu ucida cu mintea tainlele pe care le-a cunoscut in viata sa. Experienta lui asupra vietii este sugerata prin enumeratia in flori, in ochi, pe buze ori morminte. Fiecare din aceste elemente sunt pentru poet o parte din viata lui: florile suntcadrul natural in care a trait, ochii semnifica planul spiritual, pe buze este vorba rostita de el sau de altii, iar mormintele sugereaza moartea pe care o asteapta.

Substantivul lumina este folosit metaforic. Acesta se refera la capacitatea omului de a intelege realitatea, dar si la faptul ca lumina creaza un univers imaginar. Dar, cu taoate ca este un dar Dumnezeiesc, lumina altora sugruma vraja cunoasterii, a tainei. In antiteza poetul isi propune ca prin rationamentul sa imbogateasca corola de minuni cu tainele proprii. Eul liric, apoi, explica conceptia sa despre propria-i lumina. Aceasta se aseamana razelor lunii care nu fac altceva decat sa accentueze taina noptii. Prin largi fiori de sfant mister este expusa modalitatea prin care eul liric va reusi acest lucru, astfel tot ce-a fost neinteles se va schimba in neitelesuri si mai mari.

In final, Blaga justifica propria capacitate de a imbogati tainlele lumii, el iubind ...