Din Antichitate pina in prezent se incearca definirea specificului literar, stabilirea unor criterii precise de disociere a literaturii de nonliteratura sau pseudoliteratura. Estetica clasicista a propus conceptul de belles letres (scrieri frumoase), care deosebeste literatura de celelalte manifestari verbale scrise prin calitatea limbajului folosit, adica prin scrisul frumos, ornat, calofil cu artificii retorice improprii exprimarii obisnuite. Literatura, asadar, a fost si mai este considerata arta a cuvintului, un limbaj deviat de la norma vorbirii comune. Roman Jackobson introduce notiunea de literaritate (literaturnost). Intr-o definitie din 1921 el spune: Obiectul stiintei literare nu este literatura, ci literaritatea, adica ceea ce face dintr-o opera data o opera literara.
Jackobson e de parerea ca literatura nu trebuie cautata in subiectul/tema/motivele unui text, ci in stilul/ structura acestuia. Cu alte cuvinte, textul artistic se diferentiaza de celelalte tipuri de texte nu atit prin ce descrie, dar cum descrie. In opinia lui Jackobson, comunicarea verbala se transforma in una literara atunci cind ea contine un limbaj figurat (conotativ). Limbajul figurat ii arata destintarului ca el se afla in fata unui fenomen lingvistic care se evidentiaza pentru propria sa valoare. Mesajul se autooglindeste, atragindu-i atentia receptorului ca se afla in fata unei comunicari neobisnuite. Literatura apare, astfel, ca o abatere de la norma vorbirii obisnuite, abatere ce declanseaza efecte emotionale, estetice. Teoria lui Jackobson nu poate fi insa acceptata astazi. In primul rind, literatura nu mai poate fi confundata cu limbajul figurat/conotatia. Poezia actuala utilizeaza deseori un limbaj tranzitiv, lipsit de figuri, apropiat de cel al prozei. Arta cuvintului inseamna pentru unii capacitatea de a oferi cit mai multe idei in cit mai putine cuvinte, ceea ce nu presupune neaparat existenta limbajului figurat. In al doilea rind, definitia literaturii ca limbaj figurat nu se potiveste nici prozei. Or, pe noi ne intereseaza un criteriu comun tuturor textelor literare.
In al treilea rind, metaforele, metonimiile si alte figuri de stil pot fi intinite si in limbajul uzual. Si, in sfirsit, literatura nu poate fi definita odata pentru totdeauna si fara a se tine seama de preferintele publicului. Principiile, conventiile care acorda sau nu calitatea de literaritate un text se modifica o data cu trecerea timpului: Ceea ce e fapt literar pentru o epoca, va fi un fenomen lingvistic de viata sociala pentru alta. In Evul Mediu conceptul de literatura se confunda cu cel de literatura sacra. Criteriul de apreciere era moral si nu estetic. Astazi, pentru noi si textele profane sint literatura (Iuri Tinianov). Pe de alta parte, fiecare dintre noi judeca textele in functie de nitte norme cunoscute din scoala, din experienta lecturii, din sursele critice, astfel incit unii cercetatori ajung sa sustina ca literatura este ceea ce fiecare cititor crede ...
Limba si literatura romana; Mircea Anghelescu, Gheorghe Lazarescu, Nicolae I. Nicolae, Constanta Barboi, A. Gh. Olteanu, Cornelia Stoica, Vladimir Ghorghiu, Constantin Otobacu, Elena Barea-Gageanu;
Limba si literatura romana; Mircea Ciobanu, Grigore Chiper, Iulian Ciocan;
Literatura romana; Constantin Schiopu, Marcela Vilcu-Schiopu.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
