Joc și joacă

.Din punct de vedere istoric, radacinile jocului se pierd in negura timpurilor. In opinia lui Johan Huizinga, "jocul este mai vechi decat cultura, pentru ca notiunea de cultura, oricat de incomplet ar fi ea definita, presupune in orice caz o societate omeneasca, iar animalele nu l-au asteptat pe om ca sa le invete sa se joace. Omul inceputurilor a numit joc toate ritualurile care il puteau pune in legatura cu sacrul .Asa au aparut, la greci si la romani, marile jocuri publice consacrate zeilor tutelari ai cetatilor .Chiar si jocul de fotbal se pare ca ilustreaza sugestiv un mit: disputarea globului soarelui de catre doua fratii rivale. Inca din Antichitate s-a descoperit faptul ca arta seamana cu jocul, orice creatie imita imaginea lumii .Arta nu doar modifica, ci construieste o alta lume prin intermediul jocului .In spatiul pur al ideilor, jocul acapareaza si instapaneste fiinta .

Jocul nu este doar o tema culturala si literara, ci si, in buna masura, un mod de existenta. Intr-un anume fel, copilaria se confunda cu jocul. La aceasta varsta jocul este o forma de participare voluntara la cadrul si conventiile jocului. Jocul insemana nu doar placere, ci si indrazneala si risc, inteligenta, vocatie si experienta, acesta fiind o activitate umana complexa, greu de cuprins intr-o definitie multumitoare, data fiind marea diversitate a formelor sale de manifestare. Principalele trasaturi ale jocului sunt evidentiate in studiul "Homo Ludens": jocul "poate fi numit o actiune libera... o actiune care totusi il poate absorbi cu totul pe jucator, o actiune de care nu este legat nici un interes material direct si care nu urmareste nici un folos, o actiune care se desfasoara in limitele unui timp determinat anume si ale unui spatiu determinat anume, o actiune care se petrece in ordine, dupa anumite reguli". Referitor la jocuri, conform opiniei lui Devambez, "in jurul lor s-au cristalizat simtul cetatenesc si sentimentul national; ele au constituit, pentru locuitorii aceleiasi cetati, pentru copiii aceleiasi semintii...legatura ce le reamintea de interesele lor comune''

Motivul jocului se regaseste in numeroase opere ale unor mari scriitori, dar fiecare dintre acestia ne prezinta propria sa viziune asupra copilariei: unii scriitori ca Ion Creanga, Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Mark Twain creioneaza in operele lor o copilarie fericita, lipsita de griji, in care preocuparile principale sunt jocul si joaca pe cand alti scriitori, precum Ionel Teodoreanu, George Cosbuc, George Toparceanu, ne prezinta o copilarie trista in care copiilor le sunt aratate greutatile si responsabilitatile vietii prea devreme, acest lucru devenind traumatizant pentru acestia.

Exista in literatura o tema a jocului care se confrunta in general cu temele varstelor crude. E aici o cautare a unei stari de maxima libertate si fericire. Dar nu e doar atat. Coborand spre originile identitatii sale, scriitorul se indreapta, cu speranta de a

intelege mai mult, si spre sursele propriei creativitati. Scrisul artistic insusi e un joc superior si faptul ca multi scriitori dedicati temelor inalte si grave nu evita, ci dinpotriva, domeniul cartilor pentru copii vine si dintr-o necesitate de a cobori seriozitatea jocului cu literatura in spatiul pur al jocului care este copilaria. Jocul in literatura este jocul cu literatura. Iar jocurile literaturi sunt jocurile vietii.