Ion Heliade Rădulescu - Sburatorul

Publicata pentru prima oara in 1843, poezia Sburatorul, reprezinta capodopera liricii lui Ion Heliade Radulescu.

Sursa poeziei consta intr-o credinta populara care a generat mitul erotic al Sburatorului.

In folclorul romanesc, Sburatorul este o semidivinitate erotica, un demon simbolizand chinurile iubirii.

El este conceput ca putandu-se metamorfoza in sarpe, zmeu sau sul de foc spre a patrunde nestiut in casa, unde se transforma intr-un tanar frumos si pasionat, care isi chinuieste victima (fata sau femeie matura), tulburand-o pana la epuizare cu senzatia chinuitoare a dragostei neimplinite. In fond el apare in vis, uneori ca semizeu acoperit cu solzi argintii si cu aripi albe pe umeri. Folclorul erotic consacra Sburatorului cantece lirice, farmece, vraji si descantece.

Sburatorul este o balada, lirismul fiind infatisat sub forma epica. Compozitional, poezia este alcatuita din trei tablouri ce pot fi considerate secvente epice: monologul Floricai, tabloul inserarii (pastel) si dialogul celor doua femei care observa patrunderea Sburatorului in casa fetei. Dramatismul primei parti este atenuat de calmul naturii evocate in pastel si de sclipirile de umor popular din dialogul final.

Pe parcursul poemului se produce gradat trecerea de la psihologic la fantastic, de la cazul particular al sentimentului Floricai la cazul general al unui sentiment si al unei suferinte a varstei adolescentine. Tranzitia se realizeaza prin evocarea unei nopti pline de vraja in care fantasticul devine posibil. Poemul are o constructie circulara, banuiala confuza a Floricai (o fi vrun zburator!

) fiind confirmata in final de observatia suratelor.

Monologul fetei debuteaza abrupt cu exclamatia Floricai ce atrage atentia mamei asupra suferintelor care o macina: Vezi, mama, ce ma doare! . Urmeaza enumerarea unor trairi fizice, a unor suferinte organice pe care fata incearca disperata sa si le explice. Frecventa punctelor de suspensie sugereaza rasuflarea intretaiata, pauzele consacrate cautarii cuvintelor care sa aproximeze chinurile de nespus.

Uimesc senzatiile contrastante, durerea fizica fiind amplificata de incapacitatea exprimarii unor asemenea fenomene antitetice care prevestesc acel farmec dureros al poeziei eminesciene, dorul ca stare sufleteasca ambivalenta: Ah! inima-mi zvacneste! . si zboara de la mine!

Imi cere. nu-s ce-mi cere! si nu stiu ce i-as da; Si cald si rece, uite, ca-mi furnica prin vine; In brate n-am nimica si parca am ceva; (. ) Ia pune mana, mama, - pe frunte, ce sudoare!

Obrajii. unul arde si altul mi-a racit! Frecventa exclamatiilor si a adresarilor (vezi, mama, uite, ma vezi? , maicuta) , repetitia (si plang, maicuta, plang) accentueaza caracterul oral al monologului si exprima incercarea patetica a fetei de a-i transmite mamei intensitatea suferintei sale, agravata de incertitudine: Fior, fulger, nesatiu, tremur, foc sunt imagini ale intensitatii. O intensiate provocata de o ...

Publicata pentru prima oara in 1843, poezia "Sburatorul" , reprezinta capodopera liricii lui Ion Heliade Radulescu.

Sursa poeziei consta intr-o credinta populara care a generat mitul erotic al Sburatorului. In folclorul romanesc , Sburatorul este o semidivinitate erotica, un demon simbolizand chinurile iubirii . El este conceput ca putandu-se metamorfoza in sarpe, zmeu sau sul de foc spre a patrunde nestiut in casa, unde se transforma intr-un tanar frumos si pasionat, care isi chinuieste victima (fata sau femeie matura), tulburand-o pana la epuizare cu senzatia chinuitoare a dragostei neimplinite.In fond el apare in vis, uneori ca semizeu acoperit cu solzi argintii si cu aripi albe pe umeri. Folclorul erotic consacra Sburatorului cantece lirice,farmece, vraji si descantece.

Tema poeziei este zbuciumul sufletesc al unei tinere care traieste primii fiori ai iubirii.

"Sburatorul" este o balada, lirismul fiind infatisat sub forma epica. Compozitional, poezia este alcatuita din trei tablouri ce pot fi considerate secvente epice: monologul Floricai, tabloul inserarii (pastel) si dialogul celor doua femei care observa patrunderea Sburatorului in casa fetei. Dramatismul primei parti este atenuat de calmul naturii evocate in pastel si de sclipirile de umor popular din dialogul final.

Pe parcursul poemului se produce gradat trecerea de la psihologic la fantastic, de la cazul particular al sentimentului Floricai la cazul general al unui sentiment si al unei suferinte a varstei adolescentine. Tranzitia se realizeaza prin evocarea unei nopti pline de vraja in care fantasticul devine posibil. Poemul are o constructie circulara, banuiala confuza a Floricai ( "o fi vrun zburator!") fiind confirmata in final de observatia suratelor.

Monologul fetei debuteaza abrupt cu exclamatia Floricai ce atrage atentia mamei asupra suferintelor care o macina: "Vezi, mama, ce ma doare! ". Urmeaza enumerarea unor trairi fizice, a unor suferinte organice pe care fata incearca disperata sa si le explice. Frecventa punctelor de suspensie sugereaza rasuflarea intretaiata, pauzele consacrate cautarii cuvintelor care sa aproximeze chinurile de nespus.

Uimesc senzatiile contrastante, durerea fizica fiind amplificata de incapacitatea exprimarii unor asemenea fenomene antitetice care prevestesc acel "farmec dureros" al poeziei eminesciene, dorul ca stare sufleteasca ambivalenta :

" Un foc s-aprinde in mine, racori ma iau la spate,

Imi ard buzele, mama, obrajii-mi se palesc!

Ah! inima-mi zvacneste!... si zboara de la mine!

Imi cere... nu-s' ce-mi cere! si nu stiu ce i-as da;

Si cald si rece, uite, ca-mi furnica prin vine;

In brate n-am nimica si parca am ceva;(...)

Ia pune mana, mama,- pe frunte, ce sudoare!