Ion - Caracterizare Personaj Principal

Pana la aparitia lui Ion in anul 1920, romanul romanesc inregistrase numai cateva titluri mai importante: Ciocoii vechi si noi de Nicolae Filimon, Ciclul Comanestilor de Duiliu Zamfirescu, Mara ardeleanului Ion Slavici, Arhanghelii tot in Ardeal, publicat cu 6 ani inainte de catre Ion Agarbiceanu.

Cu Ion Liviu Rebreanu inaugureaza o faza noua in istoria romanului romanesc si o trecere de la realismul poetic si liric la realismul epic, impunindu-se ca cel mai mare creator epic si intemeietor al romanului nostru modern.

Obiectul de studiu a lui Ion este viata sociala a Ardealului, care, desi inchisa in celula unui sat, este zugravita in intreaga ei stratificatie, de la simplul vagabond pana la candidatul de deputat si la mediul administratiei unguresti, cu o fauna bogata in exemple variate. Cu un material aparent haotic, cu episoade numeroase ce se pun de-a curmezisul. Romanul se organizeaza, totusi, in jurul unei figuri centrale, al eroului frust si voluntar al lui Ion.

Din linia taranilor lui Balzac, dar mai ales a lui Zola, Ion este expresia instinctului de posesiune a pamantului in serviciul caruia pune o inteligenta supla, o cazuristica inepoizabila, o viclenie procedurala si, cu deosebire o vointa imensa. Stie sa adune energiile difluente intr-un singur fascicul. Nimic nu-i rezista: in fata ogorului aurit de spice e cuprins de betia unei inalte emotii; vrea sa-l aiba cu orice pret; dragostea devine si ea o arma calita in valvataia focului ce-l incinge.

In centrul romanului sta destinul personajului principal, Ion.

In aprecierea acestui personaj trebuie evitat un punct de vedere exclusivist: absolvirea sau condamnarea totala. In realitate Ion este un personaj complex cu lumini si umbre, a carui suflet are parti greu de inteles si de explicat. Complexitatea personajului rezulta din sfasierea dramatica sub impulsul unor solicitari simultane si contrare: glasul pamantului si glasul iubirii. Romanul informeaza cititorul asupra personajelor sale. Astfel aflam ca feciorul Glanetasului era iute si harnic ca ma-sa; pamantul ii era drag ca ochii din cap. Nici o brazda de mosie bu s-a instrainat de camd s-a facut dansul stapanul casei. Tatal lui Ion, sarac iasca si lenevior de n-avea pereche, mancase repede zestrea Zenobiei si batea toate crasmele Armandiei. La scoala din sat, Ion a fost cel mai iubit elev al invatatorului Herdelea, fiindca era silitor si cuminte. Dar ii era mai drag sa pazeasca vacile pe campul plesuv, sa tie coarnele plugului, sa coseasca, sa fie vesnic insotit cu pamantul.

Era chipes, istet, iute si harnic, dar sarantoc. Dorinta de a avea pamant il obsedeaza: Trecea deseori, parca inadins, pe langa pamanturile lui Vasile Baciu. Le cantarea din ochi, se uita daca sunt bine lucrate si se supara cand vedea ca nu sunt toate cum trebuie. Se simtea stapanul lor si-si facuse planuri cum va avea faneata cutare. Construit monumental, intr-o dimensiune tragica, personajul intalneste atat trasaturile ...