Ion - Caracterizare Personaj Principal

In Ion este inradacinata o mentalitate taraneasca, dupa care oamenii se pot numi oameni numai in masura in care gospodaria lor este intemeiata.

Prin comportarea sa, Ion ataca bazele morale ale proprietatii funciare prin conflictul sau cu Simion Lungu si cu Vasile Baciu. Acest atac apare cu atat mai violent, cu cat Ion descinde dintr-o populatie romaneasca asupra careia au influentat principiile riguroase si clare ale dreptului roman.

Din pacate, Ion al Glanetasului n-a pastrat din trasaturile specifice ale romanilor transilvaneni, decat dragostea de munca, harnicia, in vreme ce dragostea pentru pamantul stramosesc se transforma intr-un fetisism (veneratie exagerata pentru o idee) pentru pamantul obiect al muncii, transformare ce-l dezumanizeaza prin aceasta oarba sete de proprietate. Ion nu mai distinge cinstea, corectitudinea, capacitatea, deosebindu-se prin atitudinea etica, prin unele actiuni negative, de masa locuitorilor din sat precum si de inaintasi. Autorul insusi subliniaza repetat in roman deosebirea dintre Ion si ceilalti locuitori. Printre altele, in roman se arata ca in Pripas nu se pomenise omucidere pana atunci, de cand se tine minte. De aceea, profilul lui Ion apare din ce in ce mai intunecat de o continua prefacatorie, participand la un josnic targ al hectarelor, santajand pe viitorul sau socru si terorizand fara scrupule pe Ana. Odioasa fapta de capatuiala prin orice mijloace ne descopera un ins de o cruzime rara, care determina sinuciderea Anei, dupa care Ion poarta grija fiului sau, nu din sentimente paterne, ci dintr-un josnic instinct de conservare a proprietatii samavolnic (abuziv) obtinute. Intorcandu-se de la cimitir el smulge copilul Zenobiei cuprins de teama sa nu i-l rapeasca cineva. Il stange la piept, acoperindu-l cu bratele osoase. Exista oare vreo scanteie de umanism in comportarea lui Ion? Comportarea lui demonstreaza contrariul, abstractie facand de unele elemente din a doua parte a romanului, Glasul iubirii.

Demnitatea lui de barbat tanar e parasita de dragul pamantului. Iubirea curata a Floricai a jertfit-o pentru acelasi lucru. Respectul pentru datinile stramosesti ca si dragostea pentru rodul iubirii sale le priveste cu un permanent dispret, straine eticii taranesti. Setea de avere, lacomia de pamant merg la Ion pana la manifestari atavice (primitive) de imbratisare, de sarutare a pamantului arat intr-o exaltare vecina cu nebunia. Ion este mai dezumanizat decat Vasile Baciu care, dupa ce si-a obtinut pamanturile prin casatoria cu o femeie bogata, se poarta bland cu ea, intelegand ca datorita ei a intrat in randul oamenilor avuti. Ion insa nici dupa condamnabilul sau succes nu vadeste vreo urma de cainta in strafundurile constiintei. Comportarea lui Ion este cauza directa a sinuciderii Anei, ajunsa mama. Teama de a nu pierde mostenirea copilului determina cotitura si prabusirea psihologica a lui Ion, dezvaluind ferocitatea caracterului sau. El isi loveste odios parintii, acuzandu-i de ...